loader
Foto

”Gala Scriitorii Anului”, la TVR 3

Pe parcursul a cinci ani de la prima ediție a ”Galei Scriitorii Anului” au fost premiați, la Iași, 60 de scriitori români, fiind coloana vertebrală a literaturii române. Urmăriți ediția a V-a a evenimentului sâmbătă, 14 noiembrie, ora 15.30, la TVR 3!

 

Din totalul celor 60 de scriitori de marcă au fost aleși cinci scriitori ai anului, printre care: Mircea Mihăieș, Gabriel Chifu, Horia Roman Patapievici și Gabriela Adameșteanu.

Cinci ani Iașul a fost inițiatorul și gazda celui mai mare eveniment de istorie literară, prin care scriitorii literaturii române contemporane au fost scoși din anonimat.

Pe parcursul unui an, din noiembrie anul precedent până în octombrie anul curent, Uniunea Scriitorilor din România (USR) și Primăria Municipiului Iași, prin Casa de Cultură ”Mihai Urasachi” a Municipiului Iași, au oferit 12 premii autorilor celor mai bune cărți apărute în luna respectivă sau pentru un eveniment cultural de marcă, precum și atunci când un scriitor important al literaturii române ar fi împlinit o vârstă demnă de omagiat.

Această alegere îi revine unui juriu de profesioniști, desemnat de Comitetul Director al USR. Astfel, pentru ediția a V-a, juriul a fost compus din: Acad. Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, președintele Juriului; Daniel Cristea Enache; Gabriela Georghișor; Ioan Holban; Mircea Mihăieș; Vasile Spiridon și Răzvan Voncu.

Scriitorii care au câștigat premiile lunilor noiembrie 2019 - octombrie 2020 sunt: Livius Ciocârlie, Nora Iuga, Ileana Mălăncioiu, Liviu Ioan Stoiciu, Linda Maria Baros, Cristian Pătrășconiu, Alexandru Călinescu, Vasile Igna, Ioan T. Morar, Sorin Lavric, Viorel Padina și Mihai Zamfir.

În anii precedenti, în ziua de premiere, care avea loc la Iași, în condiții normale, juriul alegea un scriitor din toți cei prezenți la festivitate, care întrunea votul majoritar pentru a fi desemnat Scriitorul Anului.

În condițiile speciale de anul acesta, când pandemia de Covid-19 a impus din ce în ce mai multe restricții, modalitatea online a devinit calea cea mai sigură de a continua proiectul care să omagieze nu doar opera literară cât mai ales pe producătorul acesteia (5-6 noiembrie 2020).

4:00 Toţi împreună (R)

* Studioul teritorial Timişoara/Craiova

*Magazin interetnic în limbile minorităţilor *Alte minorităţi

Producător Miodrag Obradov

(Reluare)

5:55 Art pass

* Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.

Producător, prezentator Miruna Moraru

 
„Dăruiește Românie!

Carmen Târnoveanu și invitații săi celebrează peste 40 de ani de eleganță, discreție și profesionalism, care se înscriu în activitatea artistică ...

Colț de Rai pentru urșii bruni la Zărnești | VIDEO

Întreaga poveste a sanctuarului pentru urșii bruni la Zărnești dar și cum au ajuns vedete din toată lumea să îl viziteze descoperiți într-un nou ...

Provocările antreprenorilor mureșeni

Provocările antreprenorilor mureșeni

publicat: miercuri, 24 aprilie 2024

Vineri, 26 aprilie, de la ora 16:00, la TVR 3, aflăm la "Forum economic" care sunt provocările antreprenorilor mureșeni.

 

#tvr3