loader

Sofia Vicoveanca, într-o ediție de colecție „Cântec și poveste"

O ediție de colecție din noul sezon „Cântec și poveste" - o întâlnire de suflet cu marea artistă a tuturor românilor Sofia Vicoveanca - duminică, 11 aprilie, la TVR3, ora 16.00.

 

Cântec și poveste

Venită din lumea satului, crescută în tradiție și respect pentru înaintași, Sofia Vicoveanca a crezut mereu în rugăciunea rostită cu dragoste, sinceritate și smerenie.

Își iubește publicul și crede cu tărie că la fiecare concert își îndeplinește menirea, aceea de a schimba starea omului și de „a-i mișca puțin sufletul”.

(w882) sofia vico

***

„Eu am văzut lumina zilei în anotimpul când codrii "îmbracă" cele mai minunate culori, Toamna, dar, de când mă ştiu, Primăvara îmi dă forță, încredere, putere - VIAȚĂ ! Bucurați-vă de fiecare clipă, chiar privind pe fereastră...! Este un moment dificil pentru omenire în perioada aceasta, dar, chiar şi aşa, eu cred că primăverile din inimile noastre ţin de felul în care ne pregătim pentru ele. Viaţa ne încearcă azi mai mult ca oricând, dar eu ştiu şi simt că doar bu­nă­tatea ne poate salva”

Sărbătorile Pascale să ne găsească bine, împăcați cu noi și între noi și cu Doamne-Doamne!"

Sofia Vicoveanca

***

„Frumos este ceea ce lași în urmă"

Sofia Vicoveanca, renumita cântăreață de muzică populară din zona etnofolclorică a Bucovinei, „și-a pus sufletul în palme”, prezentând publicului de-a lungul carierei sale artistice, un repertoriu bogat și diversificat de cântece de leagăn, de nuntă sau cumetrie, doine de dragoste și dor, colinde, bocete, dar cele mai multe cântece sunt cele de joc și voie bună din lumea satului bucovinean.

(w500) Amza Vicov

Talentul actoricesc al renumitei cântărețe, o forță interpretativă de neegalat, i-a adus nu doar recunoaștere din partea specialiștilor, dar și un real succes în rândul publicului. Amintim aici filmele în care a jucat: ”Orașul văzut de sus”, regia Lucian Bratu, rolul Nastasiei, “Vânătoarea de vulpi”, regia Mircea Daneliuc, rolul nevestei lui Pătru cel Scurt , ”Ochi de urs “, regia Stere Gulea, rolul nanei Floarea,”Sarea în bucate”, ”Casa din vis” al lui Ioan Cărmăzan, rolul mama Nadoleanca.

(w500) Sofia Vico

Ca o recunoaștere a activității domniei sale în slujba folclorului românesc, i-au fost decernate de-a lungul timpului mai multe distincții, printre care: Meritul Cultural cl IV(1973), Medalia ”Tudor Vladimirescu” cl I (1975), Medalia ”Meritul Cultural” cl I (1976), Crucea Națională ”Seviciul Credincios” cl a III-a (2002), Ordinul Național ”Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer (2004), Ordinul Coroana României(2014).

Dincolo de diplomele și medaliile primite, Sofia Vicoveanca este unică în peisajul muzicii tradiționale românește prin noblețea-i caracteristică, prin înfățișarea blândă și modestă și, mai presus de toate, prin încărcătura emoțională pe care o transmite atunci când cântă.

(w882) Malaele cu

***

Tineri interpreți ai folclorului românesc: Cristina Vrâncianu, tânără interpretă a folclorului prahovean

O voce de o încărcătură emoțională profundă, un talent remarcat de-alungul anilor de specialiștii în domeniu, Cristina Vrâncianu îmbină armonios profesia de medic reumatolog cu pasiunea pentru folclor.

Alături de renumitul grup folcloric „Ciuleandra” a promovat folclorul tradițional românesc la numeroase evenimente și festivaluri internaționale: Strasbourg - Franța, Portugalia, Grecia, Turcia și Cape Town – Africa de Sud.

(w882) Cristina

„Am fost destul de hotărâtă în momentul în care am decis că vreau să urmez Facultatea de Medicină. Visam la acest lucru încă de pe băncile școlii primare și nimeni nu a reușit să mă întoarcă din drum. De foarte multe ori mi s-a spus că îmi va fi greu sau că voi face sacrificii. A fost greu, dar mai mult de atât, a fost frumos și mă bucur de alegerea pe care am făcut-o. Tot de mică mi-a plăcut să cânt și nici în ziua de astăzi nu mi-am părăsit această pasiune. Cântecul mi-a fost alături, necondiționat, iar eu îl port tot timpul în inima mea.” – Cristina Vrâncianu

***

Realizator și producător: Maria Tănase Marin

13:55 Teleshopping-Publicitate

14:00 Tableta de sănătate

*Studioul teritorial Cluj

*Emisiune dedicată informaţiei şi educaţiei unui spectru larg de telespectatori având în vedere însăşi sintagma ce dă titlul. Subiectul fiecărei emisiuni este astfel conceput încât să satisfacă, pe cât posibil, toate gusturile în materie de informaţie medicală şi, în acelaşi timp, să transmită ”în direct” un mesaj puternic privind stilul de viaţă sănătos prin dietă, exerciţiu fizic, echilibru mental şi spiritual. În fapt, este vorba despre o scurtă incursiune în secretele unei afecţiuni, desecretizate cu ajutorul unui invitat de marcă.

Prezintă Corina Ionuţ

Producător Adriana Vitan

Transmisiune directă

 

Vineri, 9 mai, de la ora 15:00, vă invităm să poposiți într-un ținut de o frumusețe tulburătoare din Transilvania: Valea Bârgăului.

“Selfie” Sorin Andrei | VIDEO

“Selfie” Sorin Andrei | VIDEO

publicat: joi, 08 mai 2025

Sorin Andrei e inginer de profesie și practicant al triatlonului din 2016. A luat startul la peste 60 de competiții de acest gen, atât în țară, ...

“Reporter Special” - Profesorii Anului | VIDEO

Miercuri, 7 mai, echipa emisiunii “Reporter Special” ne face cunoștință cu patru dascăli cu vocație, oameni care schimbă vieți și ating destine ...

 

#tvr3