La cumpăna dintre milenii, Ioan Grigorescu deschidea o serie nouă din „Spectacolul lumii” cu episodul pe care v-am invitat să-l vizionați vineri, 18 martie, de la ora 23.00.
Nu e o poveste despre artă. E o poveste despre război, distrugere și forța de a merge mai departe.
„... Un venețian îndrăgostit cu patimă de Varșovia, pe care a pictat-o la comanda ultimului rege al Poloniei, Stanislav August. Pictase mai înainte Veneția, Praga și Viena, dar la Varșovia operele lui s-au distins printr-o extraordinară precizie a redării detaliilor de arhitectură.” (Ioan Grigorescu).
La fel de îndrăgostit de Varșovia, unde a fost ambasador al României între 1993 și 1998, Ioan Grigorescu pornește de la tablourile din veacul al XVIII-lea, cu splendida lor lumină aurie ca soarele unei toamne varșoviene, pentru a ne introduce într-o dramatică poveste de război, povestea unei rezistențe eroice, a unei brutale și inutile distrugeri, și nu în ultimul rând a ridicării omului prin artă mai presus de drama existenței proprii. Într-adevăr, la două veacuri după realizarea lor, picturile lui Canaletto aveau să fie modelul după care polonezii și-au putut reface capitala, aproape complet ștearsă de pe fața pământului din ordinul lui Hitler, în toamna anului 1944.
Episodul a fost realizat și difuzat în premieră în 1999, când se împlineau șase decenii de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, în septembrie 1939 când trupele germane dar și sovietice invadau Polonia. Dramatice imagini de război ne îndeamnă să medităm la acest moment istoric, și poate că e timpul s-o facem. Redifuzat în clipa de față, documentarul dobândește în sufletele noastre o altă rezonanță.
Las călăuzei noastre cuvântul pentru a descrie (cum n-aș îndrăzni s-o fac) invazia sovietică a unei jumătăți din Polonia, „...sub pretextul că nu înfăptuiau acest lucru decât pentru a proteja minoritățile etnice bielorusă și ucraineană de oprimarea din partea statului polonez, declarat de Moscova artificial.” (Ioan Grigorescu)
Sub semnul Artei care susține, întărește și vindecă, Ioan Grigorescu ne conduce prin dramatica poveste a războiului varșovian printr-o suită de monumente : ghetoul, monumentul deportaților în răsărit, monumentul revoltei din august-septembrie 1944, crucea morților de la Katyn – tot atâtea drame pe care imaginea artistică le poate reda mai bine decât orice vorbe. Opera lui Maksymilian Biskupski, de pildă, un vagon-platformă încărcat de cruci, „ticsit cu răstigniți”, după cum spune Ioan Grigorescu, evocând zecile de mii de polonezi deportați în Siberia.
Finalul conflagrației a găsit orașul în ruine. dacă puterea lui Hitler ar mai fi durat, un lac i-ar fi putut lua locul. De pe celălalt mal al Vistulei, armata roșie asistase la distrugere, fără să intervină.
„Dar polonezii n-au încetat nici o clipă să-și viseze capitala în splendoarea ei apusă.” Cele douăzeci și trei de tablouri realizate cu dragoste și incredibilă minuție erau tot atâția martori - și imposibilul a devenit posibil. Fiecare detaliu surprins de penelul artistului a redevenit arcadă, coloană, ogivă... într-un proces de recuperare fără termen limită.
***
Un articol de Cristina Oancea
