loader
Foto

O zi dedicată istoriei la TVR3, în 24 ianuarie

Duminică, 24 ianuarie, la TVR3 au fost programate pe tot parcursul zilei dezbateri, documentare și momente artistice, pentru a celebra Ziua Unirii.

 

Programele care celebrează Unirea de la 1859 şi pe cei care au înfăptuit-o debutează la TVR 3 cu “Hora Unirii” interpretată de Paula Seling. Poezia lui Vasile Alecsandri, transpusă în muzică de Alexandru Flechtenmacher, se cântă la 24 ianuarie, când s-au unit Moldova si Ţara Românească, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.

În acest an, îndrăgita artistă Paula Seling a dorit să fie aproape de Televiziunea Română în demersul acesteia de a celebra Ziua Unirii. Astfel, ea a înregistrat, în exclusivitate pentru TVR, la Ateneul Român, propria versiune a Horei Unirii, cu multă sensibilitate, dar şi cu respect pentru acest adevărat simbol naţional.

TVR 3 transmite o Ediţie specială de la Iaşi, dedicată Unirii de la 1859, de la ora 11.30. Gabriela Baiardi va fi în dialog cu istoricul Gheorghe Iacob, profesor de Istorie contemporană la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cea mai veche instituţie academică din România. Gheorghe Iacob face parte din colegiul redacţional al publicaţiei „Revista de Știinţe Politice şi Relaţii Internaţionale”, editată de Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, şi este membru în International Advisory Board al „Eastern Journal of European Studies”.

La ora 13.30, documentarul „Unioniştii”, realizat de Vasile Arhire, aduce în prim plan o generaţie excepţională de intelectuali şi politicieni români. Alături de Alexandru Ioan Cuza, în acest demers s-au aflat Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri şi Costache Negri.​ „Unioniştii” este un documentar dedicat acestor trei mari personalităţil politice şi culturale care au susţinut Unirea de la 1859. Portretele lor sunt creionate de către acad. Alexandru Zub, prof. univ. dr. Dumitru Vitcu şi prof. univ. dr. Mihai Cojocaru.

(w500) Velniciuc

La ora 17.00 este programat evenimentul „Identitate naţională prin muzică şi artă”, realizat  la iniţiativa baritonului Cătălin Aurelian Petrescu, cu sprijinul Ministerului Culturii. Actriţa Alexandra Velniciuc ne propune o călătorie muzicală prin Palatul Regal de la Bucureşti, sediul Muzeului Naţional de Artă al României, printre capodoperele artiştilor români ai secolului al XIX-lea. Sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, Orchestra Metropolitană Bucureşti ne poartă paşii imaginari de-a lungul Scării Voievozilor, apoi prin Sala Tronului.

De la ora 22.05, din seria-eveniment „Unirile Românilor”, realizată de jurnalistul Radu Găină, este programat episodul dedicat datei de 24 ianuarie 1859. Evenimentele din epoca Unirii Principatelor Române, tensionate și alambicate politic, sunt analizate de o echipă de istorici formată din acad. Ioan - Aurel Pop, președintele Academiei Române, acad. Alexandru Zub, Lucian Boia, Irina Boulin - Ghica - responsabil cu strategia la Ministerul Culturii din Franța, Georgeta Penelea Filitti, Radu Portocală, Sorin Iftimi, Ion Bulei, Sorin Liviu Damean, Gheorghe Cliveti.

(w882) Aman hora

Este astfel evocată „memoria” locurilor unde ni s-a înfăptuit istoria: de la Parisul și Istanbulul înfruntărilor diplomatice, la Iașiul și Bucureștiul unde națiunea a decis, de la Ruginoasa lui Cuza, la Focșaniul din care Milcovul a „dispărut”. De la Iaşi până la Bucureşti şi Paris, aflaţi care au fost momentele cheie care au condus la momentul Unirii din 1859, prin mărturii ale istoricilor români, documente ale vremii şi imagini de arhivă care vor demonstra faptul că, uneori, faptele istorice pot arăta ca intriga unui palpitant roman de aventuri.

Miruna Moraru

0:00 Dăruieşte Românie! (R)

* Parada tuturor artiștilor români se vede acum în emisiunea Dăruiește Românie! în care vom promova oamenii talentați ai României, de peste tot din țară și din străinătate.

Regizor tv Manuela Apostol

Moderator, producător Carmen Târnoveanu

(Reluare)

1:25 Locuri, oameni si comori (R)

*Best of

Producător Emilia Nicolaescu

(Reluare)
 
De sărbători, Dăruiește Românie!

De sărbători, Dăruiește Românie!

publicat: marţi, 30 aprilie 2024

Carmen Târnoveanu vă așteaptă alături de invitați speciali, în edițiile de sărbătoare ale emisiunii ”Dăruiește Românie!”, miercuri, 1 mai, de ...

TVR: programe dedicate alegerilor locale şi europarlamentare

Televiziunea Publică difuzează aproximativ 15.000 de minute de emisiuni de promovare şi dezbateri electorale pe 10 posturi din portofoliu.  

„Lumină din lumină”

„Lumină din lumină”

publicat: marţi, 30 aprilie 2024

Spectacolul extraordinar „Lumină din lumină” este transmis în două ediții speciale ale emisiunii „Cap de afiș”: la TVR 3 - joi, 2 mai, respectiv ...

 

#tvr3