Dida Drăgan, Ovidiu Komornyik și Schimbul 3 au petrecut ajunul Anului Nou în casele românilor de pretutindeni, vineri, 31 decembrie, de la ora 18:30.
De 65 de ani, Televiziunea Română vă este alături, iar de 26 de ani, TVR Internațional unește românii de pe cinci continente.
Gazda emisiunii Dăruiește Românie!, Carmen Târnoveanu, crede că sunt aniversări ideale despre care merită să ne amintim împreună cu artiștii invitați chiar în seara Anului Nou.
“Artiștii României sunt foarte talentați. Eu am învățat foarte mult de la Adrian Ordean și îi datorez imens. Piesele mele sunt cunoscute și la Chișinău, iar eu trec cu mare drag Prutul, care nu este decât un râu. Știți deja, eu îi iubesc pe românii basarabeni și îi port în suflet, le sunt datoare. Abia aștept să revin la Chișinău. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a dat, mulțumesc TVR și profesioniștilor ei, pentru că dincolo sau dincoace de micul ecran suntem împreună. Mă rog să ne fie bine și să fim sănătoși”, mărturisește Dida Drăgan.
“Aici în TVR am trăit doar momente frumoase. Am intrat cu mai bine de 30 de ani în urmă, TVR mi-a dat șansa să cunosc oameni extraordinari, să-mi cunosc idolii, am amintiri minunate și vin cu mare plăcere de fiecare dată. TVR este în sufletul meu și acolo va rămâne. Știu că românii din Israel se uită la TVR Internațional. Vă împărtășesc o întâmplare din Israel, care m-a impresionat. Într-un magazin, la standul de CD-uri, mai era doar unul cu muzică românească. Cel din față s-a dat la o parte și a lăsat-o pe o doamnă din spate să-l cumpere. Am întrebat: de ce? A răspuns: doamna locuiește pe Fâșia Gaza…”, povestește emoționat Ovidiu Komornyik.
“Doresc să mulțumesc Divinității pentru sănătate, pentru că este cea mai importantă, vă mulțumesc dumneavoastră pentru invitație, pentru această oportunitate extraordinară, și Televiziunii Române, care a rămas cea mai aproape de sufletul românilor, pentru că aici vedem artiști adevărați, emisiuni frumoase, povești de ținut minte”, spune Victor, solist Schimbul 3.
“Locul de unde venim ne definește, dar, în fiecare zi, avem libertatea de a alege cine... devenim. E clar ca nu suntem perfecți, cred că nici nu trebuie, oamenii de lângă noi nu sunt perfecți, însă, sub o formă sau alta, și lor le datorăm ceea ce suntem și, mai ales, cum suntem, și ei sunt parte din șansa noastră la viață. Iar dacă eu, Carmen Târnoveanu, sunt aproape de dvs., români de pretutindeni, iată, în seara de Revelion, pentru al treilea an consecutiv, este pentru că oamenii de lângă mine, echipa mea, de 7 sezoane, echipa emisiunii Dăruiește Românie! a construit, prin implicare, efort și încredere, parte importantă din această extraordinară șansă de a rămâne împreună. Mulțumesc, Manuela Apostol, regizor tv, Cristina Leorenț, realizator, Raluca Amzăr, producător, Liliana Năstase, editor, și tuturor oamenilor frumoși ale căror nume sunt scrise pe genericul final al emisiunii!
Iar cei pentru care cer aplauze sunteți dumneavoastră, românii din comunitățile din străinătate. Scrieți istoria României prin destine de ținut minte și vă mulțumesc că îmi permiteți să vorbesc cu voce tare despre poveștile de viață în dreptul cărora semnați!
Seara de Revelion pe care vă invit să o petreceți cu noi, urmărind emisiunea Dăruiește Românie!, o să vedeți că, spre deosebire de prilejul firesc al bucuriei, vă cheamă spre o altfel de întâlnire. Și sunt sigură că momentele de recunoștință și de reverență, la care veți fi martori, vă vor conduce spre propriile introspecții care, fără îndoială, vor da răspunsurile pe care fiecare dintre noi le așteaptă atunci când se pregătește să încheie un timp, pentru a fi gata să-l înceapă pe cel care așteaptă”, este invitația făcută de Carmen Târnoveanu, gazda emisiunii Dăruiește Românie!
Și în această ediție ne-am continuat misiunea și v-am prezentat tineri pe care Fundația World Vision România i-a susținut să-și îndeplinească visele. V-am propunus să faceți cunoștință cu Andreea, astăzi biolog la Muzeul Antipa din București. Prin intermediul Fundației, Andreea a avut acces la mentori care i-au schimbat destinul și a înțeles, după cum declară, că: “evoluția mea depinde în totalitate de mine, că orice ajutor extern este temporar și insignificant, atunci când există o lipsă de interes și de dorință. Fiecare om pe care l-am întâlnit, fiecare activitate, fiecare acțiune m-au ajutat să evoluez, să plec cu încredere dintr-un sat cu o familie modestă, într-un oraș necunoscut și ostil la început. Una dintre cele mai importante lecții pentru mine a fost aceea că oamenii creează și dau viață locurilor unde își desfășoară activitatea”.
În aceeași idee, s-a alăturat inițiativei noastre Alexandru Iosup, numit profesorul și cercetătorul anului 2015, în Țările de Jos, după ce a revoluționat sistemul de predare al unui curs “de temut” în rândul studenților pentru gradul de dificultate. S-a născut la București în 1980. De mic a fost pasionat de calculatoare și de sport. De la Școala numărul 19 a ajuns la Colegiul Național Sfântul Sava, un liceu de prestigiu din Capitală, apoi a absolvit Politehnica, urmând să-și susțină lucrarea de diplomă în Franța, la Supelec. În prezent, el predă sisteme de calcul la Universitatea Liberă din Amsterdam, este cercetător invitat la Universitatea Tehnică din Delft, fiind absolvent al Academiei Regale Olandeze de Arte și Științe.
Despre Dida Drăgan și Ovidiu Komornyik au vorbit Svetlana Bivol, director general Filarmonica Națională "Serghei Lunchevici" de la Chișinău, și Dragoș Nelersa, președinte Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Română și coordonator Gazeta Românească din Israel, oameni care iubesc artiștii și muzica românească.
Deschidem seria de urări pe care la așteptăm și de la dumneavoastră, pe pagina www.facebook.com/DaruiesteRomanie.
La mulți ani, dragi români!
***
Moderator - Carmen Târnoveanu
Editori imagine – Mihaela Chiper, Liliana Năstase
Documentarist & foto credit - Giorgiana Şuşurincă Enache
Jurnalist tv - Roxana Segneanu
Director de imagine - Valentin Purza
Realizatori - Cristina Leorenţ, Carmen Târnoveanu
Producător - Raluca Amzăr
Regizor tv - Manuela Apostol
***
Partenerii emisiunii:
CLINICA DE EXCELENŢĂ DRM – clinicadrmromania
MOBILA DALIN – mobiladalin
CERAMICA BIANCA – www.bianca.ro