loader
Foto

Festivalul Internațional ”Vară magică” 2021 - la TVR3

Între 7 iulie și 19 august, TVR 3 a transmis o serie de recitaluri din cadrul Festivalului Internațional ”Vară Magică”.  Ediția se desfășoară sub sigla: ”Marea Muzică a Lumii la București”.  Transmisiunile au început la TVR 3 pe 7 iulie, de la ora 19:30.  

 

Festivalul Internațional “Vară Magică” este unul dintre evenimentele culturale estivale marcante ale Europei și una dintre puținele manifestări de acest gen care aduce în prim-plan capitala României. De la debutul său, proiectul a adunat peste 120 de concerte, de calitatea cărora s-au bucurat mai mult de 80.000 de spectatori, sute de mii de ascultători ai programelor radio și telespectatori, care au urmărit transmisiunile în direct și înregistrările acestor clipe de înaltă ținută artistică.

Concertele, care au loc pe scena Ateneului Român în fiecare vară, au devenit un reper european deja tradițional, un spațiu generos și elevat în care își dau întâlnire artiști consacrați – fie ei dirijori sau soliști, dar și tineri extrem de talentați, aflați la început de carieră, pentru care Ateneul Român și orașul București constituie o treaptă importantă în parcursul lor profesional.

De-a lungul anilor, Festivalul a adus pe scena Ateneului Român mari artiști ai lumii, precum: Valentin Gheorghiu, Elisabeth Leonskaja, Mihaela Martin, Elena Bashkirova, Frans Helmerson, Emmanuel Sejourne ori Peter Saldo. Printre orchestrele renumite care au concertat în cadrul acestui proiect se numară: Orchestra Filarmonicii “George Enescu”, Orchestra Română de Tineret, precum și cele naționale ale Franței, Germaniei, Austriei, Spaniei, Portugaliei sau Olandei.

Festivalul urmează să se desfășoare în perioada 7 iulie-19 august, în fiecare miercuri, ocazional și joi, cu începere de la ora 19.00.

(w882)

 

Aceasta este cea de a X-a ediție a Festivalului, ce se va desfasura sub sigla “Marea Muzică a Lumii la București” și va cuprinde 11 concerte.

Pe scena Festivalului din acest an vor urca orchestre consacrate: Romanian Chamber Orchestra, dirijată de Cristian Măcelaru, Orchestra Camerata Regală, dirijată de Constantin Grigore, Croitoru String Virtuosi Orchestra - soliști Simina și Gabriel Croitoru - vioară, Wave Quartet,și Ansamblul PlaCello.

Lucrări aparținând patrimoniului universal vor fi interpretate în recitaluri susținute de artiști renumiți pe scena muzicii clasice - Elena Mosuc acompaniată de chitaristul Bogdan Mihăilescu și pianista Vasilica Stoiciu Frunză, Elisabeth Leonskaja, Alexandru Tomescu, alături de harpista Miruna Vidican, Sînziana Mircea și Mădălina Pașol, violonistul David Lefèvre, împreună cu violonceliștul Edouard Sapey Triomphe și pianistul Andrey Yaroshinsky.

***

TVR 3 va reflecta evenimentele din cadrul festivalului și în luna august, în zilele de miercuri si joi, de la ora 19.30.

 

(w882)

***

Programul Festivalului:


7 IULIE, MIERCURI

Recital soprana ELENA MOSUC

Bogdan Mihailescu – chitara

Vasilica Stoiciu Frunză - pian

 

8 IULIE, JOI

Recital ELISABETH LEONSKAJA – Pian

 

14 IULIE, MIERCURI

Recital ALEXANDRU TOMESCU – vioara

Miruna Vidican – harpă

 

21 IULIE, MIERCURI

DAVID LEFEVRE – violonist- concertmaestrul Filarmonicii Monte Carlo

EDOUARD SAPEY TRIOMPHE – prim violoncellist al Orchestrei din Lyon

ANDREY YAROSHINSKY – pianist

 

28 IULIE, MIERCURI

Recital SANZIANA MIRCEA – pian

Invitate: Raisa Mihai – chitara

Alice Poenariu - pian

 

4 AUGUST, MIERCURI

WAVE QUARTET

Bogdan Băcanu

Cristoph Sietzen

Emiko Uchiyama

Nico Gerstmayer

 

5 AUGUST, JOI

ORCHESTRA CAMERATA REGALA

Dirijor Constantin Grigore

Solist Octavian Lup - violoncel

 

11 AUGUST, MIERCURI

CROITORU STRING VIRTUOȘI ORCHESTRA

Soliști Simina și Gabriel Croitoru - vioară

 

12 AUGUST, JOI

Recital MĂDĂLINA PAȘOL - pian

 

18 AUGUST,   MIERCURI

Ansamblul PlaCello

Răzvan Suma– violoncel

Ștefan Cazacu – violoncel

Ella Bokor – violoncel

Mircea Marian - violoncel

 

19 AUGUST, MIERCURI

ROMANIAN CHAMBER ORCHESTRA

Dirijor CRISTIAN MĂCELARU

6:00 Program preluat de la Televiziunea Publică din Ucraina destinat refugiaţilor

Producător executiv TVR3 Miruna Moraru

Transmisiune directă

6:55 Imnul României

 
Constantin Lăcătuşu la

În ediția de luni, 18 martie, la "Ziua bună de la Iași", Constantin Lăcătuşu, primul alpinist român care a ajuns pe Everest, ne-a invitat  într-o ...

Cântec și poveste: Din dragoste pentru folclorul maramureșean | VIDEO

Vineri, 15 martie, de la ora 15.00, la TVR 3, în spațiul emisiunii "Cântec și Poveste" v-am invitat din nou pe plaiuri maramureșene, unde ne-am ...

Istoria pompierilor din România

Istoria pompierilor din România

publicat: duminică, 17 martie 2024

Emisiunea „Locuri, oameni și comori" ne-a adus duminică, 17 martie, de la ora 11:30, pe TVR 3, o pagină de istorie - aceea a pompierilor.

 

#tvr3