loader

“Picătura de cultură”: Festivalul Acustic de la Reghin

Acustic Live Festival de la Reghin este un eveniment de promovare a chitarei şi a muzicii acustice live. Am urmărit partea a doua a poveștii festivalului, joi, 3 martie, de la ora 22:00, pe TVR 3 la “Picătura de cultură”.

 

Picătura de cultură

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

„Acustic Live Festival”, primul festival concurs din România pentru promovarea chitarei şi a muzicii acustice live indiferent de genul muzical, a transformat, toamna trecută, municipiul Reghin în capitala chitarei şi a muzicii acustice. Aşa cum spunea iniţiatorul Festivalului, muzicianul Silvan Stâncel, evenimentul şi-a propus să promoveze chitara în special, muzica live, artiştii compozitori şi creaţiile acestora, interpreţii, cantautorii, instrumentiştii acompaniatori sau soliştii care susţin şi practică instrumentul chitară, indiferent de stil sau gen muzical şi indiferent de nivelul mediu sau avansat, profesionist sau amator, cunoscut sau necunoscut Marelui Public.

„Un diagnostic. Ovidiu Scridon e bolnav. De iubire. Cu frisoane grele de poezie. Cu frisoane grele de muzică. Fiindcă, la boala sa, Iubirea, Dumnezeu a mai pus două talente-de-tămăduire: poezia şi muzica. Folk, îndeobşte...” scrie George Stanca în prefaţa cărţii „Portretul unui gând”. Cunoscut în România ca interpret de muzică folk, Ovidiu Scridon şi-a reeditat volumul care cuprinde o mare parte din versurile cântecelor sale. În prima parte a emisiunii urmărim un interviu cu muzicianul Ovidiu Scridon.

(w882)

Peste 20 de artişti din toată ţara au participat la prima ediţie a Acustic Live Festival. S-a premiat cel mai bun chitarist, cea mai frumoasă voce şi interpretare vocală, cea mai frumoasă compoziţie şi premiul publicului. Toţi laureaţii au primit câte o chitară oferită de fabrica de instrumente muzicale din Reghin. Premiul pentru cea mai bună prezenţă scenică, dar şi trofeul festivalului în valoare de 4000 de lei au fost câştigate de Trupa CATSONTHEROOF din Bucureşti, aflată la primele premii în această formulă. În partea a doua a emisiunii urmărim un interviu cu Trupa CATSONTHEROOF.

***

Emisiunea “Picătura de cultură” se difuzează joi, 3.03.2016, de la ora 22:00 pe TVR3 şi sâmbătă, 5.03.2016, de la ora 19:00, la TVR Tîrgu-Mureş .

Picătura de cultură: Festival Acustic – partea a doua

Realizator: Petronela Moraru

 

17:30 Memoria locului

*Studioul teritorial Craiova

* Casa Memorială Elena Farago, Craiova

Poziționată în centrul Craiovei, în aceeași curte cu Biblioteca Județeană ,,Alexandru și Aristia Aman”, Casa Memorială Elena Farago ne prezintă universul creativ al celei mai iubite scriitoare de texte pentru copii, într-o clădire ce păstrează farmecul stilului eclectic din perioada interbelică. În prezent, clădirea recent restaurată prin PNRR, adăpostește o expoziție memorială permanentă cu obiecte personale, în camerele in care a locuit poeta timp de 30 de ani, pe când era la conducerea fundației Aman. Pe lângă cărțile pentru copii pe care le-a scris, Elena Frago (1878-1954) s-a impus ca poetă, scriitoare, jurnalistă, traducătoare, editoare, și cea care prin saloanele culturale pe care le-a organizat la Craiova, a creat o punte între elita culturală locală și cea din București și din țară.

Producator Simona Carauleanu

18:00 Caravana TVR 3

* Studioul teritorial Craiova

* Târgul de Crăciun Craiova

Descoperiți magia unuia dintre cele mai frumoase Târguri de Crăciun din Europa, chiar în inima Craiovei! În această ediție specială, vă invităm într-o călătorie vizuală printre milioane de luminițe spectaculose, decoruri de poveste și arome festive care transformă orașul într-un adevărat tărâm al iernii.

Moderatori: Loredana Berneanu, Doru Ciolacu

Producator Loredana Berneanu

 
Ce se întâmplă cu corpul nostru după 50 de ani? | VIDEO

După 50 de ani, începem să simțim mai acut trecerea timpului. Apar durerile articulare, scade forța musculară, iar mobilitatea nu mai este ...

“Satul meu”: Cultivarea prunului la Sâmburești, Olt | VIDEO

Cultivarea prunului și uscarea prunelor, în comuna Sâmburești din județul Olt, sunt tradiții continuate și astăzi de generații de pomicultori. ...

“Ce zice legea?” la TVR 3 și la TVR Timișoara | VIDEO

“Ce zice legea?” la TVR 3, în fiecare miercuri, de la ora 13:30 și la TVR Timișoara, tot miercuri, de la ora 17.00. “Ce zice legea?” – ...

 

#tvr3