loader
Foto

Valahii din Moravia – „românii uitați”

Sâmbăta, de la ora 18:30, pe TVR 3 puteți afla, timp de 4 săptămâni, povestea valahilor din Moravia.

 

Există în pensiula Balcanică și spre nord, prin Carpați, o Europă necunoscută, alta, diferită de cea promovată de agențiile de turism. O Europă neștiută, una cu așezări izolate care în ciuda trecerii anilor, secolelor oamenii care le locuiesc și-au păstrat tradiția, portul, uneori și frânturi de vorbe care amintesc de strămoșii lor pierduți prin negura timpului.

(w882)

Un fel de „imperiu” al vechilor păstori traci, daci și apoi valahi, care au stăpânit acei munți încă de la începuturile vremii.

Urmașii ciobanilor liberi încă mai trăiesc în localități cocoțate pe vârfuri de munte, având aceleași obiceiuri pastorale. Ei încă își mai cheamă munții, dealurile și apele cu nume arhaice românești. Despre ei se știe prea puțin în România de azi.

(w882)

„Frați pierduți” dincolo de granițe subiective. Frați din alte vremuri, lăsați în părăsire de hoardele politicienilor fiecărui veac care au stăpânit peste provinciile care alcătuiau cândva România Mare.

Demersul nostru jurnalistic de a-i cunoaște pe frații uitați, începe în Valahia Moravă din Cehia de azi.

(w882)

Am fost curioși să știm ce mai păstrează valahii de azi după 500-600 de ani din povestea de viață a strămoșilor plecați cu oile pe potecile Carpaților. Și aveam să descoperim că vechile tradiții revin la viață.

Ne-am întors în țară și am mers și în comunitățile istorice de cehi și slovaci din Banatul Montan și din Nord-Vestul Transilvaniei.

(w882)

echipa de filmare:

imagine: Rudolf Szilagyi

sunet: Marius Stanciu

lectura: Constantin Lupescu

ilustrația muzicală: Cătălin Grigore

montaj: Nicoleta Georgescu

producător: Aura Dobre

22:00 Program preluat de la Televiziunea Publică din Ucraina destinat refugiaţilor

Producător Miruna Moraru

0:00 Dăruieşte Românie!

* Carmen Târnoveanu vă provoacă să dăruiți Românie, în fiecare săptămână, TVR 3.

Parada tuturor artiștilor români se vede acum la TVR 3, în emisiunea Dăruieşte Românie! în care vom promova oamenii talentaţi ai României, de peste tot din ţară şi din străinătate.

Moderator, producător Carmen Târnoveanu

(Reluare)
 
Răzvan Mazilu sau ritmul care transcende timpul

Un interviu de excepție cu regizorul, coregraful, artistul Răzvan Mazilu în cadrul emisiunii “Din arhiva TVR”, difuzat pe 15 și 22 iunie, de la ...

Romanian Tenors, un proiect artistic inedit, vin în emisiunea Dăruieşte Românie!

Ionuț Dolănescu, Alin Stoica, Alin Oprea și Sorin Lupu. Patru voci, un sigur suflet, sâmbătă, 14 iunie, de la ora 13.30, la TVR 3.

“Selfie” Andreea Iager Tako | VIDEO

“Selfie” Andreea Iager Tako | VIDEO

publicat: miercuri, 11 iunie 2025

Dacă ați auzit de Ambasada, de festivalul Plai și de JazzX nu aveți cum să nu fi auzit și de Andreea Iager Tako. De numele ei se leagă, într-un ...

 

#tvr3