loader
Foto

Galerie foto

„Noi, actorii, suntem un fel de trib în care guvernează iubirea". Rodica Mandache deschide noul sezon al emisiunii „Din Arhiva TVR”

Cu farmecul său inconfundabil, cu talentul nemăsurat și poveștile unei vieți dedicate scenei, actrița Rodica Mandache deschide noul sezon al emisiunii „Din Arhiva TVR”, sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 20.00, la TVR 3. Partea a doua a dialogului plin de emoție și nostalgie va fi difuzată sâmbătă, 7 decembrie, la aceeași oră.

 

Irninis Miricioiu
Din arhiva TVR

TVR 3 aduce în atenția publicului un nou sezon al îndrăgitei emisiuni „Din Arhiva TVR”, realizată și moderată de Irninis Miricioiu, o incursiune în tezaurul de aur al Televiziunii Române ce a debutat în 2008. De atunci și până acum, au fost realizate peste 250 de ediții, fiecare aducând în prim-plan actori de renume, oameni de cultură, muzicieni, regizori și alte personalități marcante ale vieții artistice românești. Emisiunea, care păstrează viu spiritul și istoria culturală a țării, a devenit la rândul său parte a arhivei Televiziunii Române, construind o punte între generații și oferind un spațiu unic pentru dialogul dintre trecut și prezent. Fiecare episod reprezintă o fereastră către poveștile și creațiile celor care au contribuit la identitatea artistică a României, ca o călătorie în timp pentru a ne cunoaște mai bine trecutul și mai ales, valorile care l-au construit.

Prima ediție a acestui sezon va fi difuzată sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 20.00, având-o ca invitată pe distinsa actriță Rodica Mandache. Continuarea dialogului condimentat din plin cu momente de arhivă va putea fi urmărită sâmbăta următoare, pe 7 decembrie, în cea de-a doua parte a emisiunii.

(w882) Irninis Mi

Născută la Iași, Rodica Mandache a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București în 1964, avându-l ca mentor pe renumitul profesor Octavian Cotescu.

Actrița consideră că s-a născut pentru teatru, o pasiune pe care a ținut-o ascunsă până la terminarea liceului, considerând-o „foarte intimă“. Și-a început cariera profesională la Teatrul Național din București încă din perioada facultății, iar din 1969 a interpretat numeroase roluri memorabile pe scena Teatrului Odeon (fostul Teatru Giulești). De-a lungul carierei, a colaborat cu unele dintre cele mai importante teatre din țară, precum Teatrul Mic, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, Teatrul Național Iași, Teatrul Nottara sau Teatrul „Bacovia”.

(w882) Rodica Man

(w882) Irninis Mi

În lumea cinematografiei, Rodica Mandache a lăsat o amprentă puternică prin roluri remarcabile în filme precum „Un surâs în plină vară”, „Astă seară dansăm în familie” (regia Geo Saizescu), „Un comisar acuză”, „Nea Marin Miliardar” (regia Sergiu Nicolaescu), „Buletin de București” (regia Virgil Calotescu) sau „Luca”(regia Horațiu Mălăele). Unul dintre rolurile sale de referință rămâne Maria Panait, Doruleț, în adaptarea pentru televiziune a operei „Visul unei nopți de iarnă” de Tudor Mușatescu, în care a jucat alături de Florin Piersic.

(w882) Irninis Mi

(w882) Rodica Man

Rodica Mandache vorbește cu pasiune despre profesia sa: „Eu cred că noi, actorii, suntem un fel de trib în care guvernează iubirea. (...) Chiar și invidia, care ne cuprinde uneori, e o altă față a iubirii și a admirației.” Această înțelepciune, alături de farmecul, umorul și iubirea pe care le emană, fac din Rodica Mandache o prezență magnetică și o bucurie pentru cei care o cunosc.

(w882) Din Arhiva

În cadrul emisiunii „Din Arhiva TVR”, moderată de Irninis Miricioiu, actrița își deschide sufletul și împărtășește cu telespectatorii momente din viața și cariera sa de excepție. „Am avut parte de lucruri bune în viața mea, dar să știi că lucrurile cu adevărat bune din viață încap toate pe o singură pagină”, mărturisește ea.

foto: Televiziunea Română - „Din Arhiva TVR”

2:00 Dăruieşte Românie! (R)

(ora 13,30)

* Carmen Târnoveanu vă provoacă să dăruiți Românie, în fiecare săptămână, TVR 3.

Parada tuturor artiștilor români se vede acum la TVR 3, în emisiunea Dăruieşte Românie! în care vom promova oamenii talentaţi ai României, de peste tot din ţară şi din străinătate.

Regizor tv Manuela Apostol

Moderator, producător Carmen Târnoveanu

(Reluare)

3:30 Din arhiva TVR (R)

*Emisiunea "Din arhiva TVR" vă invită să vă bucuraţi de o serie de întâlniri memorabile cu oameni excepţionali, oameni care au lăsat ceva în urma lor, în teatru, în artă, în literatură, în muzică, în toate domeniile culturale.

Astfel, fiecare ediţie a emisiunii vă aduce un strop de cultură, însă acel strop fără de care viaţa fiecăruia ar fi lipsită de substanţă. Şi nu în ultimul rând, cuprinde momente memorabile din Arhiva de Aur a Televiziunii Române, această cutie cu amintiri unde timpul încetează să mai curgă.

Producător Irninis Miricioiu

(Reluare)
 
O călătorie la Tălișoara și Cheile Vârghișului | VIDEO

Zona Baraolt din Covasna reprezintă un adevărat veritabil complex de atracții turistice, având în vedere diversitatea și bogăția sa naturală și ...

ZUGRAVI DE ÎNGERI

ZUGRAVI DE ÎNGERI

publicat: vineri, 06 decembrie 2024

„Fiecare pictură transmite o emoție, dar pictura pe care o numim noi sacră, are ceea ce pictura laică nu prea poate să atingă, adică acea doză ...

Pe 6 decembrie, emisiunea "Dimineți perfecte" își deschide porțile pentru o ediție specială, dedicată sărbătorii lui Moș Nicolae.

 

#tvr3