loader

Regatul sălbatic - expediții în Africa de Sud

La începutul verii 2019, realizatorul Mihai Ovidiu Enea a participat la o expediație cinegetică în Africa de Sud, unde a realizat o serie de materiale pe care le prezintă la TVR 3, în fiecare duminică, de la ora 15:00.

 

Mihai Ovidiu Enea
Regatul sălbatic

Sezonul cinci al emisiunii prezintă pe larg experiențele acumulate de vânătorii români în Africa de Sud.

Despre ce înseamnă managementul de faună, cu întâmplările trăite și momentele inedite petrecute într-o zonă situată la 7 ore de condus de Johannesburg, în apropiere de granița cu Botswana, aflați din edițiile emisiunii Regatul sălbatic.

(w882)

Zona aridă a deşertului Kalahari nu permite alte activităţi decât creşterea animalelor. Astfel, localnicii au dezvoltat acolo două tipuri de activităţi: ferme de vite (doar pentru carne) şi ferme de vânătoare. Într-o astfel de fermă, de dimensiuni impresionanate ca suprafaţă împrejmuită (de până la 25-30.000 ha), animale într-un număr impresionant de exemplare şi specii de interes cinegetic, trăiesc într-un un mediu controlat, suficient de vast pentru a avea acelaşi comportament ca în sălbăticie. Aici românii au aflat ce investiţii majore se fac în selecţia genetică a animalelor şi cât de bine este reglemenată industria vânătorii, susţinută de stat prin normative precise.

(w882)

Statele africane ce încurajează vănătoarea ca activitate economică asigură liniştea şi conservarea efectivelor speciilor respective aflate în libertate (acestea nu se vânează cu predilecție şi nu sunt capturate pentru a fi introduse în circuitul vânătorii), asigurându-se venituri importante pentru comunitățile locale indigene și pentru susţinerea antibraconajului. În paralel, statele de pe continentul african care au interzis vânătoarea au inregistrat declinul major al populatiilor de leu, rinocer şi leopard, specii care tradiţional fac parte alături de elefant şi bivol african din renumitul pachet de vânătoare “Big Five” care a consacrat Africa drept “paradis al vânătorilor”.

(w882)

Responsabilitatea pentru viitorul naturii sălbatice va cădea din ce în ce mai mult pe umerii vânătorilor în anii ce vin. Este o schimbare lentă de paradigmă, cu greu acceptată de autodeclarații "militanți pentru protecția mediului". Dar din ce în ce mai mult, vânătoarea este recunoscută la toate nivelurile de decizie realiste și responsabile la nivel global, ca activitatea care contribuie cel mai mult la conservarea speciilor. Pentru că dacă există interes pentru o specie, acea specie va beneficia de atenție și nu va ajunge niciodată din cauza vânătorii în prag de extincție ci dimpotrivă, va fi sporită astfel încât să justifice interesul ce i se acordă.

Africa de Sud este un exemplu de stat care a reglementat şi susține vânătoarea ca ramură economica prioritară şi, ca urmare, efectivele speciilor din libertate au crescut. Exemplele de bune practici în acest domeniu au fost preluate de vânătorii şi fermierii români care au luat parte la această expediţie, în speranţa de a implementa proiecte pilot similare în România. Astfel că, în viitor, mergând în această direcție, activitatea de vânătoare va fi percepută corect de marele public din țara noastră drept activitate cu un impact pozitiv major pentru conservarea efectivelor faunei de interes cinegetic aflate în sălbăticie.

(w882)

Aşa cum declară realizatorul Mihai Ovidiu Enea “lecția din Africa de Sud îmi întărește convingerea că vânătorii români nu pot aborda această provocare acum fără un nivel de profesionalizare crescut nu doar la nivel academic ci chiar de la "firul ierbii", de la nivelul paznicilor de vânătoare și fără a avea o viziune holistică asupra domeniului. Din toate punctele de vedere, dar mai ales cel al percepției publice a vânătorii și a nevoii promovării rolului social al acesteia.

Probabil că la o scară adaptată României, acest lucru va însemna o schimbare majoră a modului cum este percepută în prezent vânătoarea la nivelul societății româneşti şi va presupune şi modificări ale legislaţiei care guvernează acest domeniu. Iar cei împreună cu care am fost timp de două săptămâni în Africa de Sud, înțeleg și împărtășesc pe deplin acest punct de vedere”.

(w882)

Emisiunea Regatul Sălbatic este disponibilă online pe TVR+.

 

8:00 Drumul lui Leşe (R)

(R din 21 dec. )

* Vor veni pe Drumul lui Leşe oameni din domenii diferite: dirijori, horitori, pictori, coriologi, etnomuzicologi, artişti, manageri, lăutari. Invitații ne vor arăta lumea lor prin aduceri aminte. Viaţa lor este un drum care trebuie adus în atenţia telespectatorilor. Viaţa lor este o mişcare prin învârtire. Sunt oameni de ispravă. Telespectatorii vor avea ocazia să le vadă sufletul. Emisiunea Drumul lui Leşe înseamnă un dialog de împăcare şi de bucurie.

Jurnalist senior Sandrino Gavriloaia

Realizator, moderator Grigore Leşe

Producător Sînziana Miloşoiu

(Reluare)

8:50 Lumină din lumină

*Celebrări greco-catolice

Transmisiune directă Blaj

 
Documentare, tradiţie şi știri de ultimă oră, la posturile tematice ale Televiziunii Române

Descoperă magia sărbătorilor de iarnă alături de Televiziunea Română! Am pregătit programe speciale de Crăciun care vor captiva și vor aduce ...

Învață cum să te ratezi cu demnitate, cu scriitorul Octav Gheorghe

Doamnelor şi domnilor, sunt Oana Lazăr şi vă întreb: când aţi râs ultima oară în hohote citind o carte?

”Cântec și Poveste” ne aduce vestea Nașterii Domnului Iisus

Vineri 20 decembrie, de la ora 15.00, la TVR 3, în spațiul emisiunii ”Cântec și Poveste”, vă colindăm la fereastra sufletelor dumneavoastră, ...

 

#tvr3