Prin 2007, grupul constănțean Protest Urban a pornit într-un side-project, care din 2009 s-a stabilizat, pentru ca până astăzi să ajungă să conteze pe piața internațională progressive metal.
Cu un suport instrumental perfect, variat și expresiv (Șerban Ionuț Georgescu – bass, Alexandru Dascălu – chitară, Theo Scrioșteanu – tobe), solistul Eugen Brudaru brodează (sau brudează? ori brodește) partituri vocale cu texte inspirate, agățate temeinic în actualitate.
Nu e o muzică simplistă strofă / refren / solouri, fiecare piesă având o arhitectură elaborată, depășind mult cele trei minute standard recomandate difuzărilor radio-TV.
Un mare avantaj pentru promovarea din ultimii ani îl constituie lansarea unor videoclipuri deosebite, gândite dimpreună cu povestea melodiei: „The Masquerade”, „Death Follows Me”, „Starfish Crown” și „Eye For An I” (ultimele două în pandemie, când se năștea și acest al treilea album al rockerilor constănțeni).
Cu câteva concursuri câștigate în țară, White Walls a reprezentat România în finala mondială „Global Battle of the Bands” la Kuala Lumpur, de unde a revenit cu un prestigios loc II, în condițiile în care concursul era deschis tuturor subgenurilor rock. Dar nu s-a oprit acolo, concertele și uneori mini-turneele străbătând Europa.
Cele două discuri mari „Escape Artist” (2013) și „Mad Man Circus” (2010) au făcut înconjurul lumii, ceea ce cu siguranță se va întâmpla și cu „Grandeur”, album promovat cum nu se poate mai bine de un concert on-line, în direct, din studioul Stage Expert. Cu așa muzică (și interpretare live), rockul românesc are încă ceva interesant de exportat, la nivelul... granzilor.
foto: Arhive personale, Facebook
***
Un articol de Doru Ionescu
