loader
Foto

Galerie foto

“Doza de IT”: AI-ul devine tot mai uman, iar noi tot mai artificiali | VIDEO

Până acum, tehnologia era destul de simplu de înțeles. Calculatorul calcula, Google căuta, telefonul suna. Inteligența artificială face însă ceva diferit: vorbește cu noi, ne ascultă, ne răspunde, își amintește și, foarte important, nu se plictisește niciodată de problemele noastre. Vedem o nouă ediție “Doza de IT”, joi, 22 octombrie, de la ora 13:30, la TVR 3.

 

Din când în când, merită să verificăm dacă noi folosim AI sau dacă, încet, începem să ne construim după ea. Pentru tot mai mulți oameni, inclusiv adolescenți, AI-ul nu mai este doar un instrument. Devine confident, consilier și uneori prieten. Ceea ce poate fi minunat, mai ales când ai nevoie să vorbești cu cineva la 3 dimineața și toți prietenii tăi au prostul obicei să doarmă.

Motorului de căutare îi spunem ce vrem să știm. AI-ului începem să-i spunem cine suntem: problemele, relațiile, fricile, nesiguranțele, lucruri pe care nu le spunem nici măcar oamenilor apropiați. În același timp, AI-ul începe să ne și repare. Ne face fotografia mai frumoasă, vocea mai bună, CV-ul mai convingător. Mesajul inteligent ne spune cum să răspundem, cum să arătăm și, încet, chiar cum să ne prezentăm lumii. Iar vocile și avatarurile artificiale devin suficient de bune încât uneori trebuie să ne întrebăm dacă la celălalt capăt există cu adevărat cineva.

Vom ajunge atât de obișnuiți să fim ajutați, corectați și optimizați de el, încât vom începe să semănăm cu versiunea noastră generată de AI. Tehnologia nu trebuie demonizată, dimpotrivă, poate fi extraordinară. Problema nu este că AI-ul devine tot mai uman. Partea interesantă începe când noi devenim tot mai artificiali, îndepărtându-ne încet de ceea ce ne face speciali pe această planetă: autenticitatea.

Un dispozitiv cât un ceas inteligent, dar fără curea, aduce inteligența artificială direct în buzunar. Are ecran, un mic personaj animat, cameră și microfoane. Atingi un senzor și poți vorbi cu asistentul tău fără să mai scoți telefonul.

Dimensiunea nu este însă partea cu adevărat interesantă. Până acum, AI-ul stătea într-o aplicație și aștepta să-i cerem ceva. Noua generație de asistenți poate avea acces, cu permisiunea noastră, la servicii digitale și poate începe să rezolve sarcini în numele nostru. Deocamdată, dispozitivul este doar prototip, iar prețul nu a fost anunțat, dar direcția este vizibilă: inteligența artificială încearcă să iasă din ecran și să devină un însoțitor permanent.

Poate că aici se află următoarea mare piață a tehnologiei: nu în aplicațiile pe care le deschidem, ci în asistenții care sunt mereu acolo când avem nevoie de ei. Generația noastră purta cheia de casă la gât, generația următoare s-ar putea să poarte inteligența la breloc. Iar instrucțiunea rămâne aceeași: să nu o pierzi.

(w882) “Doza de

De la AI la Superinteligență

Donald Trump a adunat la aceeași masă pe unii dintre cei mai puternici oameni din industria inteligenței artificiale. Subiectul: viitorul omenirii și, inevitabil, cine îl controlează. Într-o industrie în care tehnologia evoluează mai repede decât legislația, americanii vor să treacă de la AI la SI, superinteligența. Dacă tot construim ceva mai inteligent decât noi, măcar să-i dăm un nume pe măsură.

Pentru că orice societate respectabilă are nevoie de reguli, a apărut și un acord privind siguranța inteligenței artificiale: un set de angajamente prin care dezvoltatorii promit să-și supravegheze sistemele și să prevină comportamentele periculoase. Partea interesantă este că regulile sunt voluntare. Tocmai cei care construiesc tehnologia sunt invitați să se asigure că aceasta nu scapă de sub control.

În fundal se află China, pentru că, dincolo de siguranță și principii, miza este cine ajunge primul la următoarea generație de AI. America încearcă astfel să rezolve o ecuație complicată: să construiască cea mai puternică inteligență din lume, să nu o încetinească prin reglementări și, în același timp, să se asigure că va respecta regulile. Până la urmă, și superinteligența trebuie să învețe ceva de la noi: cum să promiți că respecți niște reguli fără să te oblige nimeni.

(w882) “Doza de

Starship: succesul înseamnă repetiție

Multă vreme, explorarea spațiului a funcționat după o logică ciudată: construiai o rachetă de sute de milioane de dolari, o lansai și apoi aruncai cea mai mare parte din ea în ocean. Un fel de a cumpăra un avion și a-l abandona după primul zbor. Mult prea scump.

SpaceX încearcă să schimbe tocmai această regulă. Cu Starship, miza nu mai este doar să ajungi pe orbită, ci să recuperezi ambele trepte ale rachetei, să le pregătești pentru un nou zbor și să construiești infrastructura care permite lansări repetate. La ultimul test, treapta Super Heavy a amerizat controlat, fără să fie recuperată pentru reutilizare. Lansarea s-a făcut de pe noua platformă Pad 2, construită pentru a crește capacitatea de lansare și pentru a oferi o alternativă atunci când cealaltă platformă nu este disponibilă.

Adevărata revoluție nu este o rachetă care zboară o dată, ci un sistem care poate zbura iar și iar, fără să reinventeze fiecare lansare. Poate că acesta este momentul în care industria spațială începe să se maturizeze: succesul nu mai înseamnă să faci ceva extraordinar o singură dată, ci să reușești să faci acel lucru de o mie de ori, cu cât mai puține explozii între ele.

(w882) “Doza de

Connected 3.3: educația într-o lume care se schimbă repede

Cum contribuie educația la capacitatea tinerilor de a se adapta schimbărilor rapide? Aceasta este una dintre întrebările la care au încercat să răspundă participanții la conferința Connected 3.3. Temele au fost abordate prin dialoguri, paneluri și ateliere interactive susținute de speakeri din domenii diverse.

Școala îi învață pe copii să gândească critic, să pună întrebări, să verifice informația înainte de a o da mai departe. Sau cel puțin ar trebui. Dar, înainte de a le spune copiilor că trebuie să-și dezvolte anumite competențe, trebuie să o facem noi, adulții. Nu e mare filozofie: elevii ne privesc atunci când vorbim. Putem avea politici publice și studii de specialitate pe care să le agităm prin cancelarie sau la ședințele cu părinții, dar dacă cei mici nu ne văd pe noi făcând lucrurile respective, nu avem cum să-i convingem. Dacă le cerem să citească, e bine să ne vadă cu o carte în mână.

Connected 3.3 este o experiență interactivă dedicată elevilor, profesorilor și părinților, organizată de Asociația PISC. Organizatorii și-au propus să depășească modelul în care elevul, părintele și profesorul discută separat despre dificultățile din educație. „Am plecat de la o întrebare care ne-a măcinat tot anul acesta în proiectele pe care le facem la Asociația PISC: cum contribuie educația formală și non-formală la a-i ajuta pe tineri să facă față schimbărilor rapide care se petrec în jurul nostru?”

Programul celei de-a treia ediții a inclus 14 activități interactive.

Oricine are un telefon conectat la internet folosește inteligența artificială zi de zi. Această unealtă ne simplifică uneori sarcinile și ne ajută să economisim timp, dar nu ar trebui să devenim sclavii algoritmilor. În momentul în care nu ne mai putem desprinde de ecrane, ar trebui să cerem ajutor, pentru că dependența digitală are un impact profund asupra dezvoltării copiilor.

 

 

O concluzie

Inteligența artificială a ajuns să genereze imagini și videoclipuri atât de convingătoare, încât uneori nu mai știm dacă privim realitatea sau o invenție. Apoi apar detaliile: o pisică își schimbă forma în mijlocul unei sărituri, o clădire are scări care nu duc nicăieri, un om își bea cafeaua dintr-o ceașcă ce pare să uite, pentru câteva secunde, că trebuie să fie solidă.

Am început ediția întrebându-ne dacă inteligența artificială devine tot mai umană sau dacă noi devenim, încet, tot mai artificiali. Între timp, am văzut roboți care învață să muncească, algoritmi care ajută copiii să învețe și lumi virtuale în care oamenii își pot înfrunta temerile reale. Tehnologia ne poate da răspunsuri din ce în ce mai bune și mai repede, dar nouă ne este suficient să rămânem oameni: cu imperfecțiuni, cu îndoieli și, din când în când, cu propriile idei.

Adevărata provocare nu va fi să construim mașini suficient de inteligente încât să lucreze în locul nostru, ci să rămânem noi suficient de inteligenți încât să știm să lucrăm împreună cu ele.

***

Vă invităm să ne urmăriți, joi, 22 octombrie, de la ora 13:30, la TVR 3 și online pe TVR+. Reluarea este sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 9:30, la TVR 3.

“Doza de IT” se difuzează, sâmbăta, de la ora 18:30, la TVR Iași.

Puteți viziona edițiile emisiunii pe canalul oficial de YouTube al TVR Iași.

Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a TVR 3.

***

“Doza de IT” - emisiunea unde explorăm tehnologia cu mintea deschisă - se adresează deopotrivă tehnofililor, cât și celor care vor să înțeleagă mai bine lumea digitală în care trăim, oferind informații utile într-un mod accesibil și dinamic.

Realizator: Cătălin Olaru

 

Credit foto: capturi din emisiune/ YouTube TVR

16:00 Forum

*Studioul teritorial Iaşi *Producător Iulian Leca Transmisiune directa

16:55 Memoria tiparului

* Studioul teritorial Tg.Mureş

* Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediții, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, și ilustrate vizual prin imagini de arhivă, fotografii vechi şi dramatizări.

Producător Angela Precup

 
“Doza de IT”: AI-ul devine tot mai uman, iar noi tot mai artificiali | VIDEO

Până acum, tehnologia era destul de simplu de înțeles. Calculatorul calcula, Google căuta, telefonul suna. Inteligența artificială face însă ...

Cotnari: drumul strugurilor din vie în pahar și în farfurie | VIDEO

La capătul unei toamne blânde, podgoria Cotnari își încheie recolta. Urmărim parcursul strugurilor din podgorie până la masă: culesul, vinoteca, ...

„Maramureș pentru Pace”. Proiect-pilot pentru copiii ucraineni afectați de război | VIDEO

Pentru 30 de copii ucraineni, proveniți din zone grav afectate de război, Maramureșul a însemnat, timp de o săptămână, liniște, siguranță și o ...

 

#tvr3