loader
Foto

Galerie foto

Remix cu și despre Dan Andrei Aldea: Zbateri. Zboruri. Lumini (II)

În 3 aprilie 2021, ora 22.00, la TVR 3 și online pe TVR+, din nou un Remix cu și despre Dan Andrei Aldea: Zbateri. Zboruri. Lumini (II).

 

Remix

Muzicianul cu trei vieți: aceea a ridicării din underground la cele mai înalte ștachete posibile pe scena rock - folk românească din anii ’70 (parte dintre ele ridicate de el), perioada autoexilului german (inclusiv muzical, îmi permit – producția luând locul compoziției, în paralel cu concertele de preluări) altfel foarte importantă, calitativ dar și cantitativ, și cei mai bine de cinci ani de revenire, în care practic Dan Aldea și-a revăzut și retrăit țara după care a tânjit atât de mult. O Românie adevărată, a lui, cum se destăinuia în mail-uri și interviuri, idealizată (de unde și refuzul de atâția ani al întoarcerii).

(w882)

(w882)

(w882)
Anii `70 - cu Sfinx

(w882)

În 18 ianuarie 2020, trecea în veșnicie Dan Andrei Aldea, muzicianul român nepereche, reinventat din octombrie 2014, de când revenise la Oradea. Dacă reintegrarea în țara natală i-o datorăm soției sale Dana Aldea, revenirea pe scenele românești a fost posibilă grație impresarului bihorean Florin Budeu.

Un al doilea episod „Remix” In memoriam Dan Andrei Aldea continuă repunerea în drepturi / restituirea atâtor amintiri ale celor apropiați, dar în primul rând recuperarea muzicii sale – compoziții, orchestrații, interpretări. Însoțind, ca și anul trecut, volumul „Zbateri. Zboruri. Lumini” lansat concomitent cu prima emisiune, în ziua în care ar fi împlinit 70 de ani.

(w882)

Ne-am fi dorit o ediție intitulată „Ecouri”, înregistrată de muzicieni români din generațiile următoare, influențați de Aldea – o poartă spre o posibilă altă emisiune, în viitor. Deocamdată, echipa „Remix” a pus în pagină fragmente din interviurile lui Dan needitate în prima ediție, declarații mai vechi ori recente ale colaboratorilor: Petre Iordache (Germania), Radu Tănase (care a cântat atât în vechime, cât și în ultimul deceniu cu Dan), Călin pop și Sandy Deac (doi mari muzicieni rock care au avut privilegiul să i se alăture pe scene și în culise după revenirea în țară... Dar și Costi Cămărășan ori Ducu Bertzi (care a reușit să îl aducă la TVR, de unde și interviul „Remix”), Mircea Baniciu și Dorian Ciubuc...

(w882)
Cu Radu Tănase în Germania

(w882)
Cu Nicolae Covaci - Phoenix

(w882)
Cu Florin Budeu și Călin Pop - Oradea

Cercetând jumătatea plină a paharului (pentru că, altfel, dispariția sa a fost tragică, neașteptată și nedreaptă, deopotrivă pentru el și pentru fani și melomani), o închidere a buclei, a spiralei, o întoarcere la rădăcini și chiar la perioada de glorie (rămăsese neîntrecut în producția muzicală, dar reușise să păstreze și strocul aparițiilor live, oricât de emoționat a fost la primele întâlniri cu publicul!). Cu observația că se întorsese și la creație. Cu certitudine, un artist care și-a sacrificat viața privată și liniștea personală pentru muzică, pentru lucrul bine făcut; o insistență în urmărirea perfecțiunii care l-a și obosit până la pierdere. Din nou acasă...

(w882)
Cu Sandy Deac & Desperado - Oradea

Înregistrări inedite, dar și ilustrarea unora vechi – între care aceea care avea să se constituie într-un pașaport... special la emigrarea în Germania, cum povestește Cornel Ionescu; încă un fragment cu Dan la vioară, păstrat de Cezar Tătaru... Recuperările continuă! Live-uri de la Oradea, București, dar și de la Alba Iulia (o piesă trimisă special pentru emisiunea noastră de curând de regretatul Cătălin Condurache). Tot inedită - participarea la concertul Phoenix – 55 de ani.

(w882)
La TVR în 2015

(w882)
Interviu - Platou TVR

Ce ar fi bine să-și amintească lumea despre mine este nu că am fost menestrel. Trebuie să știți, vă dau cuvântul meu că am fost un om serios, nu multă lume poate spune asta despre sine... Și al doilea lucru pe care aș vrea să vi-l amintiți: am cântat la multe instrumente ... am fost un chitarist de trupă. Mie nu-mi face plăcere să iau chitara acustică și să cânt ceva de genul De ce suntem așa răi, putem să fim mult mai buni...(Oradea, 2014).

Credite foto: Dana Aldea, Florin Budeu, Facebook

21:00 Drumul lui Leşe

* Vor veni pe Drumul lui Leşe oameni din domenii diferite: dirijori, horitori, pictori, coriologi, etnomuzicologi, artişti, manageri, lăutari. Invitaţii ne vor arăta lumea lor prin aduceri aminte. Viaţa lor este un drum care trebuie adus in atenţia telespectatorilor. Viaţa lor este o mişcare prin învârtire. Sunt oameni de ispravă. Telespectatorii vor avea ocazia să le vadă sufletul. Emisiunea Drumul lui Leşe înseamnă un dialog de împăcare şi de bucurie.

Realizator, moderator Grigore Leşe​

Producător Mihai Enea

21:50 Memoria tiparului

* Studioul teritorial Tg.Mureş

* Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediţii, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, şi ilustrate vizual prin imagini de arhivă, fotografii vechi şi dramatizări.

Producător Angela Precup

 
Un vehicul-legendă, la Unforgettable Festival 2025

Un vehicul-legendă, la Unforgettable Festival 2025

publicat: vineri, 12 septembrie 2025

În pragul aniversării a 70 de ani de televiziune publică (1956–2026), primul car color al Televiziunii Române a fost restaurat și rebranduit ...

Călimănești - Căciulata, perla turismului balnear românesc | VIDEO

În această ediție “Pe cărări de țară”, facem popas în județul Vâlcea, la Călimănești - Căciulata, poate cea mai cunoscută stațiune din România ...

“Cântec şi poveste”: Portret folcloric Daniel Rațiu | VIDEO

Vineri, 12 septembrie, de la ora 15:00, la TVR 3, vă invităm să îl cunoașteți pe Daniel Rațiu, interpret al cântecului popular de pe Valea ...

 

#tvr3