loader
Foto

Două tinere de succes s-au întors ACASĂ

Duminică, 17 aprilie, de la cu ora 13.00, TVR3 a difuzat un nou episod din cel de-al XIII-lea sezon al emisiunii „A doua emigrare”.

 

A doua emigrare

Iulia Popescu, realizatoarea acestui episod, vă prezintă două povești de succes. Două tinere din România au experimentat viața departe de casă, au acumulat cunoștințe și experiențe de viață cât alții în mult mai mulți ani, dar la un moment dat au hotărât să se întoarcă acasă.

Ecaterina Colasîz are 30 de ani și o afacere de success în domeniul bijuteriilor. Cea mai nouă colecție a ei este alcătuită din accesorii confecționate din plastic reciclat.

(w882)

În 2012 a plecat în Statele Unite ale  Americii prin programul Work&Travel. Își dorea o experiență inedită și a avut parte de ea, dar și mai mult decât atât. A învățat să se descurce singură departe de familie, să-și gestioneze bugetul, oricât de mic ar fi fost el și mai ales a înțeles ce înseamnă cu adevărat respectul pentru natură.

(w882)

Andra Carolia are 32 de ani și o afacere de succes în care se implică cu mare drag. Este absolventă a Institutului de Management Hotelier și Turistic din Elveția. A lucrat în Spania, în Statele Unite ale Americii și în China.

(w882)

În Constanța s-a ocupat de organizarea de evenimente speciale, iar la 27 de ani a preluat o afacere din domeniul frumuseții. Acum este în București…cu tot cu afacerea ei care s-a dezvoltat între timp foarte bine.

********

Producător: Aura Dobre

Emisiunea poate fi urmărită  și pe TVRI, duminica, de la ora 14.30 și pe Youtube - Pagina Oficială TVR.

********

A doua emigrare există în grila de programe a TVR  încă din 2015 și a strâns de-a lungul timpului povești de viață pline de emoție, implicare și dăruire ale românilor care au avut curajul să trăiească în străinătate și, la un moment dat, să se întoarcă în România. Emisiunea pune accentul pe modul în care acești români curajoși au făcut față provocărilor aduse în viața lor de adaptarea la mentalități și culture noi, la învățarea în scurtă vreme a unei limbi străine. Provocările au continuat și la întoarcerea în țară. De cele mai multe ori, lucurile nu au mers de la sine, dar experiența de viață departe de țara în care s-au născut i-a ajutat pe cei mai mulți dintre românii întorși din străinătate să pună pe piciaore afaceri de success, proiecte sociale și comunitare, folsoindu-se de experiența lor în străinătate.

 

 

9:55 Teleshopping-Publicitate

10:00 Telescoala in limba maghiara

* Studioul teritorial Tg.Mures

* Limba și literatura română, cl.II-Fejes Réka (24’)

* Matematică, cl.VIII-Secareanu Éva (24’)

Producător Fekete Hajnal

Transmisiune in regim de direct

 
“Spirit și credință”: ELYSIUM, expoziție de artă contemporană Vasile Fuiorea | VIDEO

Preotul Marius Răşceanu vă invită în ediția de astăzi, să intrați în lumea fascinantă a artei. Vorbim despre expoziția ELYSIUM și descoperim ...

“Cântec și poveste”: Restituiri - Ion Conea

“Cântec și poveste”: Restituiri - Ion Conea

publicat: miercuri, 18 martie 2026

Sâmbătă, 21 martie, în spațiul emisiunii “Cântec și poveste” vă invităm să ne reamintim de un îndrăgit interpret de pe Valea Someșului, plecat ...

“Tableta de sănătate”: Ozonoterapia pe înțelesul tuturor | VIDEO

Ozonoterapia a revenit în atenția publică în urma unei declarații, care a pus sub semnul întrebării siguranța și fundamentul științific al ...

 

#tvr3