Cei duși departe de țară, cu dorul ascuns în suflet, își caută neamul sau  pe cei dragi de-acasa, cei care  pot înțelege “bucuria și amarul”, dorul și durerea.

Ediția din 22 mai a emisiunii ”Cântec și poveste” deschide albumul cu amintiri al unei mari interprete din Bucovina, Rodica Manciu. Plecată pentru mult timp din țară,  și-a dus dorul de satul ei natal cu oftat, iar cântecul i-a fost alinare.

”Plecată de tinerică de acasă, de multe ori am căutat cu gândul satul meu, satul plopilor, și l-am găsit împrăștiat pe marginea unei șosele ce duce la târgul din Burdujenii Sucevei.            Și asta pentru că eu am lăsat satul, dar nu m-am lăsat părăsită de sat!

Într-o zi m-am întâlnit cu străinătatea, ale cărei drumuri nu mă cunoșteau, vorba nu îmi era înțeleasă, iar cântecul era mut pentru cei din jur. Dar nu m-am speriat, nu m-am dat bătută...  Am tăcut și am așteptat ca timpul să treacă și să-mi tămăduiască dorurile nevinovate.  Atunci am înțeles că străinătatea este o experiență bună care te învăța să iubești mai mult țara, satul și ulița copilăriei

Părăsind pragul casei părintești, realizăm ce multe goluri în suflet ne aduce depărtarea și ce senin și plină de împăcare e clipa când răsuflăm ușurați rostind cuvântul acasă.

Pribegia și strămutarea în alte locuri ne face să învățăm țara pe de rost și apoi, s-o așezam așa la inimă, ca leac, văzând că-n satele de-acasă tradițiile mai dăinuie, mai dau rod. Oamenii mai știu de Dor, mai poartă haine tradiționale, mai iau aminte la datini și obiceiuri. Experiența depărtării a declanșat această necesitate de a ne redescoperi  propria identitate, de a ne căuta propriile rădăcini.

Străinătatea m-a făcut, ca în fiecare seară, după ce spun rugăciunea, să îngân  un cântec de leagăn, care să-mi protejeze trecerea din lumea reală în lumea viselor, să vorbesc cu Dorul  ascuns  în mâneca timpului și să-l arăt  lumii mai rar, din când în când, prin cântec și poveste. Iar cântecul mi-a fost mereu tovarăș de drum, cu el m-am culcat și cu el m-am  sculat, el mă alină și tot el mă dezmiardă și azi.

La întoarcerea acasă îmi pare că dorul devine un joc de lumini și umbre, glăsuiește și se aude din străfundul inimii ca un tic-tac.

Întâlnirea cu telespectatorii  Televiziunii române, după mulți ani de absență, înseamnă ochi umeziți de bucurie. Abia acum dorul mă cheamă pe nume!

Acasă este locul care îmi aduce mereu aminte de mine, este o lume latentă care exista în sufletul fiecăruia dintre noi, este locul unde tradiția și credința în Dumnezeu sunt prinse la icoană. În unele sate tradiția este încă un fenomen viu, este chemarea străbunilor care ne-au lăsat această taină, căci tradiția este o taină.

* De-a cui sunt? Sunt Rodica Manciu, fata lui Nicuță a Teodorii a Taliței a lui Ghiță a lui Hoarță (Hoarță era porecla străbunicului dinspre mamă și care înseamnă car vechi).

Străinătatea nu mi-a furat nimic din ce-am avut mai drag; limba, rugăciunea, cântecul, portul și tradițiile au fost și rămân averea cu care am  plecat în lume și cu care mă voi întoarce acasă, lăsând-o apoi moștenire fiului meu.”  (Rodica Manciu)

Invitate: două tinere talentate, Ștefania Ilici (Prahova) și Ștefania Luzinschi (Constanța)

Jurnalist Senior: Mircea Neacșa, Producător: dr. Maria Tănase Marin