loader
Foto

Galerie foto

“Memoria locului”: Casa Memorială Ion Gheorghe Duca | VIDEO

Echipa emisiunii “Memoria locului” ne conduce prin Oltenia, în județul Vâlcea, la Complexul Muzeal Măldărești, pentru a poposi în casa în care a locuit vremelnic Ion Gheorghe Duca, vineri, 6 martie, de la ora 18.00, la TVR 3.

 

Simona Carauleanu
Memoria locului

În Vâlcea cea frumoasă, aproape de Horezu și de Mănăstirea Hurezi, drumul ne poartă către complexul muzeal Măldărești.

Pe aceste meleaguri, unde legenda se împletește cu istoria neamului nostru, descoperim trei monumente deosebite ale arhitecturii românești: Cula Greceanu, Casa Memorială și Cula I. G. Duca.

La Măldărești, în incinta Complexul Muzeal, vă invităm să descoperiți „Casa Memorială I. G. Duca”, ce a aparținut, odată, politicianului care, fiind prim-ministru în funcție, a fost asasinat în 1933 de legionari.

(w882) “Memoria

Această reședință de vacanță dovedește modestia unui om care și-a dedicat viața slujirii patriei și a luptat împotriva extremismului și anarhiei.

I. G. Duca a cumpărat acest teren, pe care era ridicată deja cula lui Gheorghiță Măldărescu, fiul lui Gheorghe Măldărescu, cel care a construit în secolul XVIII și cula Greceanu, aflată în apropiere.

(w882) “Memoria

Duca amenajează cula într-un stil tradițional și o folosește pentru găzduirea oaspeților săi. În 1912, zidește în apropierea culei această casă, pe care o folosește ca reședință de vară.

În incinta complexului, se află „Casa Memorială I. G. Duca”, o frumoasă troiță din lemn și clădiri anexe. Așezământul, un model de bun gust și simplitate, a fost proiectat de arhitectul Alexandru Ștefănescu, în stilul caselor țărănești.

Arhitectura este specifică locuinței tradiționale românești, fiind dispusă în formă de L, iar dimensiunea este potrivită acestui cadru pitoresc.

(w882) “Memoria

Încăperile sunt înalte, cu ferestre largi, ce lasă lumina să pătrundă ușor. Mobilierul reconstituie atmosfera intima, specifică perioadei interbelice. Doar câteva lucruri personale ale politicianului le regăsim aici.

(w882) “Memoria

Se remarcă biroul, păstrat în formă bună, ce ne poartă înapoi în timp și ne face să ne imaginăm o zi de lucru sau de relaxare petrecută de politician în această casă.

(w882) “Memoria

I. G. Duca a avut un parcurs fulminant în politică. Discipol al lui Ionel Brătianu, a devenit la sfârșitul anilor '20 un politician de renume. În 1930, la vârsta de 51 de ani, a devenit președintele Partidului Național Liberal.

(w882) “Memoria

După ce a condus mai multe ministere, în noiembrie 1933, este desemnat prim-ministru al țării.

Ion Gheorghe Duca a iubit atât de mult aceste meleaguri, încât și-a dorit să fie adus aici, după moartea sa.

(w882) “Memoria

Rămân în urmă cuvintele politicianului:

Nu mă voi despărți niciodată de acest județ și precum nu am pregetat să întrebuințez toată munca și influența mea ca deputat și ca ministru, pentru a ajuta la înaintarea acestui județ, tot astfel voi face-o și de acum înainte.

"Memoria locului" este o emisiune care își propune să descopere poveştile ce stau încă ascunse în zidurile sau în lemnul vechilor ctitorii, locuri minunate, pline de însemnătate și oameni care ne dau o stare de bine.

 

 

Vă invităm să deschidem porțile casei ce a aparținut odată politicianului Ion Gheorghe Duca, al cărui sfârșit tragic ne impresionează și astăzi, și să descoperim o filă importantă a istoriei vâlcene, vineri, 6 martie, de la ora 18.00, la TVR 3 și online pe TVR+.

Ediția a fost difuzată în premieră, în 3 decembrie 2023, la TVR Craiova.

Puteți viziona edițiile emisiunii pe canalul oficial de YouTube al TVR Craiova și pe siteul tvr-craiova.ro.

Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră și pe pagina de Facebook a TVR 3.

***

Realizator: Simona Carauleanu

Cameraman: Sorin Galiceanu

Asistent cameră: Marius Ioani

Editor imagine: Lucian Popa

 

Credit foto: capturi din emisiune/ YouTube TVR

 

17:00 Telejurnal regional

* Studioul teritorial Cluj

*La TVR 3 adunăm cele mai importante ştiri locale într-un jurnal naţional. Din Oltenia în Transilvania, din Banat în Moldova, dăm românilor ce este al românilor: ştirile lor despre viaţa lor.

Producator: Andrei Biro

Transmisiune directă

*ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

(LSR)

17:30 Lumea de aproape

*Studioul teritorial Timişoara

* Emisiunea abordează subiecte de interes regional şi se adresează unui public larg. Evenimentele importante, precum şi personalităţi de marcă ale regiunii sunt teme ale reportajelor Lumea de aproape.

Producător Cosmin Jitariuc

 
“Memoria locului”: Casa Memorială Ion Gheorghe Duca | VIDEO

Echipa emisiunii “Memoria locului” ne conduce prin Oltenia, în județul Vâlcea, la Complexul Muzeal Măldărești, pentru a poposi în casa în care a ...

“Reporter Special”: Acasă, în refugiu | VIDEO

“Reporter Special”: Acasă, în refugiu | VIDEO

publicat: marţi, 03 martie 2026

După 4 ani de la începutul războiului în Ucraina, descoperim prin ochii refugiaților cum se simt și trăiesc “Acasă, în refugiu”, miercuri, 4 ...

TVR celebrează Ziua Femeii prin muzică, film și povești care ne inspiră

Ediții speciale, concerte-eveniment și portrete memorabile, în programele Televiziunii Române

 

#tvr3