Vineri, 25 iunie, ora 24.00, la TVR 3, vă invităm să pătrundeți în farmecul poveștilor pariziene ale lui Ioan Grigorescu și în frumusețea și semnificația tapiseriilor și goblenurilor, amintindu-ne de numele „Les Gobelins”.
„Șapte medalioane împodobesc, ca niște blazoane nobiliare, fațada clădirii care adăpostește Manufactura Regală de Mobile și Tapiserii înființată în 1667 de Colbert, sfetnicul lui Ludovic al XIV-lea. Pompoasa firmă nu a șters amintirea unui nume generic: Les Gobelins. Se știa că prin 1440 un mare clan familial de boiangii și țesători din stirpea lui Jean Gobelin s-a stabilit la Paris, alcătuind nucleul unei veritabile dinastii a firului de lână. Jean avea treisprezece copii. Fiul său cel mare, Philibert, i-a dăruit opt nepoți. Într-un secol și jumătate, tapiseriile lor denumite goblenuri au cucerit toate ilustrele curți europene.” (Ioan Grigorescu, De la Gobelins la Barbizon, vineri 25 iunie, ora 24.00, TVR 3)
Poveștile pariziene ale lui Grigorescu ne poartă, încă o dată, prin veacuri trecute, castele și palate, și mai ales printre oameni a căror existență s-a împletit intrinsec cu producerea de frumos. Pentru că dincolo de frumosul din jurul lui, autorul Spectacolului Lumii caută întotdeauna povestea plină de sens a omului căruia îi datorăm acest frumos.
Probabil că e una din marile onoruri pe care posteritatea le conferă, să-ți transforme numele în substantiv comun: o largă categorie de tapiserii și broderii care nu mai au nici o legătură cu familia Gobelin sau cu manufactura regală ce le-a moștenit tradiția le poartă până în ziua de azi numele. Cu atât mai fascinant cu cât încă de la 1601 familia de țesători se retrăsese de fapt din afacere. Dar opera lor a avut un succes imens, încălzind nu doar sufletele celor ce priveau un asemenea tablou realizat din fire de lână, ci și trupurile nobililor și doamnelor, într-un veac în care marile săli ale castelelor erau friguroase în tot timpul anului.
Se vede că era o meserie răspândită. Un meșter priceput nu putea lucra mai mult de un metru pătrat într-un an, și numai Regele Soare a lăsat, la moartea sa, peste două mii de tapiserii de mari dimensiuni. Goblenuri, reprezentând subiecte din Vechiul și Noul Testament, din viețile sfinților, dar mai ales bătălii, turniruri, serbări galante, scene de vânătoare, erau comandate de curțile regale sau de seniorii castelelor din Valea Loarei.
„Am pătruns acolo unde rareori este lăsat să privească ochiul camerei de filmat. Tainele meșteșugului sunt ocrotite cu severitate. Imaginea surprinsă prin harfa cu strune de lână mă trimite la mitul Penelopei.” (I. Grigorescu)
Imaginile contemporane ale manufacturilor Gobelins, îmbinând arte și tradiții străvechi cu tehnici și viziuni noi, se împletesc cu evocarea Penelopei și dezvoltării pe care mitul ei a cunoscut-o în toată literatura lumii de la Homer încoace, într-o inspirată elegie a Așteptării, în care scurgerea timpului se măsoară în fire și noduri. Mon temps, qu’attends-tu? – se poate citi pe un perete, printre siluetele giganticelor războaie de țesut...
Episodul nu se încheie, însă, în monumentala clădire din Rive Gauche, nici sub semnul acestei întrebări fără răspuns. Vom face un ocol prin marginea codrului de la Fontainebleau, în Barbizon, „satul pictorilor”, pe urmele marelui și nefericitului Nicolae Grigorescu.
„Satul pictorilor, care trăiește mai mult din turism, nu prea pare schimbat față de cel ales de peisagiștii francezi, în vremea când șevaletul părăsea atelierul ieșind în aer liber, la confruntarea cu natura.”, comentează călătorul, înainte de a ne introduce în muzeul-atelier al lui Jean-Francois Millet, amfitrion și bun prieten al pictorului Nicolae Grigorescu, în vremea șederii sale la Barbizon. De fapt o frumoasă poveste de dragoste s-a țesut între artistul român și cea mai mică dintre fiicele lui Millet, al cărei portret se găsește în casa memorială de la Câmpina.
***
Un text de Cristina Oancea, jurnalis
Producător: Ileana Ploscaru Panait
