loader
Foto

Un Paște cu gust de ciocolată, duminică, la ”A doua emigrare”

Pe 2 mai,  la ”A doua emigrare”, pe TVR3, de la 13:00, v-am prezentat  o ediție aromată, cu parfum de sărbătoare.

 

A doua emigrare

De peste 1500 de ani oamenii adoră ciocolata și se răsfață cu acest desert delicios. De la civilizația mayașă la epoca modernă, ciocolata a suferit numeroase transformări, dar deține supremația ca cel mai iubit dulce din întreaga lume.

Roxana Știrbu este maestru ciocolatier. A absolvit cursurile prestigioasei  Chocolate Academy din Londra și creează praline după rețete proprii. Este unul dintre românii care, după ce a învățat din experiența emigrării, vrea să implementeze în România o idee de afacere care a impresionat-o peste hotare. Prietenii care îi calcă pragul atelierului au impresia că au ajuns în alt univers și se lasă învăluiți de amestecul opulent de arome, condimente și ingrediente prețioase.

(w882)

Roxana Știrbu luptă să își îndeplinească visul: acela de a crea o lume dulce, unică, plină de arome. Pe lângă producție, se dedică și în educarea publicului pentru că în România, deși se consumă ciocolată în valoare de 1 miliard de euro în fiecare an, nu există o tradiție în arta ciocolateriei artizanale.

Pasionată și implicată  în fiecare etapă a transformării boabelor de cacao în miniaturi delicioase, Roxana Știrbu se luptă din greu să contracareze efectele pandemiei. A creat această afacere de la zero într-o țară în care nu există o piață dedicată pralinelor sau o cerere constantă în domeniu. Este însă convinsă că tot mai mulți români vor aprecia gustul micilor delicatese.

A face praline asemenea marilor maeștri ciocolatieri este o artă care necesită tehnică, experiență, precizie, ingrediente alese dar și inspirație și creativitate. În lume există doar câteva școli prestigioase care îi învață pe cursanți cum să atingă perfecțiunea în prelucrarea acestei delicatese. Roxana Știrbu a muncit din greu să pună afacerea pe picioare și continuă să investească tot timpul și energia în dezvoltarea ei.

(w882)

Pandemia i-a afectat pe antreprenorii din toate sectoarele. După perioada în care evenimentele sau târgurile au fost anulate, au trebuit să se reinventeze. Blocajele financiare și întreruperea activității au determinat-o să găsească soluții, să se orienteze spre retail și spre educarea consumatorului.

Și Bianca Coroi se luptă să își dezvolte afacerea în aceste vremuri tulburi. Pandemia i-a bulversat planurile antreprenoriale. Nu se lasă descurajată însă, și caută noi oportunități pentru dezvoltarea lor.

(w882)

În anii de emigrare în Dublin a înțeles cât de important este să continui să lupți pentru visul tău. Acolo a lucrat în domeniul hotelier și a urmat cursuri de master. La întoarcerea în România, adaptarea a fost destul de grea și a constatat că diplomele obținute în străinătate nu îți aduc jobul mult visat. Astfel s-a orientat spre antreprenoriat. Birocrația, lipsa informațiior sau a forței de muncă nu au descurajat-o. Ani de zile a condus pe rând o buritorie, o firmă de evenimente și două terase într-un parc bucureștean. O problema medicală a făcut-o să descopere un nou domeniu, cel al sănătății. A deschis astfel un studio de pilates.

(w882)

Deși  este confundat cu yoga sau cu fitnessul, pilatesul este o formă de mișcare inventată de un medic, în Germania, la începutul secolului xx și care ajută la îmbunătățirea stării de sănătate, de la creșterea mobilității sau reducerea tensiunii coloanei vertebrale până la întărirea sistemului imunitar și îmbunătățirea respirației.

(w882)

Duminică, de la 13.00, pe TVR3, veți vedea la  “ A doua emigrare” de ce pilates este un sport îmbrățișat de tot mai mulți români.

Jurnaliști : Iulia Popescu și Monica Nicolescu

11:00 Toţi împreună

*Emisiune în limba germană *Studioul teritorial Timişoara (55’)

Producător Daniel Spătaru

* Magazin interetnic în limbile minorităţilor *Studioul teritorial Cluj/Iaşi

* Alte minorităţi/ Cluj (55’)

Producător Maria Cinar-Jiga

Transmisiune directă

12:50 Teleshopping-Publicitate

 
“Memoria locului”: Clădirea Palace din Craiova | VIDEO

Un reper arhitectural al Craiovei, clădirea Palace, care adăpostește în prezent administrația locală a Primăriei orașului, a fost construită la ...

“Satul meu”: Marginea, meșteșuguri la rang de artă

Marginea, județul Suceava. O localitate cu iz de oraș din Occident, cu gospodării dintre cele mai moderne și o comună în care oamenii așteaptă ...

Festivalul Valeria Peter Predescu - Invitații

Festivalul Valeria Peter Predescu - Invitații

publicat: joi, 24 aprilie 2025

Vineri, 25 aprilie, la TVR 3, vă invităm să urmăriți o ediție a îndrăgitei emisiuni “Cântec și poveste” cu selecțiuni de la cea de-a XIII-a ...

 

#tvr3