loader
Foto

Galerie foto

Sărbătoare la zi mare

Festivalului Național de Muzică Populară „Pe deal la Teleormănel”, ajuns anul acesta la cea de a 53-a ediție este un eveniment care se bucură de continuitate la Alexandria, grație organizatorilor, care au înțeles cât de importantă este păstrarea și transmiterea mai departe a valorilor tradiționale românești.

 

Laura Constantinescu

În concurs au evoluat tineri din toate zonele etnofolclorice ale României, iar cele două seri ale festivalului s-au încheiat cu recitaluri susținute de artiști îndrăgiți.

Printre invitați s-au numărat laureații edițiilor anterioare ale festivalului, Alexandra Bălăreanu și Florin Pieleanu, precum și gemenele Suzana și Daciana Vlad. Originare din Maramureș, au adus la Alexandria cu bucurie frumusețea cântecului și a portului din regiunea istorică, pe care o reprezintă.

Acompaniază Orchestra Ansamblului Burnasul, dirijor Adrian Grigoraș

Organizatori: CJ Teleorman, CJCPCT Teleorman în parteneriat cu Primăria Municipiului Alexandria și Episcopia Alexandriei și Teleormanului

Vă invităm să urmăriți recitalurile invitaților în Festivalul-Concurs Național de Muzică Populară „Pe deal la Teleormănel" 2024 duminică, 27 octombrie, de la ora 16.00, la TVR 3.

(w500) Sărbătoa

Producător: Laura Constantinescu

Sursa foto: Arhiva emisiunii/Laura Constantinescu

14:00 Provocarea regiunilor

*Studioul teritorial Tg.Mures (R din 12 nov.)

*Producător Andrada Gorog

(Reluare)

14:55 Maşina timpului

*Studioul teritorial Iaşi

Producător Dan Trofin

 
“Satul meu”: Cultivarea prunului la Sâmburești, Olt | VIDEO

Cultivarea prunului și uscarea prunelor, în comuna Sâmburești din județul Olt, sunt tradiții continuate și astăzi de generații de pomicultori. ...

“Ce zice legea?” la TVR 3 și la TVR Timișoara | VIDEO

“Ce zice legea?” la TVR 3, în fiecare miercuri, de la ora 13:30 și la TVR Timișoara, tot miercuri, de la ora 17.00. “Ce zice legea?” – ...

“Călătorie cu gust”: În atelierul și bucătăria meșterului Costi Lungu din Humuleşti | VIDEO

Costi ne vorbește despre pasiunea pentru metal și lemn, ne arată colecția de baltage și bețe ciobănești și ne spune poveștile acestor obiecte ...

 

#tvr3