loader

România 100. Muzica istoriei în istoria muzicii, la REMIX

Sâmbătă, 1 Decembrie, în contextul marcării a 100 de ani de la Marea Unire, TVR 3 celebrează istoria muzicii românești cu o ediție specială a emisiunii REMIX. De la ora 22.00.

 

Remix

În anul Centenarului, ediția „Remix” din 1 Decembrie pune în lumină reflectarea istoriei României în muzica rock și folk. Cu precizarea că operele în cauză nu au apărut la comandă, dacă e să vorbim de regimul comunist, ci din voința creatorilor de a întruchipa un personaj, un eveniment, un moment din istoria românilor. Că a fost o simplă melodie, un disc sau o operă rock, nevoia de întoarcere – prin muzică! - spre modele poate oferi o alternativă la educația istorică în sens clasic.

Dacă e să vorbim de marea emergență a genului folk pe scenele românești din anii ’70, câteva exemple sunt edificatoare. De la precursorul Dorin Liviu Zaharia și până la Valeriu Sterian, folkiștii au făcut recurs la istorie. Că au fost personaje istorice sau haiduci din legende, acestea au fost omagiate și de Doru Stănculescu, Mircea Bodolan, Evandro Rossetti, Zoia Alecu. Un caz special îl reprezintă melodiile apărute în Cenaclul „Flacăra”, cu o mai bună promovare; între ele, ediția „Remix” a identificat câteva în arhive: Valeriu Penișoară - „Moș Ion Roată și Unirea”, Gil Ioniță - „Jurământ la Putna”, Ștefan Hrușcă - „Clopotul reîntregirii” și Vasile Șeicaru - „Iancu la Țebea”.

(w500) Disc Phoen

Phoenix este primul exemplu edificator de recurs muzical la istorie, atunci când discutăm detenta șaptezecistă a rockului românesc – epoca folk-progressive-hard rock. Referirile la personaje istorice au fost dublate în spectacole de minime scenografii și costumații la temă. Pe primele trei discuri din epocă apar astfel piese ca „Negru Vodă”, „Meșterul Manole”, „Pavel Chinezu leat 1479” și firește „Andrii Popa”.

(w500) Phoenix De

Cealaltă formație esențială a deceniului - Sfinx-ul lui Dan Andrei Aldea - are în portofoliu un disc ca atare (parte dintr-un întreg concept de concert, rock progresiv). „Zalmoxe” reunește mituri arhaice românești, incluse în conceptul liric de Adrian Alexandru Basarab, pe numele adevărat Adrian Hoajă, care s-a documentat între altele din „Getica” lui Vasile Pârvan, spiritualitatea greco-romană, mergând până la culturile orientale – egipteană, babiloniană, indiană.

(w235) Zalmoxe sp

(w235) Zalmoxe

Anii ’90 au adus o nouă generație de rockeri. Krypton au imaginat o întreagă operă hard & heavy dedicată Revoluției, așadar istoriei recente. Premiera „Lanțurile” (din care a rămas posterității un dublu-album!) a fost pusă în scenă chiar într-unul dintre spațiile principale ale evenimentelor din București. Dacă bucureștenii heavy metaliști de la Transilvania au dedicat cea mai mare parte a repertoriului istoriei românilor, timișorenii de la Negură Bunget s-au distanțat, ducând în toată lumea (la propriu și la figurat) conceptul lor black metal dedicat spiritualității geto-dace, întins pe mai multe discuri, videoclipuri și chiar reviste, editate în limba engleză!

(w500) Lanturile

(w500) Negura Bun

Altă lucrare editată – cea susținută la Opera Maghiară din Cluj în 1996, un spectacol în tradiția genului music-hall atât de popular în occident. Compozitorul Peter Venczel a strâns în jurul său instrumentiști rock, dar și artiști de primă mână ai muzicii culte! „Matyas a verpadon” (Mateiaș pe eșafod) a revenit atunci asupra unei legende din Evul Mediu.

Bucium, grup și concept istoric heavy metal bucureștean, fondat încă din 2000, a ieșit pe scene din 2004. Personajele din legendele populare au prins viață pe un prim album intitulat „Voievozii”, urmat de discuri și concerte cu o prezentare inedită în tot show-bizul românesc!

(w500) Bucium Voi

În 2009, trupa heavy metal târgovișteană Trooper ieșea pe scenă, în parteneriat cu TVR 2, cu un spectacol și disc de inspirație istorică: „Vlad Țepeș. Poemele Moldovei”. Libretul a fost scris cu ajutorul unui istoric, așadar cu documentare serioasă, la surse: Vasile Lupașc! Anul Centenar le dă noi idei rockerilor, care edifică la această graniță dintre ani un al doilea disc dintr-o planificată trilogie, centrat de astă dată pe „Ștefan cel Mare. Poemele Valahiei”.

(w500) Disc Troop

Întoarcerea Phoenix-ului din anii ’90 a inclus firește revenirea la haiduci și alte personaje legendare. „Baba Novak” este o compoziție din perioada optzecistă germană, care a dat titlul unui disc. Următorul – „Vino, Țepeș!” – contraatacă cu noi exemple din istoria românilor care nu trebuie uitate, folosind poeziile clasicilor, în opinia liderului Nicolae Covaci!

În paralel, „Meșterul Manole”, o întreagă operă rock Phoenix interzisă de comuniști, scrisă pe versurile lui Victor Cârcu, este redescoperită de acesta și de Josef Kappl. Din Germania, cei doi revin la idee. În cele din urmă, lucrarea este rescrisă pentru un spectacol rock simfonic cu același nume, cu premiera la Timișoara.De ultimă oră, grupul foștilor Phoenix, Pasărea Rock, dedică o nouă piesă Centenarului României: „Marea Unire”!

(w500) Transilvan

 

Realizator Doru Ionescu

20:00 TV Retro

*Serial

*Ciresarii (ep.9/10)

Serial de aventuri, ecranizare dupa primele doua volume ale ciclului de romane de aventuri Ciresarii de Constantin Chirita.

Cine nu-şi aduce aminte de adolescenţii de pe Strada Cireşului-Victor, Ionel, Dan, Maria, Ursu,Tic şi Lucia, care au oferit atâtor tineri model de prietenie şi spirit de echipă?! Ei sunt “Cireşarii” gata să pornească în aventuri, oferind exemple de loialitate şi încredere. Toate acestea le veţi (re)descoperi într-o poveste ce a făcut din milioane de copii, cireşari.

Din distribuţia serialului fac parte Alexandru Boroş, Irina Bărbat, Carmen Gentimir, Mihai Gingirov, Armand Olvedi, Radu Florin, Gabriel Kiriţescu, Mariana Cosma, precum şi actorii Cornel Coman, Ileana Stana Ionescu, Mihai Mereuţă, Marcel Anghelescu, Jean Lorin Florescu, Vasile Niţulescu, Mircea Şeptilici, Dumitru Chesa, Dorin Dron, Dorin Varga, Victoria Mierlescu, Marietta Rareş, Vali Voiculescu-Pepino, Matei Gheorghiu. Coloana sonoră este semnată de compozitorul Radu Şerban.

Jurnalist Roxana Sandu

Producator delegat Stefan Stanescu

AUDIENTA GENERALA (AG)

20:50 Povestea zilei

Producător Laurentiu Nastase

 
“Schițe urbane”: Spectacol „Savanta conspirație” | VIDEO

Dacă e vineri, e… teatru. Studioul teritorial Târgu Mureş vă invită să urmăriți „Savanta conspirație” la Teatrul Național Târgu Mureș, într-o ...

“Energia Z”: Prove It 2026| VIDEO

“Energia Z”: Prove It 2026| VIDEO

publicat: marţi, 12 mai 2026

“Energia Z”, producție a studioului regional TVR Iași, este un veritabil tribut adus generației contemporane care caută să transforme lumea prin ...

“Lumea de aproape”: Alin Firu | VIDEO

“Lumea de aproape”: Alin Firu | VIDEO

publicat: luni, 11 mai 2026

Alin Firu este primul surd din România student la actorie. Marți, 12 mai, de la ora 17:30, la TVR 3, îi aflăm povestea scrisă cu talent, ...

 

#tvr3