Metroul parizian, punct de atracție istorică și arhitecturală, dar și structură esențială a metropolei moderne, este protagonistul „Spectacolului Lumii" din 21 mai, pe TVR3, de la miezul nopții.
„Metroul parizian a fost inaugurat la 19 iulie 1900, cu 37 de ani după cel londonez. În secolul de existență, rețeaua lui subterană ori de suprafață a reușit să acopere capitala Franței, străbătută astăzi în toate direcțiile de paisprezece linii cu un total de peste 300 de stații.” (Ioan Grigorescu, Un secol în metrou, vineri, 21 mai, la TVR 3)
Pentru orice călător contemporan care descoperă Parisul, metroul devine de la bun început un prieten de încredere. Era firesc să-i dedice și Ioan Grigorescu un episod din Spectacolul Lumii, nu doar pentru recenta aniversare a centenarului la data realizării seriei pariziene, ci și pentru că, dincolo de valoarea sa funcțională imensă pentru o metropolă aglomerată, metroul parizian este punctul de întâlnire al unor performanțe tehnice de vârf și al realizărilor estetice pe măsură.
Deși proiectul era mult mai vechi, evenimentele turbulente ale finelui veacului al 19-lea au tot amânat decizia pe acest subiect. Începuturile efective ale metroului se leagă de numele inginerului Fulgence Bienvenüe, inițiatorul și dezvoltatorul proiectului, căruia i-a dedicat peste 30 de ani de carieră, până la venerabila vârstă de 80 de ani. Deciziile sale au marcat pentru totdeauna dezvoltarea metroului parizian, conferindu-i specificul: stații apropiate, garnituri mici și frecvente, o atenție specială acordată esteticii.
N-ar fi putut fi altfel. Parisul anului 1900 găzduia Expoziția Universală și Olimpiada. Orașul înflorea, asistând la nașterea Art Nouveau. În acest context, Hector Guimard, cel mai reprezentativ reprezentant al curentului în arhitectura pariziană, creează pentru intrările metroului mai multe modele, a căror frumusețe le transformă astăzi într-un punct de atracție.
Ioan Grigorescu profită de pretext pentru a ne dărui câteva popasuri în orașul pe care-l iubește, vedem bine, fără rezerve. Împletind ritmul stațiilor de metrou cu al celor mai cunoscute refrene ale muzicii ușoare franțuzești din tinerețea sa, călătorul ne plimbă pe Marile Bulevarde, la biserica Madeleine, ne conduce din nou în fața elegantei primării a orașului, în cartierul Studențesc, în piața de flori sau în Piața Bastillle.
Un traseu în Parisul Romantic, din stație în stație și din șansonetă în șansonetă, cu ochiul mereu atent la mica doză cotidiană de frumusețe, fie că e vorba de micile fântâni, de librării pline de tineri, de terasele cafenelelor sau parfumul gardeniilor, toate la un loc compun portretul unui oraș plin de farmec și de bucuria vieții, a căror supraviețuire în ritmul trepidant al unei capitale contemporane se datorează în mare măsură acestui metrou, vechi de un veac și gândit pe măsura nevoilor umane, pe parcursul străzilor și în stilul parizienilor.
Cea mai veche linie de metrou, care poartă și azi numărul 1, a fost construită pe malul drept al Senei, pe un lung parcurs traseul ei urmându-l pe al celebrei Rue de Rivoli, arteră comercială și elegantă, apoi continuă pe sub Champs-Élysées, spre Arcul de Triumf și cartierul Défense. La intrarea în stația de metrou Hôtel de Ville, călătorul este informat că, la săparea tunelului pentru metrou, a fost distrusă pivnița casei medievale ce a aparținut alchimistului Nicolas Flamel. Legendă urbană sau mică ancoră turistică ? Poate doar încă una din frumoasele povești ce construiesc mitul parizian.
***
Un articol de Cristina Oancea
