
Emisiunea prezintă povești de viață ale românilor care au cunoscut experiența emigrării și au ales să revină acasă.
Punem accentul pe poveștile lor spectaculoase de viață, pe modul în care au făcut față provocărilor destinului, pe diferențele culturale dintre societățile în care și-au trăit viață și cea românească.
Întoarcerea în țară, după o absență lungă nu este de cele mai multe ori o “sosire acasă” ci o nouă provocare a vieții care pune serioase probleme de reintegrare în sânul unei comunități care a mers mai departe și a unui sistem de care fie au “fugit”, fie le ridică bariere acum la revenire.
Teama de a-și pierde aici agoniseala strânsă atât de greu printre străini, birocrația stufoasă, neîncrederea și chiar invidia cu care sunt priviți de multe ori de cei din jur, îi fac să se simtă “outsideri”. Ideile de afaceri de success pe care încearcă să le implementeze în România se izbesc de obstacole la care nu se așteptau și de multe ori riscă falimentul iar entuziasmul reîntoarcerii se transformă în lacrimi amare.
Pandemia de coronavirus nu a făcut decât să pună o presiune în plus pe tot acest proces de reintegrare atât de stresant. În acest sezon, punem accentul pe modul în care i-a afectat această pandemie și soluțiile pe care le-au găsit pentru a supraviețui.
***
În fiecare duminică, emisiunea se vede la TVR 3 și online pe TVR+.