loader
Foto

Concertul "ColinDar", în dimineața de Crăciun la TVR3

Joi, 25 decembrie, în dimineaţa zilei de Crăciun, Paula Seling vă va bucura cu  frumuseţea vechilor colinde româneşti. Urmăriți concertul "ColinDar" la TVR3, începănd cu ora 10:30.

 

Concertul este disponibil online aici.

Colindarul  o aduce în fiecare an, la Craiova, pe Paula Seling, unde cântă alături de Corul mimico-gestual “Anghelos”, format din copii cu deficienţe de auz, care  transpun în limbaj mimico-gestual colindele interpretate de artistă.

Anul acesta, concertul a fost deschis cu o suită de colinde bizantine interpretate de Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, al Catedralei mitropolitane din Craiova, și a continuat cu un recital al corului Liceului de Arte „Marin Sorescu”.

Fondurile obținute în urma acestui eveniment sunt orientate catre programul de sprijin pentru persoane cu dizabilități, implementat de Asociația Vasiliada.

0:00 În prelungiri (R)

*Studioul teritorial Timişoara

*Emisiunea prezintă actualitatea sportivă , problemele sportului din zonă, sportul de ieri şi de azi prin prezenţa în studio a unor personalităţi sportive în activitate sau unor foste glorii ale sportului, materiale filmate şi invitaţi despre ramuri sportive mai puţin cunoscute şi practicate.

Producător Florin Mihoc

(Reluare)

1:25 Memoria tiparului

* Studioul teritorial Tg.Mureş

* Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediții, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, și ilustrate vizual prin imagini de arhiva, fotografii vechi și dramatizări.

Producător Angela Precup

 
Corina şi Andrei Giurgiu, invitați la

O nouă ediție "familiON" este difuzată sâmbăta, 18 mai, de la ora 11:00 pe TVR 3 și de la ora 17:00 pe TVR Iași.

"Dăruiește Românie!", sâmbătă, la TVR 3

publicat: vineri, 17 mai 2024

Carmen Târnoveanu, gazda emisiunii "Dăruiește Românie!" vă așteaptă  sâmbătă, 18 mai, de la ora 13:30, la TVR 3.

Ion Haiduc deschide noul sezon al emisiunii “Din Arhiva TVR”

Expresiv, carismatic și cu tolba plină de povești ca un haiduc adevărat ce este, actorul Ion Haiduc deschide seria emisiunilor “Din Arhiva TVR”, ...

 

#tvr3