loader

Carmen Târnoveanu dăruiește Românie celor cu dor de casă

Ne reîntâlnim cu prima ediție din sezonul 5 al emisiunii "Dăruiește Românie", la TVR Internațional. Pe 22 ianuarie de la ora 21:00 și pe 23 ianuarie de la ora 15.00.

 

Carmen Târnoveanu
Dăruiește Românie!

Timp de 85 minute, Carmen Târnoveanu ne trece prin toate emoțiile generate de revederea cu invitații, de subiecte inedite sau de momente care care ne țin cu sufletul la gură.

De la artiști celebri de pe scena muzicii românești, dar și persoane-cheie din culisele ei, la actori consacrați sau aflați la început de drum în trupe de teatru independent, mentaliști, magicieni, acrobați, dansatori etc., în noul sezon, paleta invitaților este amplă și diversificată, astfel încât audiența să stea lipită de ecrane, veselă și relaxată, în fiecare vineri seară.

Iubită în special de publicul din diaspora, emisiunea "Dăruiește Românie" aduce o gură de aer proaspăt și o doză autentică de "acasă" celor aflați departe de țară, însă nu doar lor.

"Până acum, Dăruiește Românie a reușit să ne găsească împreună la sfârșit de săptămâna, să îi adune pe toți românii din toate comunitățile românești din străinătate în jurul poveștilor adevărate, a amintirilor care ne răscolesc, dar mai ales în jurul bucuriilor simple", povestește Carmen Târnoveanu încântată ca prin emisiunea pe care o realizează la Televiziunea Română, contribuie la reconectarea românilor aflați la depărtare, aducându-le direct în sufrageria lor felii autentice de Românie.

Una dintre aparițiile spectaculoase ale emisiunii de vineri este Alin Oprea, care mărturisește cu bucurie și entuziasm: "S-au împlinit 25 de ani de Talisman și mărturisesc că am venit aici cu atâta drag, mai ales că e vorba de TVR Internațional, pentru că îmi amintesc de toate spectacolele din străinătate, din mijlocul românilor de-acolo. Doamne, ce vremuri frumoase, poate cele mai emoționante dintre cele pe care le-am trăit".

***

Carmen Târnoveanu a dezvăluit unuia din reporterii TVRi detalii despre ce ne așteaptă la televizor, în fiecare seară de vineri, de la ora 21.00.

Reporter: Cum convingi vedetele să Dăruiască Românie ?

Carmen Târnoveanu: Dăruiește Românie! este titlul emisiunii și, desi ar părea că are o sonoritate ușor naționalistă, de fapt, intenția noastră este cât se poate de pragmatic. A dărui Românie înseamnă a face cât mai bine ceea ce știi tu să faci, ce poți tu să faci, de fapt, înseamnă să fii tu însuti. Aceasta este provocarea, pariul nostru cu noi, cu artiștii, cu publicul.

(w882) artisti sc

Daca toți am dărui din ce suntem deja, din ce am învățat deja, din ce știm deja, cum ar fi? Emisiunea vrea să aprindă lumina pe ce se poate face, simplu, firesc, fară declarații patetice.

(w882) ileana sip

Hai să fim noi înșine! Se poate să ne placă și ce avem, și ce vedem. Atât avem, atât putem da mai departe, atât putem dărui. Daca vă place, ne găsiți vineri seara, de la 21.00, la TVR Internaţional.

(w882) cercuri

Reporter: Ce planuri ai pentru  acest nou sezon?

Carmen Târnoveanu: Sezonul 5 vreau să însemne mai mult spectacol, mai multă bucurie, mai multă încredere. Încredere chiar și în munca noastră, a Televiziunii Romane, mai ales în această perioadă.

Emisiunea este exclusiv o producție in-house, lucrez cu o echipă de oameni, colegii mei din TVR, despre care nu se vorbește foarte des pentru că, acum, sunt la modă formatele din străinătate sau influencerii, însă, aș minți dacă nu aș spune că cei mai buni oameni sunt cei care se văd cel mai rar și despre care se vorbește foarte puțin.

(w882) studio inv

Datorita lor, eu, Carmen Târnoveanu, pot să mă întâlnesc cu publicul, în fiecare vineri, de la ora 21.00, la Televiziunea Română.

Repet, testăm pe noi în această perioadă, pe toate planurile, însă a face bine ceea ce știi să faci rămâne un reper în orice context de viață. Ori, la Dăruiește Românie!, de la echipă și până la invitați, doar despre asta este vorba.

(w882) chitaristi

Artiști, vedete, personalităţi ale vieţii româneşti vă împărtăşesc bucurii, emoţii, trăiri, mărturisind propria povestea că români.

(w882) dansatori

La Dăruiește Românie! vă întâlniți cu povestea românilor de pretutindeni, într-un format de divertisment unic, creat de TVR Internaţional pentru a ne bucura de cei 25 de ani de existenţă în viaţa românilor care trăiesc dincolo de graniţele României.

La TVR Internațional, Carmen Târnoveanu ne așteaptă împreună cu Alin Oprea, Talisman, Ileana Şipoteanu, El Negro, dar și cu artiști-acrobați, actori, dansatori.

***

ECHIPA TVR:

Moderator: Carmen Târnoveanu

Director imagine: Emil Stan

Regizor TV: Manuela Apostol

Producător: Raluca Amzăr

11:00 Toţi împreună

* Studioul teritorial Timişoara/Craiova

*Magazin interetnic în limbile minorităţilor *Alte minorităţi

Producător Miodrag Obradov

12:50 Teleshopping-Publicitate

 

"Dăruieşte Românie!" dăruiește timp și bucurie

publicat: marţi, 24 decembrie 2024

În ediția din Ajun de Crăciun, de pe 24 decembrie 2024, Carmen Târnoveanu ne trece cu eleganță prin toate emoțiile generate de revederea cu ...

Sărbătorile de iarnă, în programele TVR 3

Sărbătorile de iarnă, în programele TVR 3

publicat: marţi, 24 decembrie 2024

Trăim magia Crăciunului cu dansuri, cântece, datini și colinde, în edițiile speciale ale emisiunilor pregătite pentru acest regal de mare ...

Magia colindelor românești într-o ediție specială

Luni, 23 decembrie, de la ora 22:00, la TVR3 vă invităm să pășiți într-un univers de poveste al colindelor, într-o ediție specială a emisiunii ...

 

#tvr3