„Spectacolul Lumii” v-a propus un episod în care Ioan Grigorescu redeschide tema regenerării urbane și a conservării patrimoniului, sâmbătă, 31 iulie, ora 20.00, la TVR 3.
Pornim de la un celebru monument parizian, care părea în urmă cu doar câteva decenii condamnat la demolare. Un caz care nu e singular în peisajul orașului-lumină, și pe care călăuza noastră îl consideră exemplar.
Unde se află echilibrul între dezvoltare și conservare, între înnoire, modernizare și respectul pentru patrimoniu și istorie? În cazul fericit al Muzeului Orsay, în reconversia unei clădiri monumentale, în reintegrarea sa nu doar în peisajul, ci și în pulsul viu al vieții urbane printr-o nouă funcție.
Istoria unui oraș este aproape sinonimă cu identitatea sa, iar patrimoniul construit este probabil cel mai durabil martor al modului în care cei ce-au trăit cu veacuri în urmă aici au gândit și au simțit relația cu urbea lor.
„Pe bună dreptate se spune că nu dintr-o dată s-a clădit Parisul. Vorba din popor este valabilă pentru orice așezare înfiripată dintr-o legendă pentru a înfrunta timpul. (...) Parisului, descins din legenda tribului Parisii, care sălășluia în insula Cité de pe Sena, i-au trebuit două milenii ca să devină ceea ce este azi. Un oraș cu o mare forță de iradiere spirituală, ce atrage valuri de turiști porniți în veritabile pelerinaje culturale. O capitală crescută pe o vatră înțesată de monumente, dăruind oaspeților și ceva din inconfundabila bucurie de a trăi a parizienilor.” (Ioan Grigorescu, Un oraș salvat de artă, sâmbătă, 31 iulie, ora 20.00, la TVR 3)
Călătoria noastră începe așadar în Palatul care a aparținut marchizei de Sévigné, adevărată legendă a literelor franceze, și care azi găzduiește Muzeul Carnavalet, muzeul de istorie al Parisului, și se va încheia pe malurile Senei, în clădirea ce a fost odinioară una dintre cele mai frumoase gări ale Parisului. Construită la 1900, în preajma Expoziției Universale, gara Orsay reprezenta punctul terminus al liniei ferate Paris-Orleans și a fost primul terminal urban electrificat din lume.
Cu timpul gara și-a pierdut importanța, neputând ține pasul cu noile dezvoltări în tehnologia căilor ferate, și în anii 1970 s-a pus problema demolării sale. În 1977 guvernul francez decide înscrierea clădirii în patrimoniul monumentelor, și transformarea sa în muzeu. Lucrările au fost excepționale, una din condiții fiind ca în ansamblul ei clădirea să nu-și modifice aspectul interior, crearea spațiilor muzeale adecvate fiind din acest punct de vedere o provocare. Inaugurat în 1986, Muzeul găzduiește în principal artă occidentală din perioada 1848-1914, și se bucură de milioane de vizitatori pe an, fiind după Luvru cel mai căutat muzeu al orașului. Nu în ultimul rând, Muzeul d’Orsay expune cea mai mare colecție de impresioniști și postimpresioniști din lume.
Dincolo de colecții, muzeul oferă turiștilor întâlnirea cu un monument reprezentativ al epocii sale. Holul uriaș, dominat de cadranul pe măsură al ceasului de gară, peretele translucid prin care siluetele vizitatorilor devin ele însele o excepțională operă de artă grafică, vederea asupra Luvrului și Senei, prin ferestrele cele mai înalte ale „gării fără trenuri”, devin amintiri la fel de prețioase ca și Dejunul pe iarbă, Olympia și Bal du Moulin de la Galette.
***
Articol de Cristina Oancea
