loader
Foto

Vara concertelor la TVR 3

În direct sau înregistrat, la TVR 3 vor fi transmise cele mai importante concerte ale sezonului, susţinute la Sala Radio şi la Ateneul Român

 

Vara aduce la TVR 3 magia concertelor susţinute, în premieră, la Sala Radio şi la Ateneul Român. Marea Muzică a Lumii care va triumfa în acest sezon la București va fi transmisă, în direct sau înregistrat, în exclusivitate la TVR 3, în lunile iulie şi august.

Pe 4 iulie, de la ora 19.00, TVR3 va marca Ziua Independenței Statelor Unite ale Americii printr-un eveniment extraordinar: este vorba despre concertul simfonic ”The Jungle”, susţinut în premieră pentru România de Wynton Marsalis, laureatul a 9 premii GRAMMY, împreună cu  Orchestra Națională Simfonică a României, dirijor Cristian Măcelaru. Oferit publicului spectator la Sala Radio în 2 iulie concertul este parte din turneul în România al celui mai cunoscut trompetist contemporan, Wynton Marsalis, împreună cu ”Jazz at Lincoln Center Orchestra”, în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Întâlnirilor JTI.

Simfonia ”The Jungle”, compusă de Wynton Marsalis pentru aniversarea a 175 de ani de existență a Filarmonicii din New York, a avut premiera parțială în decembrie 2016, iar interpretarea integrală a lucrării, alături de Orchestra Națională Simfonică a României, condusă de Cristian Măcelaru, a fost chiar la Jazz at Lincoln Center din New York, în ianuarie 2019.

Seria concertelor din această vară, transmise în exclusivitate la TVR 3, continuă din 7 iulie cu cel mai aşteptat şi îndrăgit eveniment al sezonului: a X-a ediție a Festivalului Internațional „Vara Magică 2021”, desfășurată sub titlul ”Marea Muzică a Lumii la București”.
În iulie, în fiecare miercuri de la ora 19.30, precum și în serile de miercuri și joi ale lunii lui Gustar, până în 19 august, de la aceeași oră, TVR 3 va oferi telespectatorilor săi o adevărată ”Vară magică” - 10 concerte susținute la Ateneul Român de artiști și orchestre de prestigiu, care dovedesc, o dată mai mult, că Festivalul Internațional “Vară Magică” este unul dintre evenimentele culturale estivale marcante ale Europei și una dintre puținele manifestări de acest gen care aduce în prim-plan capitala României.

Pe scena Festivalului din acest an vor urca orchestre consacrate: Romanian Chamber Orchestra, dirijată de Cristian Măcelaru, Orchestra Camerata Regală, dirijată de Constantin Grigore, Croitoru String Virtuosi Orchestra - soliști Simina și Gabriel Croitoru - vioară, Wave Quartet și Ansamblul PlaCello.

Lucrări aparținând patrimoniului universal vor fi incluse în recitaluri susținute de artiști renumiți pe scena muzicii clasice - Elena Mosuc acompaniată de chitaristul Bogdan Mihăilescu și pianista Vasilica Stoiciu Frunză, Alexandru Tomescu, alături de harpista Miruna Vidican, Sînziana Mircea și Mădălina Pașol, violonistul David Lefèvre, împreună cu violonceliștul Edouard Sapey Triomphe și pianistul Andrey Yaroshinsky.

Sursa foto: Radio Romania

4:00 Toţi împreună

* Studioul teritorial Timişoara/Craiova

*Magazin interetnic în limbile minorităţilor *Alte minorităţi

Producător Miodrag Obradov

(Reluare)

5:55 Art pass

* Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.

Producător, prezentator Miruna Moraru

 
Răzvan Mazilu sau ritmul care transcende timpul

Un interviu de excepție cu regizorul, coregraful, artistul Răzvan Mazilu în cadrul emisiunii “Din arhiva TVR”, difuzat pe 15 și 22 iunie, de la ...

Romanian Tenors, un proiect artistic inedit, vin în emisiunea Dăruieşte Românie!

Ionuț Dolănescu, Alin Stoica, Alin Oprea și Sorin Lupu. Patru voci, un sigur suflet, sâmbătă, 14 iunie, de la ora 13.30, la TVR 3.

“Selfie” Andreea Iager Tako | VIDEO

“Selfie” Andreea Iager Tako | VIDEO

publicat: miercuri, 11 iunie 2025

Dacă ați auzit de Ambasada, de festivalul Plai și de JazzX nu aveți cum să nu fi auzit și de Andreea Iager Tako. De numele ei se leagă, într-un ...

 

#tvr3