loader
Foto

Timp de trei săptămâni, sportul e la putere la Televiziunea Română

Competiţiile sportive, transmise în direct sau înregistrat, pot fi urmărite pe posturile TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi TVR INFO. În perioada 21 iunie-02 iulie, vom fi alături de cei 150 de sportivi românii care vor intra în lupta pentru un loc pe podium la 18 discipline.

 

Sub motto-ul ”WE ARE UNITY”, cea de-a treia ediție a Jocurilor Europene, organizată în Cracovia (Polonia) va alinia la start 7000 de sportivi din 48 de țări. Team Romania participă cu 150 de sportivi (74 feminin – 76 masculin), la 18 discipline dintre cele 29 din programul competiției, iar împreună putem fi alături de tricolori în încercarea lor de a-și depăși limitele. Ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene Cracovia Malopolska 2023 a fost transmisă în direct pe TVR 2 pe 21 iunie, de la ora 21.25 şi a fost comentată de Monica Bucur şi Sorin Hobana.

„Urmează trei săptămâni în care sportul va fi la putere la Televiziunea Română. Campionatul European de fotbal U21 și Jocurile Europene Cracovia Malopolska vor reprezenta puncte de interes major la începutul acestei veri. Prima pasă în “meciul competițiilor” va fi dată de atleți care vor concura din 20 iunie. Cei 150 de sportivi din Team România vor concura în Polonia, în direct la TVR, atât pentru medalii, cât și pentru calificarea olimpică la sporturile care oferă locuri cotă pentru Jocurile de la Paris de anul viitor”, spune Monica Bucur, comentator TVR.

(w882)

„Fuziune între tradiţie şi modernitate”, medaliile de aur, argint şi bronz ale Jocurilor Europene Cracovia Malopolska 2023, care vor răsplăti truda şi munca sportivilor, au fost create de designerul polonez Klaudia Golaszczyk. Istoria poloneză este inclusă ca parte a designului, precum şi tradiţiile regiunii. Astfel, forma medaliilor a fost concepută pentru a reprezenta ornamentele populare într-un mod modern, iar liniile au fost trasate în semn de aluzie la broderie şi la firul din costumele populare, dantela fiind asociată cu Malopolska şi cu oraşul Koniakow, cunoscut ca fiind capitala poloneză a meşteşugurilor tradiţionale. Medaliile pentru care sportivii vor concura au fost realizate din materiale electronice reciclate şi din bijuterii nefolosite.

La Jocurile Europene Cracovia Malopolska 2023, în cele 12 zile de întreceri, se vor împărți 124 locuri cotă pentru Jocurile Olimpice Paris 2024. 12 competiții au și statut de Campionate Europene. Pentru telespectatorii TVR, competiţiile vor fi comentate de jurnaliştii Monica Bucur, Dragoş Bocanaciu, Sorin Hobana, Dragoş Cojocaru, Narcis Şelaru şi Dan Simion. Lor li s-a alăturat Roxana Scarlat-Bârlădeanu, fosta medaliată olimpică, mondială şi europeană a scrimei româneşti. Echipa Olimpică a României va fi reprezentată în Polonia de cea mai numeroasă delegaţie din istoria participărilor la Jocurile Europene, mulţi dintre sportivi reușind deja să se impună la cel mai înalt nivel.

1:00 Tableta de sănătate

*Studioul teritorial Iaşi

* Medici de diferite specialităţi vin în studioul TVR Iaşi cu cele mai bune indicaţii şi recomandări, temele alese fiind întotdeauna de actualitate. În plus, în această emisiune promovăm reuşitele medicale din zona Moldovei, un stil de viaţă echilibrat şi importanţa prevenţiei.

Producător Claudia Dănăilă

(Reluare)

1:55 Art pass

* Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.

Producător Miruna Moraru

 
“Memoria locului”: „Străzile Slatinei. Istorie sentimentală” | VIDEO

O carte-document ce prezintă prin texte și fotografii, date istorice despre Slatina cea veche, de la cumpăna secolelor XIX - XX, a îmbogățit ...

“Sarea în bucate”: Crumpi în opincă și scoverzi de dulce la Bucova | VIDEO

Vă este poftă de tradiție și dor de gustul autentic de altădată? Joi, 18 iunie, poposim într-o familie de bănățeni, dar rețetele, graiul și ...

“Selfie”: Diana Bobar | VIDEO

“Selfie”: Diana Bobar | VIDEO

publicat: marţi, 16 iunie 2026

Diana Bobar este unul dintre acei designeri care nu croiesc doar haine, ci identități. Diana este fondatoarea și arhitect al propriului atelier ...

 

#tvr3