loader
Foto

Galerie foto

Emigrarea văzută ca o lecție de viață

Duminică, 30 mai, la TVR 3, de la ora 13.00, la “A doua emigrare” ați putut urmări noi povești de viață ale unor români care s-au întors în țară și au investit aici tot ceea ce au agonisit peste granițe.

 

A doua emigrare

Ovidiu Atanasiu își urmează pasiunea pentru fitness, yoga, pilates și pentru o viață sănătoasă. Încearcă să le insufle și altora dragostea pentru sport. Consideră că fiecare persoană poate să își aleagă tipul de mișcare care i se potrivește.

(w882)

 

 

(w882)

A deschis  o afacere în acest domeniu, deși trecerea de la instructor  la antreprenor  a reprezentat o adevărată provocare. Visul sau de a avea propriul studiou abia devenea  realitate când pandemia i-a blocat întreaga activitate. A fost obligat să găsească soluții pentru business-ul lui și a descoperit  lumea virtuală, ajungând acum să antreneze în același timp sute de persoane.

(w882)

Consideră că experiența emigrării l-a ajutat să se maturizeze, să strângă capitalul necesar, dar mai ales să înțeleagă că poate depăși orice obstacol pe care îl întâlnește. Ani de zile  a dus o viață exotică. A avut nenumărate contracte pe vase de croazieră, mai întâi ca ospătar și apoi lucrând ca trainer de fitness, colindând mările și oceanele lumii.  Puțini se gândesc însă că viața de lux pe un vas de croazieră este doar pentru călători. Pentru personalul angajat, care trăiește luni de zile în interiorul navei, ritmul este infernal. Sacrificiul de a fi departe de cei dragi și mereu pe mare a meritat, consideră Ovidiu Atanasiu. Slujba era bine remunerată și a reușit astfel să pună bani de o parte pentru propriul său studio.

(w882)

Emigrarea a fost o experiență din care a înțeles că poate depăși orice perioadă dificilă și pentru  Irina Drăgoi. Ca mulți alți români, în urmă cu câțiva ani, atunci când s-a făcut simțită criza economică, a luat calea străinătății pentru a putea strânge într-un timp mai scurt banii de care avea nevoie.

Imaginea pe care o avea în minte atunci când a decis să plece era aceea a unui trai mai ușor și a unei vieți mai bune. Realitatea de la fața locului însă era cu totul alta, așa cum avea să constate imediat. Chiar dacă a plecat când era foarte tânără, ritmul de lucru era epuizant. Faptul că trebuia să plece la muncă la 5 dimineața și că era singură într-o țară străină, fără rude sau prieteni, era copleșitor.

(w882)

Consideră că  experiența emigrării în Italia a fost dură, și, chiar dacă muncea din greu, nu reușea să pună bani deoparte. Viața în Peninsulă nu îi oferea perspectiva unui viitor mai bun. Când s-a întors în țară ca să își viziteze mama, a înțeles că drumul ei nu mai trecea prin Italia. Dar din anii petrecuți departe de familie a învățat că poate depăși orice greutate cu multă tenacitate și că cel mai important e să îți alegi o carieră într-un domeniu care îți place cu adevărat. Muzica îi aduce acum împlinirea care îi lipsea. Deși este abia la început de drum, își urmează pasiunea.

 

(w882)

Pandemia a afectat-o și pe Irina Drăgoi, care nu a mai putut cânta în fața unui public, dar așteaptă cu nerăbdare să treacă și această perioadă. Până să poată susține din nou recitaluri s-a îndreptat spre alte două domenii : al dezvoltării personale și al pieței imobiliare.

(w882)

 

 

Jurnaliști : Iulia Popescu și Monica Nicolescu

 

 

3:00 Drumul lui Leşe (R)

* Producător Sânziana Miloşoiu

(Reluare)

3:50 Memoria tiparului

* Studioul teritorial Tg.Mureş

* Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediții, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, şi ilustrate vizual prin imagini de arhivă, fotografii vechi şi dramatizări.

Producător Angela Precup

 

"La casa cu oameni buni" - cântece de voie bună

publicat: joi, 09 ianuarie 2025

Vă invităm să petrecem împreună la început de An Nou, alături de nume îndrăgite ale cântecului nostru popular, în spațiul emisiunii "Cântec și ...

Kapka Kassabova vine la Interviurile FILIT

Kapka Kassabova vine la Interviurile FILIT

publicat: miercuri, 08 ianuarie 2025

La Interviurile FILIT vă propunem un dialog fascinant cu Kapka Kassabova, una dintre cele mai profunde și talentate voci ale literaturii ...

“Selfie” – Cosmin Gheorghe

“Selfie” – Cosmin Gheorghe

publicat: vineri, 03 ianuarie 2025

Cosmin Gheorghe este psihoterapeut și profesor de psihologie, consultant și speaker internațional.

 

#tvr3