loader
Foto

Galerie foto

“Memoria locului”: Incursiune istorică prin „Râmnicul Medieval” | VIDEO

„Râmnicul Medieval” este titlul ultimului volum semnat de istoricul Florin Epure, care face o analiză științifică a transformării Râmnicului de la o simplă așezare la un oraș. O nouă ediție “Memoria locului”, vineri, 26 iunie, de la ora 18:00, la TVR 3.

 

Simona Carauleanu
Memoria locului

(w882) “Memoria

Autorul Florin Epure pune accent pe perioada medievală, cu evenimentele bune și rele pe care le-a traversat, pe dezvoltarea patrimoniului cultural și arhitectural al județului Vâlcea, și pe domnitorii care au marcat destinele acestei așezări. Cartea conține și date istorice importante, de exemplu textele integrale ale hrisoavelor lui Mircea cel Bătrân, care reprezintă prima atestare documentară a Râmnicului și a județului Vâlcea.

(w882) “Memoria

Florin Epure

„Râmnicul Medieval” este o lucrare științifică, dar este și o declarație de dragoste față de orașul natal, orașul unde am studiat și unde am cercetat istoria, ocupându-mă de monumentele istorice și de patrimoniul cultural național. Nu se putea să nu cercetez și biografia și domniile lui Matei Basarab, Constantin Vodă Brâncoveanu și ale altor domnitori care au ctitorit aici, la Râmnic, orașul-reședință, dar și în tot ținutul vâlcean. Viața umană la Râmnic a existat din perioade imemoriale, și atunci când memoria uită, descoperirile arheologice o scot la iveală.

(w882) “Memoria

Florin Epure

Istoria aceasta a Râmnicului coboară de fapt în preistorie, din urmele neolitice găsite aici, și ele fac legătură cu ceea ce a urmat: civilizația geto-dacă, apoi sinteza daco-romană. Și, bineînțeles, această istorie a Râmnicului medieval merge de la urmașii Romei, care au rămas aici după retragerea aureliană, la marile migrații începute în secolul al III-lea, și continuă cu domniile importante din această perioadă, cu observarea societății medievale din acest târg - mai bine-zis, la început târg de vale și apoi devenit oraș - și, într-adevăr, se extinde până la începutul secolului al XIX-lea.

(w882) “Memoria

Florin Epure

Este o cercetare de peste două decenii, ocupându-mă de anumite perioade, de anumite domnii și de ctitorirea unor lăcașuri care sunt importante monumente istorice, consultând aproximativ 200 de surse bibliografice, o bibliografie, așadar, extinsă, cu izvoare, cu documente inedite sau comune, cu mărturii inedite ale unor călători străini sau ale unor contemporani.

(w882) “Memoria

Perioada lui Mircea cel Bătrân a fost perioada în care Țara Românească avea cea mai mare suprafață. Mircea cel Bătrân este cel care a atestat documentar așezarea Râmnicului. După ce a ctitorit Mănăstirea Cozia la 1386–1388, el dă și un hrisov din Cancelaria Domnească, la 20 mai 1388, prin care acordă o danie, mai multe terenuri, mori, moșii și scutire de taxe pentru călugării cozieni - pentru călugării care aveau să se roage la ctitoria lui de pe Olt, de la Călimănești, Cozia.

(w882) “Memoria

Tot lui Mircea cel Bătrân îi datorăm și sintagma de oraș domnesc. Acest lucru însemna foarte mult: atunci când el părăsea Capitala Țării Românești, sosea la Râmnic, unde avea scaun de judecată, cancelarie și toți dregătorii veneau cu el, iar Râmnicul devenea Capitală.

În cartea, „Râmnicul Medieval”, pentru prima dată sunt trecute aceste documente de atestare integral - tot textul documentului, așa cum este el în limba slavonă, în hrisoavele lui Mircea cel Bătrân: cel de la 20 mai 1388, cu atestarea orașului, dar și cel de la 8 ianuarie 1392, cu atestarea județului Vâlcea.

Și tot datorită acestui mare domnitor putem spune că Râmnicul a rămas cu această deosebită bijuterie arhitecturală, Mănăstirea Cozia, care și în momentul de față reprezintă istorie și o inestimabilă valoare de patrimoniu.

(w882) “Memoria

Cartea istoricul Florin Epure se adresează deopotrivă istoricilor și publicului larg, reconstituind evoluția Râmnicului și a județului de la cele mai vechi timpuri până în secolul al XIX-lea, cu victorii și ctitorii, dar și cu cutremure, molime și ocupații străine, inclusiv cea austriacă din 1718–1739. O istorie completă a locului pe care un scriitor francez l-a numit „inima României și patria patriei".

 

 

O nouă ediție “Memoria locului”, vineri, 26 iunie, de la ora 18:00, la TVR 3 și online pe TVR+.

Puteți viziona edițiile emisiunii pe canalul oficial de YouTube al TVR Craiova și pe siteul tvr-craiova.ro.

Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a TVR 3.

***

Realizator: Simona Carauleanu

Cameraman: S. Galiceanu

Asistent cameră: Marius Ioani

Editor imagine: Lucian Popa

 

Credit foto: capturi din emisiune/ YouTube TVR

 

21:00 TV Retro

*Teatru

*Piatra din casa

Spectacolul de teatru tv „Piatra din casă”, o producție specială realizată de Casa de Producție a Televiziunii Române în anul 2017, reprezintă un proiect inedit lansat pentru a aniversa 60 de ani de Teatru Național de Televiziune. Particularitatea absolută a acestui spectacol de teatru tv este distribuția: personajele sunt interpretate de cunoscuți prezentatori, jurnaliști și realizatori TVR, care au lăsat munca de redacție pentru a urca pe scenă.

Spectacolul a fost gândit pentru a fi transmis în direct de pe scena din gradina Televiziunii Române, replicând stilul primelor producții de teatru TV din anii '50, când tehnologia nu permitea înregistrarea.

“Piatra din casă” este o comedie/vodevil care satirizează obiceiul micii boierimi din Moldova mijlocului de secol XIX de a transforma măritișul într-o afacere, fiind privită mai mult ca o înțelegere între părinți cu privire la viitorul statut social, la zestre și venituri, fără a ține cont de sentimentele copiilor.

Regia și adaptarea textului: Constantin Dicu;

AutorI: Vasile Alecsandri, Bogdan Petriceicu Hașdeu

Distribuția (Prezentatori și jurnaliști TVR)

· Mihai Răzuș-Căminarul Grigori Pâlciu

· Sever Bârzan-Comisul Nicu, fiul său

· Carmen Movileanu-Cucoana Zamfira

· Corina Dănilă-Marghiolița, fiica sa

· András Demeter-Her Franț Birman

· Tudor Furdui-Jorj

· Bogdan Ghițulescu-Petcu

· Mihai Melinescu-Leonil

· Cătălin Mireuță-Numa Consule

· Claudia Nicolau -Trandafira

· Gabriela Valentir-Ioana

*AUDIENTA GENERALA (AG)

22:50 Memoria tiparului

* Studioul teritorial Tg.Mureş

* Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediții, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, și ilustrate vizual prin imagini de arhivă, fotografii vechi şi dramatizări.

Producător Angela Precup

 
Festivalul Cepei Roșii la Castelul Nopcsa și Revigorarea Țării Hațegului | VIDEO

Festivalul Cepei Roșii, găzduit de istoricul Castel Nopcsa din Sântămăria Orlea, reprezintă mai mult decât o simplă celebrare gastronomică; este ...

"Vară pentru voi", cu Anca și Vlad! | VIDEO

publicat: luni, 24 august 2026

Edița "Vară pentru voi" din 24 august oferă o oglindă fidelă a preocupărilor esențiale ale societății actuale, îmbinând armonios sfatul ...

“MuzA la Băi” - Redescoperirea Patrimoniului la Băile Govora | VIDEO

Expoziția "MuzA la Băi", organizată de Asociația StudioGovora în colaborare cu Muzeul de Arhitectură din România, marchează o inițiativă ...

 

#tvr3