loader
Foto

„Lumină din lumină” – Săptămâna Mare, trăită în rugăciune și comuniune la TVR3

Telespectatorii sunt invitaţi să urmărească la TVR 3 patru momente liturgice de o mare încărcătură religioasă, în direct, din Catedrala Greco-Catolică „Sfânta Treime” din Blaj. De joi până duminică, sub genericul „Lumină din lumină”, TVR 3 va transmite celebrările greco-catolice care refac, pas cu pas, drumul lui Hristos spre Înviere.

 

Joi, ora 19.00 – Sfânta și Marea Joi: Cele 12 Evanghelii

În Sfânta și Marea Joi, credincioșii participă la slujba cunoscută sub denumirea de „Cele 12 Evanghelii”. Este o seară solemnă în care se citesc douăsprezece fragmente evanghelice care refac întregul traseu al Patimilor lui Hristos – de la Cina cea de Taină, până la momentul predării Sale în mâinile celor care aveau să-L răstignească. Slujba are o profunzime emoțională aparte, evocând trădarea, suferința și iubirea până la jertfă. Este seara în care Hristos oferă Taina Euharistiei și își încredințează viața pentru lume.

Vineri, ora 19.00 – Sfânta și Marea Vineri: Prohodul Domnului

Vinerea Mare (sau Vinerea Patimilor ori Vinerea Seacă) este ziua tăcerii și a durerii. Slujba Prohodului Domnului este una dintre cele mai impresionante, în care au loc procesiunile cu Sfântul Epitaf (numit şi Sfântul Aer) pe sub care trec credincioşii, până sfârşitul slujbei Deniei Prohodului, care simbolizează purtarea trupului lui Iisus de la cruce la mormânt.

Denumirea de Vinerea Neagră vine de la faptul că este ziua în care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Christos, moartea Sa fiind doar un pas către Înviere, momentul suprem al creștinismului.

(w882) Vitraliu I

Sâmbătă, ora 23:00 – Sfânta și Marea Sâmbătă: Canonul Învierii Domnului

Noaptea de Sâmbătă spre Duminică este poarta luminii. Canonul Învierii marchează momentul de trecere de la durerea Crucii la bucuria Învierii. Este momentul în care se cântă, pentru prima dată, „Hristos a înviat!”, în cadrul unei celebrări pline de lumină și speranță. Credincioșii primesc Lumina Învierii, iar Catedrala răsună de cântări pascale. Este noaptea în care moartea este învinsă, iar viața veșnică este vestită.

Duminică, ora 8:50 – Duminica Învierii Domnului nostru Isus Cristos

Duminica Paștelui este sărbătoarea vieții, a biruinței și a bucuriei. Sfânta Liturghie a Învierii este expresia deplină a credinței creștine. Tot ceea ce s-a trăit în zilele anterioare – de la trădare, la moarte – își găsește sensul în această clipă a învierii lui Hristos. Este ziua care dă sens întregului an liturgic și existenței noastre creștine.

Cu fiecare dintre aceste transmisiuni speciale, TVR3 oferă publicului ocazia de a pătrunde în profunzimea misterului pascal.

 

Credit foto: pexels.com/Anna Shvets - foto principal; pexels.com/Joel Mompontet

20:00 Telejurnal regional

* Studioul teritorial Cluj * La TVR 3 adunăm cele mai importante ştiri locale într-un jurnal naţional. Din Oltenia în Transilvania, din Banat în Moldova, dăm românilor ce este al românilor: ştirile lor despre viaţa lor. Producator Nicoleta Moldovan Transmisiune directă ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ (LSR)

21:00 Cantec si poveste

*Studioul teritorial Craiova

*Alexandru Lilea

Producator Laura Constantinescu

 
Specialistul în era AI: cine mai construiește software când oricine poate? | VIDEO

Cine mai are nevoie de programatori când AI-ul poate construi aplicații de la zero? Și, mai ales, ce ne mai rămâne nouă de făcut? Tehnologia ...

Concedierile colective: ce spune legea și cum sunt protejați angajații | VIDEO

Într-o perioadă marcată de restructurări și dificultăți economice, concedierile colective îi preocupă deopotrivă pe angajați și pe angajatori. ...

“PLAY”: Bruno Mars, Back to Black la 20 de ani și o viață dedicată teatrului și folclorului | VIDEO

Ultima emisiune “PLAY”, moderată de Anca Medelanu, a adus laolaltă povestea unui star mondial, o aniversare muzicală importantă și doi invitați ...

 

#tvr3