loader
Foto

Galerie foto

“Cântec și poveste”: Ștefan Cigu, sărbătorit la împlinirea a 75 de ani (III) | VIDEO

Vă invităm să urmăriți partea a treia a emisiunii “Cântec și poveste”, dedicată maestrului Ștefan Cigu, la cei 75 de ani de viață și 60 de ani de rodnică activitate artistică, luni, 13 iulie, de la ora 20:00, la TVR 3.

 

Alexandru Pugna
Cântec și poveste

(w882) “Cântec

Alături de colegii săi de la Ansamblul Folcloric Profesionist Dor Românesc din Bistrița, pe parcursul mai multor ediții ale emisiunii, vor fi prezenți interpreți ai folclorului, romanței și cântecelor de petrecere și voie bună, de mare valoare, din întreaga țară.

(w882) “Cântec

Surprizele pregătite de organizatorii acestei aniversări vor fi multe, iar emoțiile vor fi intense și vor da un plus de farmec și frumusețe sărbătorii dedicate unuia dintre cei mai valoroși violoniști, dirijori și orchestratori din România.

(w882) “Cântec

Un mare, imens artist al folclorului, romanței, muzicii de cafe-concert, petrecere și voie bună: Ștefan Cigu.

Filmările, realizate în cadre de mare frumusețe, vor reliefa dragostea și respectul, prețuirea și admirația de care se bucură maestrul Ștefan Cigu, atât în rândul colegilor de breaslă, cât și în rândul iubitorilor de muzică bună.

(w882) “Cântec

Evenimentul a fost moderat cu inspirație, trăire și profesionalism, de cea mai îndrăgită voce a Televiziunii Române, Iuliana Tudor.

Sunt amintiri încărcate de emoții, bucurii, îndoieli și realizări; cântece și suite orchestrale de o mare frumusețe. Trăim bucuria dialogului realizat special, într-o emisiune pentru sufletele dumneavoastră.

(w882) “Cântec

Vă invităm, așadar, să-i spunem marelui nostru artist Ștefan Cigu, LA MULȚI ANI!, cu toată aprecierea, dragostea și respectul pe care le merită din plin!

 

 

Luni, 13 iulie, de la ora 20:00, la TVR 3 și online pe TVR+ urmăriți o ediție de colecție a emisiunii “Cântec și poveste”, în care veți cunoaște activitatea și destinul artistic al unui mare violonist, dirijor, orchestrator și muzician de excepție, pe care-l sărbătorim la Televiziunea Română, la împlinirea unei frumoase vârste.

***

Emisiunea poate fi urmărită în reluare marți, 14 iulie, de la ora 3:00, la TVR 3.

Ediţiile emisiunii pot fi vizionate pe canalul de YouTube al TVR Cluj.

Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a TVR 3.

Ediția a fost difuzată în premieră, în 18 octombrie 2025, la TVR Cluj.

Emisiunea “Cântec și poveste” se difuzează în fiecare sâmbătă, de la ora 19:00 și în reluare duminică, la aceeași oră, la TVR Cluj.

***

Moderatoare: Iuliana Tudor

Realizator: Alexandru Pugna

Producător: Radu Anghel

 

Credit foto: Arhiva emisiunii “Cântec și Poveste”

 

10:00 Ciresarii

Serial copii (Romania, 1974)

* ep. 1/10

Regia Andrei Blaier

Scenariu: Constantin Chirita, Radu Dumitru

Distributia: Mircea Anghelescu, Ernest Maftei, Ion Marinescu,Petru Gheorghiu-Dolj

AUDIENTA GENERALA (AG)

10:50 FILLER

* Studioul teritorial Craiova/Timisoara din lista de
 
“Cântec și poveste”: Ștefan Cigu, sărbătorit la împlinirea a 75 de ani (III) | VIDEO

Vă invităm să urmăriți partea a treia a emisiunii “Cântec și poveste”, dedicată maestrului Ștefan Cigu, la cei 75 de ani de viață și 60 de ani ...

“Spirit şi credinţă”: Despre Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian

Sâmbătă, 11 iulie, de la ora 8:00, la TVR 3, urmăriți o nouă ediție a emisiunii “Spirit şi credinţă”, în care preotul Lucian Apopei îl are ...

Serialul pentru copii „Cireşarii

Vara aceasta este plină de peripeţii pentru copii şi adolescenţi. Începând cu 13 iulie, de luni până vineri, de la ora 10.00 (şi în reluare, de ...

 

#tvr3