Vineri, 12 noiembrie, la TVR 3, de la ora 23:00, Ioan Grigorescu l-a evocat pe Apollinaire, călător cu un veac înainte printr-o Pragă situată între vis și istorie.
O pajiște verde și însorită la poalele dealului pe care se înalță Hradul, castelul Praghez. Ioan Grigorescu îl evocă pe Apollinaire, călător cu un veac înainte printr-o Pragă situată între vis și istorie... Îl evocă pe Schiller, inspirat de povestea prințului trădător din culisele războiului de treizeci de ani.
„Sunt doar un trecător singuratic prin palatul Wallenstein căruia i s-a redat prospețimea de acum aproape patru secole. E primul palat baroc înălțat în Praga, între 1626 și 1630.” (Ioan Grigorescu).
Chiar dacă nu pare la prima vedere, istoria n-a fost mai blândă prin aceste locuri decât e de obicei istoria la răspântia imperiilor. Acest episod e povestea unui popor care a știut să aleagă pe cât se poate catifeaua, trecând cu vederea spinii de care nu a fost cruțat.
„Istoria Cehiei nu a fost câtuși de puțin una de catifea, ci o continuă luptă pentru dreptul la sine”, apreciază Ioan Grigorescu, referindu-se nu doar la multele veacuri când, parte a Imperiului Habsburgic, țara nu s-a regăsit pe harta Europei, ci și la umbra Uniunii Sovietice care a planat asupra istoriei cehoslovace de la „șervețelul lui Churchill” la tancurile anului 1968.
„Douăzeci și unu de ani le-au trebuit cehilor și slovacilor pentru a înfăptui cu alte șanse revoluția lor de catifea, sintagmă fericită pentru definirea unui fenomen rarisim în istoria omenirii: înlocuirea unui sistem totalitar fără violență”. (I. Grigorescu)
Vom admira orașul, de pe străzile înguste sau de pe brațele ample ale Vltavei, dar și vitrinele strălucind de cristale și porțelanuri de Boemia, ascultând povestea miracolului cehesc din 1989, a celor 40 de zile dintre primele proteste ale studenților și alegerea lui Vaclav Havel ca Președinte, vom urmări spinii reformelor, dureroase dar eficiente, ce au urmat Revoluției de Catifea, dar și destrămarea Cehoslovaciei, o separare „calmă și corectă”. O lecție de istorie în stilul unic al Spectacolului Lumii.
Mai mult decât atât, călăuza noastră ne rezervă o surpriză. Primite de la un prieten, două fotografii rare, ce fac parte din istoria noastră. Ele datează din timpul vizitei la Praga în 1936 a tânărului Rege Mihai, pe atunci Mare Voievod de Alba Iulia, și a tatălui său, Carol al II-lea.
Dacă emoția nu ne tulbură, să păstrăm un ochi proaspăt pentru farmecul orașului – acoperișurile roșii, tramvaiele, Îngerii din vârful coloanelor, tineri iubindu-se pe cheiuri, sfinți veghindu-i de pe pod... Un oraș pe care nu poți să nu-l iubești. Plutind pe undele fluviului în acordurile muzicii lui Smetana, pe sub poduri, ziduri și turnuri, printre maluri verzi și cupole, călăuza noastră face apologia unui mecanism turistic fără greșală și permanent surâzător: „Trebuie spus că, înainte de a fi o bănoasă afacere, turismul este cartea de vizită a unei națiuni, oglinda gradului său de civilizație și iscusința unei țări în a ști să se arate lumii.”
Un articol scris de Cristina Oancea.
