loader
Foto

Festivalul Naţional de Folclor „Constantin Arvinte”, la TVR 3

Festivalul de Folclor „Constantin Arvinte” există în semn de preţuire față de compozitorul, dirijorul și folcloristul Constantin Arvinte. Ansamblul artistic ce îi poartă numele împlineşte anul acesta 5 ani de viaţă. Cu această ocazie, TVR 3 v-a propus să urmăriți cel mai important festival de folclor din zona Moldovei duminică, 22 octombrie, de la ora 20:00 (partea a IV-a și ultima).

 

Festivalul Naţional de Folclor „Constantin Arvinte” există tocmai pentru că a înţeles că noi ca români, noi ca ţară, devenim o forţă de nezdruncinat dacă râmânem împreună, uniţi prin tradiţiile noastre care dăinuesc şi vor dăinui datorită celor care nu ne dau voie să uităm cine suntem, datorită celor care caută în noi sămânţa rădăcinilor noastre, ori toate aceste se inscriu în destinul muzicianului  Constantin Arvinte.

Constantin Arvinte, s-a născut într-un loc desprins din poveștile satului românesc, în comuna Voinești, județul Iași. Cei care l-au cunoscut, cei care îi ştiu creaţiile artistice, deopotrivă simpli iubitori de muzică şi de frumos sau critici de artă, l-au numit, pe drept, “Patriarhul muzicii românești”. Pentru Constantin Arvinte, folclorist, compozitor, dirijor și orchestrator, propria-i viaţă a fost totuna cu muzica.

A fost un copil cu talent nativ de excepție, cu multe întrebări cărora le-a găsit răspunsul prin studiu pe parcursul întregii vieţi. În perioada 1933 – 1937, urmează Școala Națională „Vasile Lupu” din Iași. Între anii 1950-1954, este tânăr cadet al Şcolii de Ofiţeri de Muzică din Bucureşti, iar între 1954-1955 urmează cursuri de specializare, la Conservatorul de Muzică din București.

În studenţie a fost dirijor al Corului mixt al Căminului Cultural „Constantin Vasilescu” din municipiul Iaşi (1946-1959), apoi, prin concurs, îşi va desfăşura activitatea la importante ansambluri din capitala ţării sau ca director artistic şi dirijor. Vorbim aici despre Ansamblurilor „Ciocârlia” şi „Rapsodia Română”.

Prin muzica sa, Constantin Arvinte a fost recunoscut drept ambasador al României pentru că a căutat întotdeauna cele mai valoroase resurse de inspiraţie folclorică românească pentru a povesti despre România.

Astăzi, Festivalul Național de Folclor „Constantin Arvinte” există în semn de preţuire şi recunoștință față de compozitorul, dirijorul, orchestratorul și folcloristul Constantin Arvinte, care semnează o valoroasă operă de creație ce cuprinde peste 5000 de lucrări: prelucrări folclorice, poeme coral simfonice, muzică de cor, romanțe, cântece și dansuri de pe întreg cuprinsul României și țările vecine, Banatul sârbesc, Bulgaria, Ucraina sau Republica Moldova

Ca în fiecare an, de patru ani consecutiv, Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” este amfitrionul celui mai mare şi relevant festival de folclor autentic din partea Moldovei, având una dintre cele mai frumoase, onorante, dar şi încărcate de responsabilitate misiuni, aceea de a duce mai departe, de a rostogoli în istorie numele cu toate meritele care îi revin, muzicianului Constantin Arvinte, excepţional compozitor, dirijor și folclorist român.

(w882)

Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” împlineşte anul acesta 5 ani de viaţă, 5 ani în care a căutat prin toate sertarele moştenirii noastre pentru a găsi ce e adevărat, ce e autentic românesc, ce e parte din cultura noastră românească.

De aceea, an de an, deja de 4 ani consecutiv, Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” ne invită la Festivalul Naţional de Folclor „Constantin Arvinte”, din bucuria de a împărtăşi ce e al nostru, din încăpăţânarea de a creşte, chiar în interiorul ansamblului, tineri care să îşi cunoască şi să îşi iubească ţara.

(w882)

Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte”, gazda Festivalului Naţional de Folclor „Constantin Arvinte”, povesteşte despre România prin oameni şi faptelor lor, adică 24 de dansatori, 18 instrumentiști și 5 soliști vocali: Constantin Bahrin, Claudia Martinica, Andrei Blan, Andrei Liță, Simona Mazare.

(w882)

Pentru Ansamblul Artistic Profesionist ”Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași, conducerea muzicală este semnată de dirijor maestru Dumitru LUCACI, iar coregrafia poartă semnătura coregrafului, Petre ȘUȘU, totodată şi managerul ansamblului.

Gazda evenimentului: Carmen Târnoveanu

Partener media principal: TVR 3

(w882)

 

 

8:00 Vară pentru voi

*Studioul teritorial Cluj (R din 3 aug.)

* Talk-show interactiv, filmat in studio, cu invitati aflati in locatii exterioare, legaturile cu acestia fiind realizate preponderent prin intermediul retelelor de socializare (Instagram, Facebook etc.)-cu numeroase insertii de imagini suport pentru tema / temele zilei si, eventual, reportaje.

Prezinta Liviu Deceanu

Producător Luminţa Purdea Cotuţiu

(Reluare)

8:55 Teleshopping-Publicitate

 
Gore și Angelica ne învață graiul de Bucova, savuros și plin de înțelesuri | VIDEO

“Cum ne-a fost vorba” este un proiect inedit de redescoperire a limbii vorbite în Banat. Toate poveștile sunt veritabile, rostite în grai ...

“Sarea în bucate”: Rețeta de mere în cămașă de noapte a bunicii lui Waldemar | VIDEO

Mere în cămașă de noapte: Un desert salvat din caietul de rețete al șvabilor din Banat! Waldemar Alexander Megerle aduce la Lugoj o felie de ...

“Showroom”: Renault Clio Generaţia 6 | VIDEO

“Showroom”: Renault Clio Generaţia 6 | VIDEO

publicat: vineri, 31 iulie 2026

Așa cum ne-a obișnuit, realizatorul Sergiu Ciocoiu ne prezintă mașini și povești cu oameni, sâmbătă, 1 august, de la ora 11:00, la TVR 3, într-o ...

 

#tvr3