Retrăim prima ediție a Nopții Albe Pariziene, cu Ioan Grigorescu, la „Spectacolul Lumii" programat pe TVR3 vineri, 7 mai, de la ora 24:00.
Spectacolul Lumii îmbracă în această săptămână, vineri la miezul nopții, un veșmânt de sărbătoare. O rochie de seară.
În călătoria sa din toamna anului 2002, Ioan Grigorescu a fost martor al celei dintâi ediții a Nopții Albe Pariziene, parcurs artistic nocturn ce pune în valoare prin lumină și activități speciale tot ce are orașul mai frumos de oferit.
Era începutul unui drum lung, al unui parcurs care a luat amploare de-a lungul celor două decenii care au trecut, și a ajuns în 2020 la a nouăsprezecea ediție, chiar dacă o ediție ușor diferită de cele dinainte, pentru a evita aglomerația specifică și a permite respectarea regulilor de distanțare.
Un dar pe care administrația Parisului îl face toamnă de toamnă locuitorilor săi (și celor ce vin mai de aproape sau mai de departe special pentru acest moment) „...proclamând oficial instalarea Nopții Albe la Paris, fără strămutarea cerului septentrional pe care timp de șase luni soarele nu apucă să apună. Toate proiectoarele îndreptate asupra monumentelor. Toți locuitorii metropolei declarați noctambuli.” (Ioan Grigorescu, O noapte albă la Paris, vineri, 7 mai, la TVR 3)
Publicul a primit, într-adevăr, cu entuziasm invitația Primăriei, de altfel generoasă, programul Nopții Albe incluzând încă de la prima ediție vizitarea gratuită a unor muzee și monumente, și transport gratuit cu autobuzele liniilor de noapte. Ca să nu mai vorbim de numeroasele locuri care pot fi vizitate îndeobște doar pe timp de zi, și de feerica iluminare a monumentelor, care împrumută orașului un chip nou.
„Arcul de Triumf părea învăluit în purpură. Turnul Eiffel își rotea fasciculele roșii-albăstrii peste nesomnul orașului. Unda Senei părea aramă lichidă, cu stranii transparențe străluminând vâltorile din adâncuri. Navele fluviale cărau izvoare de lumină și suflete în sărbătoare.” (Ioan Grigorescu)
Cheiurile fluviului, împodobite de ghirlandele succesive ale podurilor iluminate, sunt pline de lume, bun prilej pentru grupuri de tineri de a construi propria sărbătoare. Catedrale și biserici își deschid porțile, îngăduind o vizită nocturnă și totodată un popas al sufletului. Călăuza noastră ne oferă câteva imagini de noapte în Catedrala Notre-Dame, pe care puțini dintre noi au avut prilejul să le vadă pe viu, la ceasul când clopotele bat miezul nopții și „piramidele de candele scânteietoare” decupează din întuneric siluetele de piatră ale sfinților.
„Aici bate inima Parisului”, exclamă domnul Grigorescu, apoi se lasă din nou antrenat de iureșul mulțimii, spre Fântâna St. Michel, unde bulevardul cu același nume revarsă către cheiurile Senei tinerețea fără bătrânețe a Cartierului Latin.
Mii de tineri profită de prilejul unei vizite nocturne și gratuite la Luvru, sau de cele 16 000 de bilete de acces gratuite pentru a admira orașul-lumină de la înălțimea Turnului Eiffel.
Transfigurate de taina nopții, recunoaștem Turnurile de la Conciergerie, dar și Primăria Parisului, ea însăși un monument si totodată un centru de efervescență culturală.
Albă este noaptea și pentru magazinele și sălile de spectacol de pe bulevardul Champs-Elysées, pentru terasele restaurantelor și cafenelelor din Montmartre, unde șirul vizitatorilor umple străduțele înguste de bucurie, de la Bazilica Sacré-Cœur până la Moulin Rouge.
Un grup de studenți la conservator revarsă pe ritmurile lui Vivaldi bucuria de-afară în subteranul unei stații de metrou, iar autorul se întreabă dacă nu și-a încheiat oare prea devreme călătoria în această noapte de poveste, pe care oricine și-ar dori-o fără sfârșit...
***
Un articol de Cristina Oancea
