La TVR3, duminică, 20 iunie, de la ora 13.00, au fost prezentate noi povești spectaculoase ale românilor care au renunțat la viața din străinătate pentru a-și vedea visurile împlinite în România.
Ionuț Zevideanu a plecat peste hotare, unde a obținut două burse pentru a-și continua studiile începute în țară. A fost impresionat de cât de multă apreciere se bucură artiștii în Italia, leagănul culturii mondiale în perioada renascentistă.
A înțeles și diferențele dintre sistemele de învățământ ale celor două state. Acolo accentul era pus pe perspectiva conceptuală, dar recunoaște că ceea ce a învățat în România i-a oferit de multe ori un avantaj. La Milano a văzut cât de importantă este promovarea artei pentru ca informațiile despre evenimentele culturale să ajungă la publicul larg. Acum s-a întors în București, deși nu exclude o nouă plecare peste granițe. Consideră că pentru un artist, călătoriile - și implicit cunoașterea altor cultura - pot să îi ofere o sursă de inspirație atât de necesară pentru operele sale.
În România se implică în tot mai multe proiecte, participând inclusiv la crearea faimosului mozaic din Catedrala Mântuirii Neamului. Este încântat că arta sa va dăinui astfel peste veacuri. Își dorește mai mult și vrea să își facă un nume în lumea artei. În Italia a înțeles cât de important este ca operele sale să transmită un concept, să provoace privitorul, să îl captiveze, să îl includă în tainele descifrării mesajelor ascunse. Participă la expoziții cu instalații care șochează și incită, invitând la analiză și nu la contemplare. Consideră că artistul are menirea de a declanșa explozii, de a stârni emoții, de a provoca amatorul de artă la un dialog ideatic.
Nicolae Păunescu lucra în domeniul IT atunci când a ales să plece la Londra. Spre deosebire de mulți alții, avea un plan bine pus la punct și un contract de muncă pentru un job total diferit de ceea ce făcuse până atunci. Viața de emigrant nu e ușoară, mai ales când nu ai asigurare medicală privată. De fiecare dată când a avut nevoie de îngrijiri medicale, nu a putut beneficia de acestea pentru că fie aparatura era stricată, fie personalul disponibil nu avea calificarea necesară, sau trebuia să aștepte luni de zile o programare.
Nicolae Păunescu mărturisește că a simțit cum sunt tratați imigranții, în special cei est-europeni, și a înțeles de ce există stereotipuri, după ce unii români au îngrozit cu faptele lor societatea londoneză. Trei ani a stat departe de cei dragi, concentrat să strângă bani pentru familia pe care ajunsese să o vadă doar în vacanțe.
Emigrarea i-a oferit o altă perspectivă asupra vieții. S-a întors în țară în perioada pandemiei și a redescoperit România cu alți ochi. Astfel a înțeles cât de mare este potențialul turistic și crede că poate contrui ceva durabil și aici. Pentru Nicolae Păunescu, povestea emigrării are un final fericit. Capitalul strâns peste granițe îl ajută să își transforme visul în realitate.
***
Jurnaliști: Iulia Popescu, Monica Nicolescu
