loader
Foto

Poveste muzicală inspirată de textele lui Caragiale, duminică la TVR

TVR3 a difuzat duminică, 10 septembrie, o poveste muzicală de Cristina Juncu, pe beat-uri de Sever Bârzan și Iulian Sfircea, după texte de I.L.Caragiale. La TVR Internațional, spectacolul a fost programat de la ora 23:00.

 

Oglinda neagră este o producție a Teatrului Nottara, un spectacol preluat în Stagiunea de Teatru în TVR 2020.

În distribuție: Rareș Andrici, Mihaela Subțirică, Vlad Bălan, Cristina Juncu, Crenguța Hariton

Regia TV: Gini Ignat

Scenariul: Vlad Bălan și Cristina Juncu

Asistent regie: Cristi Juncu

„Oglinda neagră” este o poveste cu multă muzică și mult umor, în care veți redescoperi lumea nebună a lui Caragiale printre note muzicale, reinventată și amuzant (re)consemnată de Cristina Juncu, într-o călătorie „de plăcere”, braț la braț cu cele mai simpatice personaje din schițele lui. De la „amicii” Lache și Mache, care conversează la un pahar la celebrul Dl. Goe, la și mai celebrul cățel Bubico sau la superba Mimi, care face nebunii cu șeful într-un vagon CFR, „Oglinda neagră” dezvăluie lumea noastră de ieri, de azi și dintotdeauna, cu nebuniile și trăsnăile ei și surprinde perfect celebrele cuvinte ale „drăcușorului” Caragiale: „zi-le oameni și dă-le pace!”. Dacă vreți să vedeți ce pățește Aghiuță, când se întoarce acasă, după drăciile săvârșite pe pământ, și de ce găsește tot poporul drăcesc adunat în Marea Piață Roșie din Mijlocul Iadului și ce pandemie e pe cale să declanșeze, veniți să (vă) priviți (în) „Oglinda neagră”!

Actorii, despre spectacolul „OGLINDA NEAGRĂ”:

„Iar Caragiale? - ziceam. Da, dar este cu totul altceva. Nu m-am distrat de mult aşa. Oglinda neagră este un spectacol-jucărie, la care lucrul nu se opreşte niciodată pentru actori, atâta vreme cât suntem dispuşi să ne jucăm.” Rareș Andrici

”Oglinda neagră este un spectacol-concert, plin de povești spuse în cântece compuse de Cristina, cu mult umor, care te umplu de bună dispoziție, atât de necesară, în special acum.” Mihaela Subțirică

”În repetiții am cântat la diverse instrumente bizare și am improvizat cu sunetele care pot fi produse de varii obiect. Sper ca oamenii să se distreze la spectacol cel puțin cât am făcut-o noi la repetiții.” Vlad Bălan

”E un spectacol muzical, iar asta-mi forțează limitele la maximum. Deci, iată-mă iar în luptă cu mine, cu temerile mele, cu blocajele și cu piedicile pe care singură știu atât de bine să mi le pun. ” Crenguța Hariton

Echipa TVR:

Regia tv și montajul: Gini Ignat

Director de imagine: Vlad Tănase

Postprocesare sunet: Mihnea Ciulei

Producător: Sînziana Miloșoiu

Imaginea: Mihai Costea, Mihai Buzura, Marian Oprea, George Fustanela, Marius Nechita, Viorel Popescu

Organizator de producţie: Marius Flonta

Sunet: Cătălin Putinianu, Valentin Bartolomeu

Asistent imagine: Valentin Ciolan

Echipa KIT: Gabriel Constantin, Florian Anghel

***

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR.

*Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră.

22:00 Forum

*Studioul teritorial Iaşi

*Producător Iulian Leca

(Reluare)

22:55 Povestea zilei

Producător Laurentiu Nastase

 
Specialistul în era AI: cine mai construiește software când oricine poate? | VIDEO

Cine mai are nevoie de programatori când AI-ul poate construi aplicații de la zero? Și, mai ales, ce ne mai rămâne nouă de făcut? Tehnologia ...

Concedierile colective: ce spune legea și cum sunt protejați angajații | VIDEO

Într-o perioadă marcată de restructurări și dificultăți economice, concedierile colective îi preocupă deopotrivă pe angajați și pe angajatori. ...

“PLAY”: Bruno Mars, Back to Black la 20 de ani și o viață dedicată teatrului și folclorului | VIDEO

Ultima emisiune “PLAY”, moderată de Anca Medelanu, a adus laolaltă povestea unui star mondial, o aniversare muzicală importantă și doi invitați ...

 

#tvr3