loader
Foto

“Cântec și Poveste” cu Ioana Hangan | VIDEO

Vă invităm să poposiți într-un ținut de o frumusețe tulburătoare, Valea Bârgăului, din Transilvania, în compania unei interprete de excepție: Ioana Hangan.

 

Alexandru Pugna
Cântec și poveste

Vineri, 5 septembrie, de la ora 15:00, la TVR 3, o să cunoaștem povestea drumului artistic al Ioanei Hangan, cea mai reprezentativă interpretă a cântecului popular bârgăuan, care, cu peste 45 de ani în urmă, reușea să facă primele sale înregistrări la Radio România.

 

A fost prima artistă din acest ținut care a reușit să impună cântecul bârgăuan la nivel național, reușind să înregistreze, la Radio și Televiziune, zeci de cântece foarte valoroase din zona Văii Bârgăului. Ne vom bucura de aceste cântece interpretate de Ioana Hangan, filmate în cadre minunate, atât într-un interior de casă tradițională, cât și în peisaje de mare frumusețe din Munții Bârgăului.

(w882) “Cântec

Frumusețea pitorească a locului este dublată de valorile spirituale zămislite de sufletele oamenilor din această parte de țară, care vor sta mărturie peste vremuri, despre ce înseamnă cu adevărat românismul neaoș, transilvan.

(w882) “Cântec

Revedeți această ediție specială a emisiunii “Cântec și Poveste” ce ne va purta pe aripi de cântec și dor, la izvorul curat al folclorului și tradiției bârgăuane, vineri, 5 septembrie, de la ora 15:00, la TVR 3 și pe TVR+!

Toate ediţiile emisiunii pot fi vizionate pe canalul de YouTube al TVR Cluj.

***

Realizator: Alexandru Pugna

Producător: Radu Anghel

 

Credit foto: Arhiva emisiunii “Cântec și Poveste”

 

22:00 Program preluat de la Televiziunea Publică din Ucraina destinat refugiaţilor

Producător Miruna Moraru

0:00 Dăruieşte Românie!

* Carmen Târnoveanu vă provoacă să dăruiți Românie, în fiecare săptămână, TVR 3.

Parada tuturor artiștilor români se vede acum la TVR 3, în emisiunea Dăruieşte Românie! în care vom promova oamenii talentaţi ai României, de peste tot din ţară şi din străinătate.

Moderator, producător Carmen Târnoveanu

(Reluare)
 
“Pe cărări de țară“: Cheile Sohodolului | VIDEO

“Pe cărări de țară“: Cheile Sohodolului | VIDEO

publicat: vineri, 05 septembrie 2025

În această ediție a emisiunii, descoperim Cheile Sohodolului, comuna Runcu și lumea fantastică din localitatea Bumbești-Pițic, unele dintre cele ...

“Cântec și Poveste” cu Ioana Hangan | VIDEO

“Cântec și Poveste” cu Ioana Hangan | VIDEO

publicat: joi, 04 septembrie 2025

Vă invităm să poposiți într-un ținut de o frumusețe tulburătoare, Valea Bârgăului, din Transilvania, în compania unei interprete de excepție: ...

Casa Universitarilor, în galeria clădirilor de patrimoniu ale Craiovei | VIDEO

Miercuri, 3 septembrie, ne aflăm în orașul Craiova și descoperim casa care a aparținut cândva lui Nicolae Romanescu, fostul primar al orașului ...

 

#tvr3