Episodul pe care vi l-a propus "Spectacolul Lumii" în prima seară a lui octombrie a fost o călătorie plină de surprize în nordul Cehiei. Vineri, 1 octombrie, de la ora 23.00, pe TVR 3.
„Abia după ce Vltava se contopește cu Elba la Melnik putem spune că ne aflăm în prezența unui fluviu în adevăratul sens al cuvântului. Până la această întâlnire, cele două ape curgătoare cu izvoarele în Cehia erau doar promisiunea puternicei forțe aquatice, capabile de declanșarea unor mari energii”. (Ioan Grigorescu, Casanova, ultimul popas, vineri 1 octombrie la TVR 3).
Din goana mașinii, călătorul fură imagini, filmează splendoarea întinsă a apei, coastele munților ce abia încep să urce, presărate de așezări cu case de păpuși, poduri moderne avântate spre cer și trenuri care par de jucărie. „Întotdeauna m-am plecat în fața constructorilor de poduri. Ei sunt marii temerari ai sfidării genunelor de netrecut, oameni pentru care cuvintele imposibil și despărțire par a nu exista”, afirmă Ioan Grigorescu.
Destinația acestei călătorii este Teplice, prestigioasă stațiune balneară, „oraș bătrân răsărit cu multe secole în urmă în preajma unor izvoare tămăduitoare de boli”. Regi și împărați au venit aici să-și trateze bolile, iar primitoarele gazde nu pregetă să se laude cu lunga lor listă. Ioan Grigorescu alege, dintre toate numele celebre, un personaj controversat al veacului al 18-lea: Giacomo Casanova, care „n-a fost doar trecător prin băile calde, ci și personajul cel mai statornic, deoarece în Teplice i-a fost dat celebrului cuceritor să fie cucerit de Doamna cu Coasa”.
Silit să părăsească definitiv Veneția, acesta găsește adăpost în slujba contelui de Waldstein ca bibliotecar și se stabilește în palatul acestuia de la Duchcov (Dux), unde își va petrece restul vieții.
„Palatul acesta are o triplă faimă: salonul de porțelan, colecția de ceasornice și fantoma lui Giacomo Girolamo Casanova, irezistibilul curtezan al celui de-al 18-lea veac, celebru prin aventurile sale galante”, spune Ioan Grigorescu.
Avea 59 de ani când a ajuns la Teplice, iar povestirile din viața sa cu care amuza oaspeții nobilului său patron, atrăgând ironia domnilor și admirația doamnelor, i-au inspirat ideea de a-și scrie memoriile, care nu vor fi publicate în întregime decât în a doua jumătate a secolului XX.
