loader
Foto

“Ce-ai mai citit?” cu Ioana Raluca Voicu - Arnăuţoiu, fetița luptătorilor din munți | VIDEO

O poveste de viață plină de răsturnări de situație, de adevăruri crude, care transformă durerea în puterea de a merge mai departe și în vindecare. Așa a fost viața Ioanei Raluca Voicu - Arnăuţoiu, protagonista ediției “Ce-ai mai citit?”, de miercuri, la ora 15:00, pe TVR 3.

 

„Eu sunt un supraviețuitor, un om care a avut norocul să supraviețuiască unei catastrofe… Pe mine m-au luat autoritățile împreună cu părinții mei. Mi-au făcut un act de naștere; m-au declarat pe numele mamei - lucru care a fost absolut salvator pentru că nu văd cine s-ar fi apropiat de un copil pe care îl chema Arnăuțoiu. Am stat într-un leagăn de copii timp de doi ani, având mare noroc și aici. Și la 4 ani am fost înfiată de familia Voicu – de-asta am atâtea nume – și am venit la București.", mărturisește Ioana Raluca Voicu - Arnăuţoiu.

(w882) “Ce-ai m

Violonistă de carieră, cunoscătoare a fenomenului muzical românesc, compozitoare, a devenit, din 2002, cercetător acreditat al CNSAS, printr-o puternică lovitură de destin: în 1990 a aflat, prin efort personal, că este fiica lui Toma Arnăuţoiu, ultimul partizan de la Nucşoara şi a Mariei Plop, singura femeie care a rezistat în munţi nouă ani.

Abia după Revoluţie a descoperit, în arhive, cine sunt părinţii săi biologici, iar cercetarea dosarelor au transformat şi destinul violonistei, care astfel a început să caute la CNSAS biografiile ocultate ale marilor muzicieni români, urmăriţi zeci de ani de cumplita şi omniprezenta Securitate.

 

“Muzicieni Români în Arhivele Securităţii” este expoziţia Muzeului Naţional “George Enescu”, semnată de Ioana Raluca Voicu - Arnăuţoiu, care a ajuns la Muzeul “Mihail Kogălniceanu” din Iaşi. Cunoaștem, astfel, un personaj de neuitat, construit cu speranță, curiozitate și iubire de viață, precum privirea fetiţei din fotografie...

(w500) “Ce-ai m

“Ce-ai mai citit?” ne-ntreabă din nou Oana Lazăr, miercuri, 15 octombrie, de la ora 15:00, la TVR 3 și online pe TVR+.

Ediţiile emisiunii pot fi vizionate pe canalul de You Tube al TVR Iași.

***

Realizator: Oana Lazăr

 

Credit foto: capturi din emisiune/ You Tube TVR

 

17:00 Telejurnal regional

* Studioul teritorial Craiova

Producător

Transmisiune directă

*ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

17:30 Lumea de aproape

*Studioul teritorial Iaşi

*Festivalul Apolodor

Producător Ioana Doleanu

 
“Ce-ai mai citit?” cu Ioana Raluca Voicu - Arnăuţoiu, fetița luptătorilor din munți | VIDEO

O poveste de viață plină de răsturnări de situație, de adevăruri crude, care transformă durerea în puterea de a merge mai departe și în ...

Un nou sezon “Lumea de aproape”: Volume dedicate Sinodului I Ecumenic de la Niceea | VIDEO

Marți, 14 octombrie, cu ocazia cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva, o mare sărbătoare religioasă a ortodoxiei românești, urmărim un nou episod ...

“Legal 100%”: Urşii şi şoselele României | VIDEO

Luni, 13 octombrie, de la ora 13:30, invitatul Loredanei Corchiş la TVR 3 este Antoniu Bud, avocat. Situația urșilor din România, ...

 

#tvr3