Pentru 30 de copii ucraineni, proveniți din zone grav afectate de război, Maramureșul a însemnat, timp de o săptămână, liniște, siguranță și o revenire la normalitatea copilăriei. Vedem o nouă ediție “Reporter special”, luni, 19 octombrie, de la ora 17:30, la TVR 3.

Aflați în prezent în grija autorităților ucrainene, copiii au participat la prima ediție a proiectului-pilot „Maramureș pentru Pace” şi au avut parte de activități educaționale, recreative și interculturale, alături de psihologi, psihoterapeuți, specialiști și voluntari.

La finalul taberei, partenerii implicaţi au analizat experiența acestui proiect şi au prezentat un un set de recomandări desprinse din experiența taberei și din dialogul cu copiii.

Documentul va fi înaintat Rețelei parlamentare a APCE (Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei) și propune măsuri pentru ca intervențiile dedicate copiilor afectați de război să pună accent pe nevoile copiilor dincolo de protecția imediată şi sprijin, care să continue dincolo de un singur proiect.
***
Vă invităm să ne urmăriți, luni, 19 octombrie, de la ora 17:30, la TVR 3 și online pe TVR+.
“Reporter special” se difuzează în fiecare sâmbătă, de la ora 18:00, la TVR Cluj.
Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a TVR 3.
***
“Reporter Special” este o emisiune de reportaje, anchete și documentare realizată de TVR Cluj, care abordează subiecte sociale, culturale, istorice sau evenimente de amploare din Transilvania și din țară.
Realizatoare: Maria Cinar-Jiga
Imagine: Adrian Crăciunoiu, Maria Cinar-Jiga
Asistent imagine: Vasile Mera
Montaj: Dora Camelia Precup, Maria Cinar-Jiga
Credit foto: capturi din emisiune/ YouTube TVR
























































































