Soră cu noi întru latinitatea originilor, Franța își celebrează moștenirea galo-romană într-un Muzeu al Antichităților Naționale, găzduit în fosta reședință regală de la Saint-Germain en Laye.
Este un loc unde călăuza noastră a mai făcut un popas, într-un episod anterior, pe urmele unui fragment reprodus din columna lui Traian. Un loc încărcat el însuși de istorie, fiind reședința în care s-a născut Regele-Soare, și totodată locul în care s-a semnat în 1919 tratatul de pace cu Austria.
Comori de aur de-o vârstă și de-o valoare comparabilă cu tezaurul de la Pietroasele. Un mozaic imens, nu mai puțin important decât aurul, reprezentând scene agricole, operă de artă cu certă valență documentară, oferind un tablou al activităților omenești în veacul al treilea. Plugul, via, vinul, creșterea animalelor. „Zeci de tablouri umplu suprafața covorului de piatră pe care timpul calcă de 1700 de ani.” (Ioan Grigorescu, Surâsul Evului Sumbru, vineri, 28 mai, la ora 00:00, la TVR 3).
Pe urmele patrimoniului roman, vom ajunge în inima Parisului, în Cartierul Latin. Aici se află singurele Terme romane ce au supraviețuit din antica Luteție, parte integrantă a Muzeului Cluny, amenajat în palatul unui foarte însemnat ordin monahal medieval. Un mic parc oferă adăpost porumbeilor și trecătorilor ce simt nevoia unui moment de răgaz și de liniște în goana trepidantă a Bulevardului St Germain. Milenara clădire a băilor poate fi în parte admirată și din exterior. Muzeul este dedicat evului mediu, și adăpostește o colecție remarcabilă de artă și civilizație medievală. Artă ecleziastică, relicvarii, vitralii, sculpturi în lemn și piatră, miniaturi, orfevrărie, carte, tapiserie – nimic nu lipsește comorii de la Cluny.
„Piatra, aparent veșnică, e și ea muritoare, mai ales când i s-a dat chip omenesc și forță de simbol. Nu rănirea cărnii doare atât, cât mutilarea ideii întruchipată în sculptura cizelată cu har”, notează Ioan Grigorescu, contemplând capetele celor douăzeci și opt de regi de pe fațada vestică a Catedralei Notre Dame, mutilate la Revoluția Franceză. Zidurile austere ale clădirii sunt o parte importantă a muzeului, aflată în dialog activ cu exponatele cărora le servesc de decor, pentru a spune împreună povestea unui Ev Mediu European în care, undeva la hotarul dintre arta romanică și arta gotică, surâsul își face pentru prima dată apariția.
Un loc aparte în colecția de la Cluny îl ocupă tapiseriile. Fire de lână sau de mătase, vopsele naturale, zeci de mii de ore de muncă - există tehnici la care un țesător nu poate face mai mult de un metru pătrat într-un an, și există tapiserii de 36 m2. Scene cinegetice, scene de luptă, scene galante, activități cotidiene „au decorat saloanele regale, încălzind zidurile reci ale castelelor.”
În 1842, „într-un castel din centrul Franței scos la vânzare s-au descoperit șase mari tapiserii învăluite într-un mister neelucidat până în zilele noastre.” (I. Grigorescu)
E o tapiserie cu poveste, al cărei tâlc rămâne și azi o taină. Țesută în jur de 1500, nu se știe unde, Doamna cu Licornul constituie „fala și irezistibila atracție” a muzeului de artă medievală. Dacă primele cinci tapiserii au putut fi asociate celor cinci simțuri, inscripția celui de-al șaselea, „a mon seul desir”, deschide calea interpretărilor.
***
Un articol de Cristina Oancea
