loader
Foto

Sărbătoarea Paștelui în programe speciale la TVR3

Din toate colțurile țării, transmisiunile studiourilor teritoriale însoțesc bucuria Învierii Domnului și mesele în familie. Slujbele din catedrale, concertele, rețetele și emoția pascală vă încălzesc sufletul în programele TVR3 până luni, 17 aprilie.

 

În Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor Mântuitorului, v-am invitat să urmăriți la TVR 3 o ediție specială a emisiunii Cântec şi poveste, de la ora 15.00, propusă pe 14 aprilie de studioul teritorial Cluj. Invitată este Paula Hriscu, o voce minunată a cântecului popular transilvan, dar și a Pricesnelor, a Cântecelor de strană, ce au mesaj profund religios. În această perioadă este o binecuvântare să ascultăm glasul Paulei Hriscu.

Dialogul purtat cu Alexandru Pugna, realizatorul emisiunii, este unul încărcat de emoție sinceră și trăiri spirituale, datorate încercărilor vieții, ce au fost trecute de invitata noastră prin Credință, Nădejde și Iubire.

(w882) Pugna si P

Tot vineri, dar de la ora 17.00, ați urmărit Cer și Pământ, un concert de muzică sacră adus nouă de studioul teritorial din vestul țării. Concertul din cadrul Festivalului de muzică veche Timișoara a fost susținut de Ensemble Masques: Sophie Gent, vioară barocă, Louis Creac’h, vioară barocă, Kathleen Kajioka, violă barocă, Octavie Lalonde, violoncel baroc, François Leyrit, contrabas baroc, Olivier Fortin, clavecin, orgă, conducerea muzicală. Din program, lucrări de J.S. Bach și G.P. Telemann.

(w882) Cer si pam

La TVR3, în transmisiune directă de la Blaj, ați fost alături de celebrările greco-catolice: vineri, 14 aprilie, în Sfânta și Marea Vineri, de la ora 19.00, Prohodul Domnului; sâmbătă, 15 aprilie, de la ora 23.00, canonul Învierii Domnului; Slujba din Duminica Sfintelor Paști, 16 aprilie, ora 8.50.

(w882) Catedrala

Duminică, 16 aprilie, de la ora 10.00, în transmisiune directă de la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Cluj, trăim împreună Liturghia de Paști. Tema Pastoralei de Paști din acest an a Mitropolitului Andrei este Pacea vine de la Hristos Dumnezeu. („Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu.” - Ioan 14, 27)

(w882) Catedrala

Emisiunea Vine Cluju’ pe la noi ne-a invitat la două ediții speciale de Paște și ne-a adus bucuria sărbătorilor, alături de cozonac, ouă roșii, însoțite de muzică și voie bună: pe 16 și pe 17 aprilie, în prima și a doua zi de Paște, de la ora 13.30.

(w882) Vine cluju

Sarea în bucate de la TVR Timișoara ne-a arătat cum se petrece Sărbătoarea Paștelui în Ținutul Pădurenilor. Echipa emisiunii a pregătit pentru duminică, 16 aprilie, de la ora 17.30, o ediție specială, cu bucate făcute cu pricepere de gazda Rodica Vinca. Friptura de miel în pătură de aluat și plăcintele pădurenești cu scrob fac deliciul mesei de sărbătorile pascale. Alin Ienciu și ansamblul Leleșana întrețin atmosfera.

V-am invităm să ne fiți alături în programul Acasă de Paște de luni, 17 aprilie, ora 18.00: Petrică Miulescu Irimică și Felicia Stoian sunt gazde la zi de sărbătoare. Obiceiuri din Săptămâna Mare premergătoare Praznicului Învierii Domnului, poezii și cântece - cu Georgiana Necșa, Dana Ivan, Doriana Talpeș, Florin Boita, Dorinel Gavriluț Pîrvoni, Cristian Tomoni și Petrică Miulescu Irimică, alături de ansamblul folcloric din Jebel, județul Timiș. Poftiți de vizionați la TVR3!

(w882) Acasa TVR3

Irninis Miricioiu v-a poftit la masa muzicii populare luni, 17 aprilie, în a doua zi de Paști. Folclorul și veselia a făcut din nou casă bună, de la ora 20.00. Invitați au fost Sofia Vicoveanca, Gheorghe Turda, Constantin Enceanu, Aneta Stan, Viorica Flintașu, Valeria Arnăutu, Marioara Man Gheorghe, Saveta Bogdan și alți interpreți îndrăgiți.

(w882) 17 aprilie

Sărbători pline de bucurie și de har!

23:00 Program preluat de la Televiziunea Publică din Ucraina destinat refugiaţilor

Producător Ştefan Stănescu

1:00 Telejurnal regional

* Studioul teritorial Iasi

Producator

*ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

(LSR)

(Reluare)
 
Cluj-Napoca este scena celei de-a treia ediții a Festivalului Internațional de Teatru Transilvania | VIDEO

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru (FITT 2026) a debutat cu o profundă explorare a conceptului de "șantier", atât la ...

O toamnă culturală la TVR Craiova | VIDEO

O toamnă culturală la TVR Craiova | VIDEO

publicat: miercuri, 16 septembrie 2026

Emisiunea „Prim-Plan Obiectiv” aduce în atenția publicului o serie de evenimente culturale și invitați de marcă, într-o toamnă dedicată artei și ...

Mehadia: O poartă a istoriei și un punct de răscruce | VIDEO

Mehadia, o localitate pitorească situată strategic la confluența unor importante rute comerciale și militare, se revelează ca un veritabil tezaur ...

 

#tvr3