loader
Foto

„Identitate Basarabia”: Victor Galușca și expoziția „Recunoaşte satul”

Basarabeanul Victor Galușca a fost protagonistul primului episod din noul sezon al emisiunii „Identitate Basarabia”. Descoperirea unui tezaur foto și tot ce a urmat au fost povestite la TVR3, pe 3 octombrie, la ora 17.00.

 

Identitate Basarabia

Într-o perioadă în care Republica Moldova se zbate din toate puterile să demonstreze că vectorul ei este unul european, ne-am propus să cunoaştem basarabeni care au demonstrat că ei deja merg senini pe acest drum. Apar prin cele mai diverse panoplii internaţionale. Ne mirăm de realizările lor şi-i lăsăm să treacă pe lângă noi.

Unii au reuşit să se stabilească în România, alţii n-au făcut-o din cele mai diverse motive. O parte se fac auziţi de acolo, alţii se pierd în anonimat… Este Basarabia culturală dintre Orient şi Occident.

Primul episod din noul sezon al programului Identitate Basarabia îi este dedicat regizorului şi fotoreporterului Victor Galușca. Şi aceasta pentru că prestigioasa publicație americană The Washington Post i-a dedicat un amplu articol moldoveanului. Acesta a descoperit 4.000 de fotografii vechi care surprind viața de la țară din perioada anilor ’50 - ’70, în plină epoca socialistă, aparţinând fotografului Zaharia Cuşnir. Valenţele artistice ale imaginilor i-au surprins pe artiştii fotografi de astăzi.

(w882) Expozitia

Pe 18 și 19 septembrie 2021, Victor Galușca a organizat la Roșietici, baștina lui Zaharia Cuşnir, expoziția de fotografii „Recunoaşte satul”, unde publicul spectator a fost invitat la o promenadă de-a lungul aşezării. În fața fiecărei gospodării, a fost instalat câte un banner cu imaginea din anii '60 a casei respective.

Episodul dedicat acestui fotoreporter basarabean este programat la TVR3 pe 3 octombrie, de la ora 17.00.

Producător: Violeta Gorgos

Foto 1 credit: Zaharia Cușnir, 1961, apud washingtonpost.com

Foto 2 credit: tvrmoldova.md

13:30 Picătura de cultură

* Studioul teritorial Tg.Mureş *Artă naivă și poezie la Muzeul de Etnografie Târgu Mureș: „Zumzet”

Personalităţi: ZAMFIRA ZAMFIRESCU artistă; ANGELA POP șef secție, Etnografie și Artă Populară-Muzeul Județean Mureș; prof. univ. dr. habil. DANIELA LEMNARU Universitatea de Arte din Tg. Mureș

Producător Angela Precup

13:55 Teleshopping-Publicitate

 
Răzvan Mazilu sau ritmul care transcende timpul

Un interviu de excepție cu regizorul, coregraful, artistul Răzvan Mazilu în cadrul emisiunii “Din arhiva TVR”, difuzat pe 15 și 22 iunie, de la ...

Romanian Tenors, un proiect artistic inedit, vin în emisiunea Dăruieşte Românie!

Ionuț Dolănescu, Alin Stoica, Alin Oprea și Sorin Lupu. Patru voci, un sigur suflet, sâmbătă, 14 iunie, de la ora 13.30, la TVR 3.

“Selfie” Andreea Iager Tako | VIDEO

“Selfie” Andreea Iager Tako | VIDEO

publicat: miercuri, 11 iunie 2025

Dacă ați auzit de Ambasada, de festivalul Plai și de JazzX nu aveți cum să nu fi auzit și de Andreea Iager Tako. De numele ei se leagă, într-un ...

 

#tvr3