loader
Foto

Galerie foto

Premieră “Locuri, oameni și comori” - Dacii și momârlanii din Valea Jiului

În fiecare duminică, de la ora 11:30, la TVR 3, Emilia Nicolaescu, realizatoarea emisiunii “Locuri, oameni și comori”, scoate la lumină poveștile unor personaje și locuri din vremuri demult apuse. Duminica aceasta, 25 mai, aflăm povestea momârlanilor din Valea Jiului.

 

Emilia Nicolaescu
Locuri, oameni și comori

(w882) Premieră

Istoria neamului românesc se pierde, undeva, în vremuri atât de îndepărtate, încât e greu să le numim și să le dovedim. Dar, din antichitate, există dovezi clare ale civilizației geto-dacilor în aceste teritorii, iar cele mai evidente și de necontestat sunt cetățile, davele lor și aurul aluvionar, pe care strămoșii noștri se pricepeau să-l modeleze în monede și bijuterii unice în lume.

(w882) Premieră

Ținutul momârlanilor din Valea Jiului este unul dintre cele mai bogate și vii locuri în păstrarea tradițiilor, datorită vestigiilor de aici, dar, mai ales, datorită oamenilor, a momârlanilor mândri de vechile lor rădăcini.

(w882) Premieră

Aflăm lucruri mai puțin știute, dialogând cu invitatul emisiunii, cercetător Ovidiu Țentea, managerul Muzeului Național de Istorie a României.

(w882) Premieră

Emilia Nicolaescu ne aduce noi poveşti adevărate despre locuri care ascund mistere, despre comori neştiute, furate, dintre care unele au fost recuperate de oameni, care şi-au făcut din rescrierea istoriei o profesie şi o pasiune.

Urmăriți în premieră “Dacii și momârlanii din Valea Jiului”, duminică, 25 mai, de la ora 11:30, la TVR 3 și pe TVR+ !

Toate ediţiile emisiunii pot fi vizionate pe canalul de YouTube al TVR.

***

Producător Emilia Nicolaescu

Credit foto: Arhiva emisiunii “Locuri, oameni și comori”/ Emilia Nicolaescu

 

21:25 Meseriaşii

*Studioul teritorial Tg.Mureş

*Emisiunea a descoperit în Transilvania câţiva meşteri curajoşi şi îndărătnici care continuă să lucreze ca odinioară.

*Pe Valea Ilvelor-bucate de odinioară, partea III

Producător Vasile Braic

21:50 Memoria tiparului

* Studioul teritorial Tg.Mureş

* Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediţii, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, şi ilustrate vizual prin imagini de arhivă, fotografii vechi şi dramatizări.

Producător Angela Precup

 
Premieră “Locuri, oameni și comori” - Dacii și momârlanii din Valea Jiului

În fiecare duminică, de la ora 11:30, la TVR 3, Emilia Nicolaescu, realizatoarea emisiunii “Locuri, oameni și comori”, scoate la lumină ...

Felicia Filip, în lacrimi în debutul noului sezon al emisiunii „Dăruieşte Românie”

Carmen Târnoveanu: Da, o iubesc pe Felicia Filip! Mult şi demult! Şi odată cu declaraţiile de preţuire, un concept în premieră pentru formatul ...

“Călătorie cu gust” - Alfabetul brânzeturilor maturate | VIDEO

Brânza, primul aliment conservat al omenirii, face parte din viața noastră gastronomică de zi cu zi. În ediția de sâmbătă, 24 mai, de la ora ...

 

#tvr3