Sighişorean get-beget de la primul salut. Calm, atent şi cu erori minime, chiar nule.

L-am întâlnit prima oară când nu ştiam ce înseamnă handbalul, fiind în braţele regretatului meu tată, la sala sporturilor din Câmpia Turzii.

Acolo, magnificii se antrenau pentru „Trofeul Carpaţi ” - ce se desfăşura la Cluj. Podeaua privea fără să scoată nici un scârţâit, publicul nu respira. Dirijorul Gaţu iniţia...morişca. Totul era spectacol, un dans în jurul semicercului realizat de magnificii care zâmbeau tot timpul.

Au zâmbit mai mult de un deceniu. Rezultatul? Patru titluri de campioni mondiali, argint olimpic, bronz olimpic, campioni europeni. Radu Voina e unul din magnifici. M-am antrenat în poveste timp de o repriză. Am glumit, am fost şi trist, m-a plimbat precum „morişca” dirijată de Gaţu.

E „ficior fain” şi nu mă sprijin pe etimologia numelui Radu ci pe faptele lui. Faptele lui sunt stăpânite prin poveste. Se simte ca la debutul lui în handbal. „Intră Radu!”. Scurt şi cu...bătaie lungă. Când a devenit antrenor tot o propoziţie scurtă a decis: „Ai două ore!”

Între decizii rapide şi poveşti superbe se joacă povestea de astăzi. Am rămas dator cu multe istorisiri, dar sunt sigur că Radu mai joacă cu mine o repriză. Aşa-i Radule?