loader
Foto

“Cântecul de acasă” – Concert “Între pământ și albastru”

În prima duminică din aprilie, vă invităm la un concert de pricesne. “Între pământ și albastru” este demersul muzical al surorilor Daciana și Suzana Vlad din Maramureș, la TVR 3, de la ora 16.00, într-o nouă ediție a îndrăgitei emisiuni “Cântecul de acasă”.

 

Cunoscuta interpretă Paula Hriscu este invitata specială în acest minunat proiect muzical, alături de muzicienii clujeni Horațiu Ormindeanu, la vioară și Gheza Țuțuca, la clape, duminică, 6 aprilie, de la ora 16.00, la TVR 3.

Daciana și Suzana Vlad, sunt două surori pe care timpul, în nerăbdarea sa, a hotărât să le zămislească deodată. S-au născut în ziua de 8 mai, în Săliștea de Sus, județul Maramureș și au crescut pe băncile aceleiași Școli Gimnaziale din satul natal, după care au plecat de sub aripa mamei la Liceul Pedagogic din Sighetu Marmației.

Daciana a ales, mai departe, Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității UBB din Cluj-Napoca, urmând studiile de masterat la Universitatea din București, secția “Etnologie, Antropologie culturală și Folclor”. În anul 2023, a susținut cu succes teza de doctorat și a obținut diploma de “Doctor în Istorie” în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Suzana a studiat “Academia de Muzică Gheorghe Dima”, urmând studiile de masterat tot în aceeași Universitate. Chiar și așa, glasul le-a ținut laolaltă, oferind desfătări pentru sufletul iubitor de folclor. Până în present, au adus în fața publicului opt materiale discografice.

Noi am învățat că trebuie să rămâi motivat, deoarece tot ceea ce-ți dorești nu se întâmplă peste noapte. Cum se spune: “Nu există lift care să te ducă la succes, trebuie să folosești scările.” Exact asta am făcut, am mers pe scări și acum ne bucurăm de cea mai frumoasă priveliște, după un urcuș nu tocmai ușor, dar plin de satisfacție”, au mărturisit Daciana și Suzana Vlad, vorbind despre parcursul lor în muzica populară maramureșeană.

Surorile Daciana și Suzana Vlad au fost recompensate din partea Casei de Discuri EuroMusic cu Discul de Aur, oferit în anul 2022, chiar în ziua lansării materialului discografic “Gemenele am fo’ și-om si”.

(w882) “Cântec

Îndrăgita interpretă, Paula Hriscu, a dovedit cunoașterea domeniului muzical, pricepere în abordarea unor tematici variate și discernământ în alegerea unui repertoriu curat, străduindu-se să aducă în fața publicului cântece tradiționale cu o încărcătură emoțională impresionantă.

Identitatea națională, tradițiile, cântul și graiul strămoșesc sunt elemente vitale ale poporului nostru românesc. De aceea mă simt obligată să le păstrez esența curată prin cântecele mele populare cu specific ardelenesc. Am îndrăznit să-mi iau ca „toiag de drum”, cântecul popular, pe care îl consider cea mai frumoasă omagiere a sufletului și cel mai blând și devotat prieten al meu. Muzica mea este respirația sufletului meu!”, a spus Paula.

Puteți urmări edițiile emisiunii și pe canalul oficial de youtube al Televiziunii Române:


Cântecul de acasă prezintă personalități ale folclorului din regiune. Pe lângă dialogul cu gazda emisiunii, sunt evocate în imagini de arhivă, tradițiile locului. În emisiune, descoperim poveștile de dincolo de cântec și muzica populară se cântă live.

Vă invităm la o nouă ediție a îndrăgitei emisiuni “Cântecul de acasă”, în care muzica sacră are rolul principal, duminică, 6 aprilie, de la ora 16.00, la TVR 3!

Puteți viziona emisiunea și online pe TVR+.

***

Producător Felicia Stoian

Credit foto: Arhiva emisiunii “Cântecul de acasă”/ Felicia Stoian

Info: www. paulahriscu.ro/ www.graiul.ro


19:00 Ia’şi descoperă

*Studioul teritorial Iaşi

*Remember Richard Oschanitzky

Compozitor, pianist, aranjor-orchestrator, dirijor, Richard Oschanitzky este considerat un artist inovator. S-a impus în diferite genuri muzicale, în jazz-ul simfonic fiind un deschizător de drumuri.

Ediţia de astăzi este dedicată artistului Richard Oschanitzky, în viziunea muzicologului Alex Vasiliu.

Realizator Andreea Ştiliuc

19:55 Art pass

* Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.

Producător Miruna Moraru

 
“În așteptarea luminii”. Pricesne și cântece de strană

În Vinerea Mare, 18 aprilie, de la ora 15.00 și în reluare de la ora 23.00, la TVR 3, vă invităm la o ediție specială a emisiunii “Cântec și ...

„Lumină din lumină” – Săptămâna Mare, trăită în rugăciune și comuniune la TVR3

Telespectatorii sunt invitaţi să urmărească la TVR 3 patru momente liturgice de o mare încărcătură religioasă, în direct, din Catedrala ...

“Selfie” Emese Bădina

“Selfie” Emese Bădina

publicat: miercuri, 16 aprilie 2025

„În primul rând, cred că sunt un spirit liber însă, cu o oarecare dualitate, dată fiind și zodia gemenilor în care m-am născut. Mottoul după ...

 

#tvr3