Sâmbătă, 9 ianuarie, de la ora 23:00, ați urmărit debutul în lungmetraj al cineastului Emanuel Pârvu.
Drama din 2018 ne prezintă încercările celor care apelează la sistemul de asistență maternală din România, dar și ale celor care se văd nevoiți, din lipsa banilor, să facă alegeri dincolo de limitele legii.
În distribuție îi veți regăsi pe: Șerban Pavlu, Ana Radu, Adrian Titieni, Florin Zamfirescu, Vlad Corbeanu, Radu Zetu, Costel Cașcaval, Dan Aștilean, Mihai Dinvale, Rodica Negrea, Lucian Ifrim, Codin Maticiuc, Ioana Abur, Lucian Ghimiși, Gabriel Radu.
Debutul în lungmetraj al cineastului Emanuel Pârvu spune povestea lui Doru, un tăietor de lemne din Muscel, care rămâne văduv. Doru trebuie să o ducă înapoi la orfelinat pe Meda, fetița pe care au avut-o timp de opt ani în asistență maternală. Ca să o păstreze pe Meda acasă, așa cum își dorește, și să poată depune el dosarul pentru asistență maternală, are mare nevoie de bani.
Filmul este câștigător al Premiului pentru Cel mai bun actor - Șerban Pavlu și pentru Cel mai bun regizor - Emanuel Pârvu la Festivalul de Film de la Sarajevo. A fost nominalizat, de asemenea, la Premiile Gopo 2018.
ACEST PROGRAM ESTE INTERZIS COPIILOR SUB 12 ANI (12)