loader
Foto

TVR3 - Programe speciale de 30 noiembrie și 1 Decembrie

La TVR3 programele destinate sărbătorilor din 30 noiembrie - Ziua Sfântului Apostol Andrei, și 1 Decembrie - Ziua României, debutează  încă de luni.

 

Telespectatorii canalului regional-cultural al Televiziunii Române sunt invitaţi să urmărească emisiuni speciale.

Astfel, în 29 noiembrie, de la ora 10.00, sub genericul ”Românii și lumea”, cea mai recentă emisiune culturală a TVR3, îi vom reîntâlni în spațiul sacru al Mănăstirii Putna pe istoricii Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, şi istoricul Mihai Iacobescu din Suceava.

(w882)

istoricul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române

De la 13.00 vom fi împreună cu ”Orchestra Fraților Advahov” din Republica Moldova, Orchestra ”Banatul” și cu Zinaida Julea – artistă emerită a Republicii Moldova, urmărind programul realizat de TVR Timișoara sub genericul ” Tradiții la români de 1 Decembrie”.

(w882)

Orchestra Fraților Advahov

În 30 noiembrie, de la ora 10.00 vă propunem , ”În numele unui ideal”, o ediţie ”Românii și lumea” cu Iuliu Maniu, Victor Deleu şi Elie Bufnea, luptători pentru realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

La TVR3 sărbătoarea Sf. Andrei va continua, de la ora 13.00, cu un grandios ”Concert al Filarmonicii din Viena”, care a avut loc în Teatro alla Scala din Milano - Riccardo Muti la 80 de ani, la pupitrul dirijoral fiind chiar maestrul.

(w882)

Dirijorul Riccardo Muti

De la TVR Craiova vom urmări, la ora 16.00, un material special dedicat Apostolului Românilor,  sub genericul ”Spirit și credință”.

De la 17.00, în transmisiune directă, de la TVR Moldova, ”Obiectiv comun”: RADIO ROMÂNIA CHIŞINĂU, 10 ANI DE LA REVENIREA ÎN BASARABIA.

La finalul zilei, de la 23.00, filmul trimis de TVR Cluj - ”Memoria vie” - aduce în prim-plan o pagină de istorie pe care nu avem voie să o uităm: drama profesorilor universitari întemnițați în închisorile comuniste.

TVR3 va deschide programul dedicat Zilei Naționale a României la Alba Iulia, orașul unde s-a înfăptuit Marea Unire din 1918, cu spectacolul transmis de colegii noștri de la Târgu Mureș: ” 1 Decembrie – Alba unește România” .

(w882)

Rămânem în spațiul cultural şi spiritual al locului prin transmiterea, în direct de la ora 12.00, a slujbei ”Te Deum”, urmată de povestea lui Mihai al lui Dumnezeu - unul dintre deputații cu drept de vot trimis de către maramureșeni la Alba Iulia pentru a vota unirea cu România, iar de la 13:00 vom fi în transmisiune directă de la Blaj.

Continuăm cu documentarul ”Bănățenii din primul război mondial” despre românii din Banat, înrolați în armata austro-ungară, care luptau pe fronturile din Italia. Însă după 1916, atunci când țara noastră a intrat în război de partea Antantei, mulți dintre ei au trecut linia de front, plini de speranță în posibilitatea formării României Mari.

La TVR3, programul dedicat Zilei Naționale continuă la ora 14.00 cu ”România Intemporel”, un concert care va prilejui reîntâlnirea cu muzica românească. Creațiile compozitorilor Ciprian Porumbescu, George Enescu, Constantin Silvestri și Paul Constantinescu vor răsuna în cea dintâi zi a lunii decembrie, desenând muzical spațiul de care va rămâne pentru totdeauna strâns legată opera lor.

De la 15.00, TVR Iași ne-a pregătit, sub genericul ”Cap de afiș”, „Premiile Naționale ”Negruzzi” – un eveniment cu o tradiție de 6 ani în peisajul ieșean al Zilei Naționale - cu acad. Leon Dănăilă, scriitorul Matei Vişniec, actorul şi directorul de teatru Constantin Chiriac, criticul de teatru George Banu, filozoful Andrei Pleşu şi alte personalităţi.

(w882)

filozoful Andrei Pleşu

Seara, în direct, la ora 19.00, ”Concertul extraordinar de 1 Decembrie” susținut de Orchestra Națională de Cameră Radio și Orchestra Națională de Cameră a Moldovei va marca, deopotrivă, Ziua Națională a României și 10 ani de la înființarea postului Radio România Chișinău și va fi dirijat de Gabriel Bebeșelea.

(w882)

Dirijorul Gabriel Bebeșelea

Programul special al Zilei Naționale la TVR3 se va încheia, la ora 22.00, cu emisiunea ”România și UNESCO – Arc în timp”, un Concert al Cameratei Regale.

Vă invităm, așadar, la TVR3!

Credite foto: Ioan Aurel Pop - sursa: Active News, Orchestra Fratilor Advahov - sursa: YouTube, Riccardo Muti - delphipages.ro, Sf. Apostol Andrei - doxologia, Camerata Regala - Angels Photography

18:30 Sarea-n bucate

*Studioul teritorial Timişoara

* Producator Veronica Mihoc

19:00 TVRetro

*Ulita spre Europa-2 ep.

”Uliţa spre Europa” este un sitcom ce abordează cu umor şi ironie, transformarea prin care trebuie să treacă populaţia rurală odată cu intrarea României în Uniunea Europeană.

Scena politicii dâmboviţeane este transformată în programe cu finanţare europeană cu ajutorul actorilor: Dan Condurache, Armand Calota, Marius Chivu, Şerban Georgevici, Cristina Moldoveanu, George Lungoci, Petre Lupu, Damian Oancea, Adriana Trandafir, Andrei Duban, Iulia Popescu, Mihai Alecsandrescu, Ioana Chirita, Eugenia Brenda.

Regizor de montaj: Gigi Ignat

Scenografie: Andi Ovanes Papazian, Roxana Lungoci

Scenariu: George Lungoci, Mihai Alecsandrescu

Regizor artistic: Vitalie Lupaşcu

Producător: George Lungoci, Mihai Alecsandrescu

Jurnalist Roxana Sandu

Producator Stefan Stanescu

 
Mâncare de post la Mănăstirea Sfântul Ilie, de la Vasiova, Bocșa | VIDEO

Luni, Dan Liuț vizitează Mănăstirea Sfântului Ilie de la Izvor pentru a învăța rețete de post de la maici, într-o zi de parastas, unde maica ...

“Legal 100%”: Exproprierile în România (Partea I) | VIDEO

În ediția de luni, 16 martie, a emisiunii “Legal 100%” discutăm cu domnul avocat DORIN FOLODI despre exproprierea și protecția dreptului de ...

“Călătorie cu gust” la Ciocănești, comuna-muzeu | VIDEO

Din Ciocănești, comuna-muzeu, aflați povestea caselor pictate cu motive populare și o rețetă inventată de localnici în curs de omologare: ciorba ...

 

#tvr3