Ionela e olteancă daco-geto-get-beget. Pentru ea viaţa e pe repede...înainte. Atunci când se odihneşte, mi-e greu să ţin „pasul” cu ea. Aleargă.

Când am răsfoit (n.n. filmat) povestea Ionelei n-am ştiut că sunt într-o probă de alergare peste gardurile amintirilor sau într-o probă în care pista nu are răbdare cu un leneş ca mine.

M-am străduit să ţin „pasul” cu Ionela, mi-a fost imposibil.

Aşa e ea. E omul fără pauză. Pentru ea viaţa are două viteze: tare şi foarte tare.

A trecut aproape un deceniu de când a spus „pa” pistei de alergare, însă condiţia fizică i-a rămas nealterată. Am simţit că n-am vorbit despre medalia olimpică de la Atena, ci de cea care va urma la Tokyo anul viitor.

Ionela a ştiut în fiecare moment al carierei că succesul implică efort, timp, atenţie şi, nu în ultimul rând, dragoste. Şi-a împlinit visul (doar cu câte sacrificii) de a deveni campioană.

E mulţumită de fiecare cursă, de fiecare antrenament şi de fiecare zi. Ionela e un amestec de primăvară cu zâmbet de toamnă şi umbre de vară.

De la primul titlu european până la podiumul olimpic (vicecampioană olimpică la Atena) timpul i-a fost partener de viaţă. A privit în fiecare moment linia de sosire. A privit podiumul.

Astăzi viaţa ei e Ilinca. Oare pentru Ilinca viaţa va fi pe repede înainte?

Mulţumesc Ionela pentru „cursă” şi aştept să alerg din nou la o altă poveste.

Alexandru „Pilu” Bănoi, jurnalist

Foto: COSR