Pe 31 decembrie, ora 21.00, și pe 1 ianuarie, ora 18.00, Eveniment TVR3 este genericul sub care invitatul special Adrian Cioroianu evocă, alături de Radu Găină, atmosfera de sărbători trăită de locuitorii din București în secolele al XIX-lea și XX.

După realizarea Unirii Principatelor, Bucureștiul, orașul din Câmpia Dunării, câștigă competiția cu orașul de pe Bahlui și de pe dealuri, fiind ales capitala unui stat în care erau atâtea de făcut. Desigur că transformarea Bucureștiului într-un oraș modern s-a făcut treptat, iar edilii aveau de ales un model urbanistic în concordanță cu năzuințele și aspirațiile locuitorilor urbei de pe Dâmbovița, influențați de ce vedeau sau auzeau că se întâmplă în lume.

În modernitatea incipientă, odraslele boierilor dărâmau cu frenezie casele părinților și-și achiziționau ultimul model de trăsură apărută la Viena, dar cu timpul influența franceză a devenit predominantă, iar în interbelic Bucureștiul a devenit Micul Paris.

Diplomatul și scriitorul Paul Morand a așezat capitala României Mari în conștiința europenilor, surprinzând cu acuitate moravurile locale și mentalitățile specifice, precizând că lecția acestei urbe nu e una de artă, ci de viață. Una care te învață adaptarea la orice, chiar și la imposibil. E locul în care ți se spune mereu că orice se rezolvă mâine. Capitală a unei țări tragice unde totul sfârșește adesea în comic, urmând curba sinuoasă a unui destin picaresc, pentru Paul Morand Bucureștiul este un oraș al bucuriei. Iar bucuria cuprinde furnicarul uman mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă.

În mahalale bucureștene înainte de Crăciun și mai cu seamă în ziua de Ignat, se auzeau țipetele porcilor sacrificați. Copiii învățau cu multe zile înainte colindele tradiționale pentru a le spune din casă în casă. Era împodobită Steaua cu care mergeau la colindat în nopțile Crăciunului și erau pregătite straiele specifice Vicleimului mahalalei unde trăiau.

Elementul nou adus în București de sărbătoarea Crăciunului l-a reprezentat bradul de Crăciun, căruia românii i-au spus "Pomul de Crăciun". Bradul este un împrumut din sfera apuseană. El a aparținut lumii germane păgâne și a pătruns treptat și în tradițiile popoarelor creștine. Bradul împodobit de Crăciun se întâlnește la București din doua jumătate a secolului al XIX-lea, mai întâi în casele populației de origine germană, apoi în cele ale orășenilor avuți pentru care inovația părea mai tentantă decât tradiția.

Unii intelectuali români, printre care și Petre Ispirescu, au reclamat intruziunea bradului împodobit de sărbătoare, dar treptat, Pomul de Crăciun a fost integrat firesc în sărbătoarea Crăciunului, extinzându-se de la casele avute la întreg orașul, nu numai în locuințe, dar și în școli și alte instituții care l-au propagat cu toată pompa oficială. Desigur că sărbătorile de iarnă, deschise de cea a Crăciunului, continuate de seara de Anul Nou și încheiate de Bobotează și Sfântul Ion, erau celebrate în Micul Paris de toată lumea, dar după rangul social și puterea pungii.

Regimul comunist din România, instaurat la putere după abdicarea forțată a regelui Mihai, a interzis sărbătorile religioase și a transferat totul în seara trecerii dintre ani. Un brad lumina fosta piață a Palatului, redenumită a Republicii, amintind oarecum de Crăciun, iar un grup de colindători venea și-i ura în preajma Anului Nou pe Nicolae Ceaușescu și pe membrii Comitetului Central al PCR, cu o urătură standard în care se regăseau lozincile societății socialiste multilateral dezvoltate și osanale pentru cel mai iubit fiu al poporului român din acea vreme.

Radioul public și Televiziunea Română transmiteau mesajul de un sfert de oră al președintelui Republicii Socialiste România la cumpăna dintre ani, iar programele acestora erau însuflețite de marii actori de comedie și cântăreți ai vremii.

În România comunistă era cultivat cu frenezie Revelionul. Oamenii muncii sărbătoreau în cantinele întreprinderilor unde lucrau sau în apartamentele proprii, iar unii dintre românii mai descurcăreți si cu dare de mână, la restaurantele din orașe sau din stațiunile de iarnă. Pe la sate și prin mahalalele Bucureștiului, se mai umbla cu colindul, mascat sub hlamida Plugușorului care era acceptat.

***

Invitat special: Adrian Cioroianu, istoric

Producător: Radu Găină

Text și foto: Radu Găină